CONCERTUL DE COLINDE „FLORILE DALBE", LA TÂRNĂVENI

Distribuie pe:

 TV-AS în colaborare cu Primăria municipiului Târnăveni și Protopopiatul ortodox, cu sprijinul Casei de Cultură „Mihai Eminescu", sub patronajul direct al patronului IONICĂ SITA, om de mare valoare morală și spirituală, generos, onest și cinstit, au organizat duminică, 13 decembrie, de la ora 16, un memorabil spectacol, Concertul de colinde „FLORILE DALBE", care a devenit tradițional pentru sărbătorile de iarnă, Crăciun și Anul Nou, spectatorii petrecând momente de bucurie muzicală pe gustul lor, relație adecvată între starea ființei umane și starea dumnezeiască.

 Colindul, urările de Crăciun și de Anul Nou sunt obiceiuri din moși- strămoși în ținutul Târnavelor, locuri mirifice în care istoria se împletește cu legenda, sfinte pentru vestirea nașterii lui Iisus Hristos. O mare zestre spirituală preluată de la păstorii care au mers la peștera în care s-a născut Iisus, semn ceresc care a vestit minunea în Cetatea Bethleemului: solidaritate între om, natură și Dumnezeul sublim. Concertul de Crăciun „FLORILE DALBE" din acest an, a creat cu ajutorul muzicii o călătorie prin sfintele scripturi în căutarea misterului nașterii Domnului, dând fiecărui ascultător posibilitatea de a urmări măreția traiectului Divin, o clipă de reculegere prin sunetul muzicii, colinde celebre din ieslea minunată, menajându-ne sufletele secate de sărăcie, vrajbă, ură, scandaluri și instabilitate.

Concertul de duminică seara ne-a făcut și de această dată, prin muzică de stea și de colind, să înțelegem, dacă mai era nevoie, frumusețea, demnitatea și misterul poeziei dintre cer și pământ, eveniment sublim în spiritul adevărat al Crăciunului, importanța sufletului în oameni.

„Bun venit al moșului cu plete dalbe". Crăciunul reprezintă, într-un anumit fel, nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent, speranțe pentru viitor. Este o dorință ferventă ca fiecare clipă a vieții să fie plină de binecuvântări bogate și eterne, și că fiecare drum să ducă către fericire. „Adeziunea unui popor la obiceiurile de Crăciun spune mai multe despre sufletul lui profund decât un mare număr de întâmplări istorice, de la Zamolxis la Gingis Han" (Mircea Eliade - Humanitas 1995).

Pe scena Casei de Cultură „Mihai Eminescu" din Târnăveni, îmbrăcate în haine de sărbătoare, au evoluat cu mare însuflețire formații artistice, artiști și rapsozi populari bine cunoscuți: corul Protopopiatului ortodox din Târnăveni, ansamblul „Cununa Blajelului" Blăjel, grupul „Junii Cetății" Rupea, corul „Belcanto" Sărmașu, grupul „Mureșencele" (Leontina Pop, Doina Oprea, Maria Santean Faghiura și Doina Grad, Cristian Fodor) și grupul „Germisara" Deva, grupul „Colindătorii" (Mihai Petreus, Eugen Pistol, Gheorghe Lasconi și Răzvan Furdui). Toți aceștia, prin gestul lor de mare noblețe și efortul de a veni la Târnăveni, au adus în municipiul de pe Târnava Mică vechile tradiții ale colindatului la români, cât și integrarea în atmosfera sărbătorilor de iarnă, timpul colindelor. Am primit colindă voastră și ne-am bucurat. Evenimentul a constituit un moment de bucurie și prețuire pentru toate categoriile de cetățeni prezente în sală sau în fața televizoarelor, concertul fiind transmis în direct în spațiul de acțiune al TV-AS (Mureș, Alba și Sibiu).

Publicul a întâmpinat încă o dată cu căldură și emoție, concertul cu tradițiile românești, pe talentații artiști prezenți pe scenă, a căror interpretare înălțătoare și rafinată ne-a fascinat și bucurat pe toți. Vă acordăm tot respectul și considerația noastră, VĂ MULȚUMIM ȘI VĂ DORIM „LA MULȚI ANI", succese și fericire în viață. MULȚUMIM organizatorilor obiectivi și foarte bine inspirați.

„LA MULȚI ANI TUTUROR!"

 

Lasă un comentariu