Sfântul Nicolae, sărbătorit cu pietate la Parohia Ortodoxă Nr. 1 Sângeorgiu de Mureș

Distribuie pe:

Duminică, 6 decembrie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, mult îndrăgitul sfânt al copiilor și nu numai, Biserica Ortodoxă din Sângeorgiu de Mureș și-a sărbătorit hramul. Sute de credincioși ai parohiilor ortodoxe române I și II din Sângeorgiu de Mureș s-au adunat la rugăciune la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica parohială I, pentru a închina slavă Domnului și a-l sărbători pe P.C. părinte Gigel Roată, transferat în urmă cu un an de la Parohia Ortodoxă Ocna Mureș IV, Protopopiatul Aiud. La eveniment, pe lângă credincioșii prezenți, au participat invitați de onoare atât din administrația locală a comunei, cât și din alte instituții județene, militare și de ordine publică, reprezentați ai Primăriei Târgu-Mureș. După liturghie, cei prezenți s-au delectat cu colinde cântate îngeresc de copiii grădiniței din localitate, care și-au unit vocile pentru a slăvi Nașterea Domnului. Au urmat momente speciale prin vocile interpreților de muzică populară românească Mihalea și Ciprian Istrate, care i-au încântat pe cei prezenți. Cuvinte de laudă și sprijin la adresa comunității ortodoxe din Sângeorgiu de Mureș a avut și primarul comunei Sófalvi Szabolcs, care vorbit de importanța credinței pentru societate, despre modul în care părinții pot să-și influențeze copiii pentru a-i aduce spre biserică. Spre final, edilul local a cântat o colindă, deși recunoștea cu modestie că nu are voce muzicală. 

Lasă un comentariu