Din ciclul „România fascinantă" Ciobănaş cu trei sute de oi şi-un câine

Distribuie pe:

De unde gândeam că poate fi vorba, în cel mai bun caz, de o glumă proastă sau, în cel mai rău caz, de-o iniţiativă legislativă „emanată" la vreme de caniculă, iată că realitatea nudă ne pune în faţa faptului împlinit: aleşii au făcut, în cele din urmă, ordine printre câinii de la stânele ciobanilor, în funcţie de formele de relief în care aceştia îşi desfăşoară activităţile de păşunat.

Conform noilor prevederi, ciobanii de la şes pot avea la stână un câine. Stânele de la deal vor fi păzite de doi câini, iar „sus la munte, la izvor", oile sunt mai norocoase, ele putând să pască sub stricta supraveghere a trei dulăi. Bacii care nu se conformează noilor reglementări vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.

Legea a produs multă emoţie în rândul păstorilor şi al societăţii civile: potrivit ciobanului Ion Cloşcă, citat de (toate) agenţiile de presă, „la 600 de oi, un câine e puţin." „Am cinci câini şi toată seara vine lupul. Am dat 15 milioane pe câine, îl pune jos, îl flocăie, ziua ailaltă vine iară, prinde o oaie…", s-a plâns altul. „Nu face faţă pentru pază un câine la o turmă, pentru că orice adăpost al unei turme are patru colţuri cel puţin, măcar un câine la fiecare colţ", a declarat, la rândul său, ciobanul Eugen Frunză (căruia nu-i rămâne decât să facă adăpostul rotund şi să plaseze câinele în mijloc, de unde acesta poate supraveghea, circular şi eficient, orice mişcare a fiarelor pădurii).

Nemulţumirea a luat proporţii aşa de mari încât baciul moldovean, şi cu cel vrâncean şi cu cel ungurean au uitat de vechile duşmănii din balada „Mioriţa" şi ameninţă că vor coborî de la munte la deal şi de la deal la şes şi, împreună, vor ieşi în stradă, să protesteze în faţa Guvernului. Potrivit legii, ei vor fi însoţiţi de şase câini: trei de la munte, doi de la deal şi unul de la câmpie, ca să nu avem vorbe. Protestul este prevăzut a avea loc pe data de 15 decembrie.

Situaţia l-a luat prin surprindere până şi pe ministrul Agriculturii: dl Achim Irimescu a lăsat baltă problema colacului secuiesc şi a trecut la chestiunea oieritului românesc: „Am fost şi eu şocat de anumite prevederi care practic afectează creşterea ovinelor în România. Sper să reluăm discuţia pe legea respectivă", a declarat ministrul de resort.

…Păi, să o reluaţi, să o reluaţi, căci nu-i de şagă: legea are nenumărate lacune şi neclarităţi care se cer lămurite numaidecât. De exemplu, la deal e voie cu doi câini. Dar pe colină? Aceasta fiind o formă de relief mai mică decât dealul, cu care seamănă, ce-i drept, dar nu e chiar deal, ci un deluşor, colnic sau grui, legea neprevăzând câţi câini pot păzi o turmă care paşte pe colnic. Sau pe imaş. Sau în zăvoi.

Uite, bunăoară, Subcarpaţii: potrivit manualului de geografie, ei fac tranziţia dintre munţi şi dealuri. Dar ce sunt ei? Sunt mai mult munţi sau mai mult dealuri? Lucrurile sunt total neclare: de exemplu, Subcarpaţii Transilvaniei sunt alcătuiţi din „depozite mio-pliocene cutate (mai multe sinclinale şi anticlinale paralele cu munţii vulcanici"). În nod normal, turma subcarpatică transilvană ar trebui păzită „decât" de doi câini, dar ce se întâmplă dacă, în toiul păşunatului, din greşeală, oile trec din depozitele mio-pliocene cutate (un fel de dealuri) în anticlinalele paralele cu munţii vulcanici? De unde mai scoate baciul un câine în plus? Ca să nu mai vorbim de Subcarpaţii de Curbură, situaţi, potrivit cercetătorilor, la contactul dintre Carpaţii de Curbură şi Câmpia Română. Aceştia „au suferit, în pleistocenul superior, intense mişcări de ridicare ce au determinat, în anumite porţiuni, înălţimi de peste 900 de metri". Or, dacă te prinde păscutul cu doi câini, la 900 de metri, se cheamă că eşti cam la munte, deci, pasibil de amendă. Dar şi dacă păşunezi „la contactul cu Câmpia Română" eşti în culpă fiindcă acolo nu s-au înregistrat mişcări de ridicare în pleistocenul superior, prin urmare, ne aflăm la şes, stimaţi telespectatori, aşa că avem unul sau chiar doi câini excedentari.

Da, da, trebuie reluată discuţia pe legea asta, vorba ministrului, fiindcă riscăm să băgăm economia naţională în blocaj. N-ar strica un „studiu de impact", vorba doamnei de la Finanţe.

Până la urmă, gândind tehnocratic, numărul câinilor ar trebui să depindă de numărul oilor din turmă. Dar câte oi fac o turmă? Păi, dacă, potrivit noii legislaţii, trei oameni pot face un partid, care va să zică, trei oi pot face o turmă.

De unde rezultă că, la munte, trei oi vor fi păzite de trei câini, la deal - de doi câini, iar la şes - de unul.

Ceea ce este curată discriminare!

Lasă un comentariu