„Dacă știm să gândim și dacă avem LUMINĂ LĂUNTRICĂ putem să vedem în ce locuri și sub ce semne se ascunde DUMNEZEU; felul Lui de a fi absent, nu este altceva decât expresia necăutării noastre. Peregrinarea personală între cădere și ridicare, este asistată neîncetat de «HAR»".
***
„Datoria unanimă e să descoperim necesitatea aproapelui nostru, fratelui nostru, ca o exigență interioară a propriei noastre căi, întrucât descoperirea de sine trece prin celălalt".
***
„Descoperirea de sine trece prin celălalt. În Hristos, ființa noastră însăși ne vine de la Dumnezeu prin celălalt. Să nu o oprim la noi, să nu ne închidem în autosuficiență. E imposibil să ne cunoaștem pe noi înșine dacă continuăm să ignorăm și să respingem pe celălalt. Ecumenismul e o problemă de viață spirituală. Trebuie să-l descoperim pe celălalt - în durere și în bucurie - ca pe cealaltă jumătate a noastră. Să-i facem loc în noi, înlăuntrul nostru."
ANDREI SCRIMA (1925-2000), teolog ortodox român, arhimandrit, reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol la Conciliul Vatican II, scriitor și gânditor creștin. A studiat la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București (1943-1948), iar în ultimii doi ani de facultate a fost asistentul lui Anton Dumitru, la Catedra de Logică și Istoria Filosofiei. În anul 1945, după susținerea tezei de licență „Logos și dialectică la Platon", descoperă grupul de reflecție spirituală „Rugul aprins" în jurul căruia se afla Sandu Tudor și părintele Ivan Kuligân. Urmarea implicării în acest grup de intelectuali bucureșteni, patru ani mai târziu se înscire la Facultatea de teologie din București pe care o va absolvi în 1956, cu licența „Antropologie apofatică", publicată postum. În această perioadă stă ca novice la Mănăstirea Neamț, predă la noul Seminar Monahal Superior. Aici a avut colegi de catedră pe Benedict Ghiuș, Petroniu Tănase, Sofian Boghiu. După desființarea seminarului pleacă la București, unde a lucrat cu Bartolomeu Anania la Biblioteca Patriarhiei. S-a retras apoi la Mănăstirea Slatina unde se rugau în aceeași vreme părinții Ilie Cleopa, Arsenie Papacoic, Antonie Plămădeală. Apreciat de patriarhul Justinian Marina este numit translator pentru oaspeții străini. Studiază la Institutul Ecumenic de la Geneva, unde scrie „Simple reflecții despre comunism", acuzând sistemul în speță. Ajunge la Muntele Athos, la Benares, obține cetățenia franceză în 1959, unde la cunoscut pe Patriarhul Ecumenic Athenagoras, care l-a trimis ca reprezentant personal la Conciliul Vatican. Ajunge profesor Universitar în Paris, înființează Academia Internațională de Științe Religioase din Bruxelles. Între timp ajunge arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Era caracterizat la timpul respectiv ca român de origine, cu o cultură universală, o solidă formare teologică, spirituală și istorică, un om excepțional. În anul 1991 aflându-se în India, decide să revină în România. Andrei Pleșu, care îl întâlnește la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, îi propune să colaboreze la proiectul Colegiului Noua Europă, ceea ce face până moare în anul 2000. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica. În anul 2003 un grup de apropiați în frunte cu Patapievici și Pleșu, se constituie într-un comitet de editare a operei sale la Editura Humanitas, reușind până acum să apară cinci volume. Are multe lucrări și articole în limba română și franceză, care se pare că vor primi o nouă lumină a timpului prezent.
Autor de citate:
„O ispită învinsă, este egală cu o forță în plus, pe care ne-am însușit o curăție sufletească".
„A combate pe celălalt nu e întotdeauna cea mai sigură cale de a te descoperii și menține pe tine".
„A deveni celălalt este o cruce".
„Esența lumii de aici, a lumii noastre, e constituită pur și simplu prin separarea de adevăr și realitate... Noi suntem atât de scufundați în această lume încât nu ne mai dăm seama de separare".
„1001 CUGETĂRI"
