Există şi aşa ceva: „Familii de politicieni"?

După 25-26 de ani de democraţie, trăim o tristă realitate. Mulţi (foarte mulţi) din politicienii de azi (miniştri, parlamentari etc.) se află (ori prin ministere s-au aflat), în anul de graţie 2015, în al patrulea, al cincilea, poate chiar al şaselea mandat. S-au creat chiar „familii" de politicieni. Sunt personaje care au intrat în politică din 1990, cocoţate pe valul nemulţumirilor dinainte de 1989, au dat din coate, au pozat în victime ale regimului, au făcut compromisuri şi acolo au rămas. Până când, unii (gen Hrebenciuc ş.a.) au fost „săltaţi" de către procurorii DNA, ai DIICOT pentru matrapazlâcuri comise de-a lungul anilor. Aceştia - tupeişti de profesie - consideră că li se cuvine totul, că au inventat ei… apa caldă, că „prostimea" trebuie să voteze fără să pună întrebări.

Noi punem, totuşi, una: cum au reuşit aceştia (majoritatea, putred de bogaţi) să se menţină, ani la rând, la Putere, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? Simplu. De vreo 25 de ani, de la prefect până la şeful Gărzii Financiare sau al Poliţiei, toţi au fost numiţi pe criterii politice. Schimbarea guvernelor însemna automat un val de destituiri în lanţ. Mai întâi a fost pesedizarea, apoi cederizarea, din nou pesedizarea, ulterior pedelizarea, iar acum - după USD-rizarea - în premieră tehnocratizarea. Şi n-ar fi exclus ca, la orizont, să se pregătească PNL-izarea! Cot la cot cu aceştia au mai fost udemeriştii, care, prin ani, profitând de iresponsabilitatea unor lideri români (îndrăgostiţi de Putere, nu de ţară!) şi-au „implantat" oameni - uneori, chiar şi în opoziţie fiind - în aproape toate structurale Puterii. Nu a fost, ca să dăm un exemplu, Gyorgy Frunda consilierul („sfătuitorul") fostului premier Victor Ponta?!

Acesta a fost (este) contextul sub care, în cei 25-26 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de euro (ori de dolari), au fost devalizate bănci, au fost vândute la preţuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galaţi, Romcin, Petrom şi multe altele). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără neruşinare, a miniştrilor, a oamenilor „de casă" în consiliile de administraţie, în comisiile de privatizare, ca europarlamentari şi cam în tot ce aducea profit (bani nemunciţi) din ţara devalizată. Nimeni nu a putut demonstra nimic, până când (abia acum) Justiţia a intrat „pe fir" şi dezvăluie - deşi, încă, insufiecient! - marile matrapazlâcuri din anii postdecembrişti. Spunem, încă, insuficient, deoarece până acum - prin numirea şefilor Parchetelor - politicienii s-au vrut a fi (unii şi sunt, încă!) persoane sacre, intangibile pentru braţul timorat (şi uneori, controlat!) al Justiţiei. Aşa au ajuns ei să acumuleze zeci de milioane de euro, să schimbe „cutiile de chibrit" - cum se numeau apartamentele de stat - cu palate sfidătoare, Daciile, cu maşini de ultimul tip. În numele funcţiilor şi privilegiilor, confundă intenţionat soluţiile cu demagogia, responsabilitatea cu scandalurile politice şi lupta anticorupţie cu propriile interese.

Să nu uităm, deci: aceştia (şi reprezentanţii lor) ne vor cere, şi în 2016, voturile la locale şi parlamentare. Să deschidem bine ochii, înainte de a vota, întrucât toţi cei care ne-au minţit cu neruşinare, în ultimii 25 de ani, o vor face şi în viitor. Pentru că „responsabilitatea" înseamnă tupeu, inconştienţă, parvenitism, incompetenţă… atât şi nimic mai mult. Ce crize economice? Care crize, câtă vreme ei dispun de bani, în euro… cu lopata!?

Pe de altă parte, nu putem omite un lucru: singurul bun esenţial pe care l-am câştigat după decembrie 1989, democraţia, nu mai are nicio valoare, atât timp cât între vot, platforme electorale şi program de guverne nu mai există nicio legătură, votezi pe cine vrei şi guvernează cine şi mai ales cum „trebuie". Adică aşa cum vrea, imperialismul prin intermediul vătafului său: FMI. Care, nu o dată, ne „serveşte" nouă, românilor de rând, reţeta F(oa)M(e)I!

Trist, dar adevărat…

Lasă un comentariu