ETERNELE COLINDE

Nu este sărbătoare aceea care nu este însoțită de colind, fie că ninge, fie că plouă, fie că nopțile se-ntind liniștite la picioarele cetelor pornite să vestească bucuria și să aducă un strop de căldură în casele românilor. Copiii se pregătesc și în ziua de azi cu entuziasm pentru serile în care vor porni să cânte și să sune din zurgălăi, chiar dacă ușile caselor nu se mai deschid cu atâta nerăbdare ca altădată și chiar dacă, de cele mai multe ori, se întorc întristați că nu au putut aduce lumina în ochii gazdelor care ar fi trebuit să se simtă fericite.

 Colindul a început odată cu nașterea Pruncului Sfânt, când păstorii martori la minunea petrecută în iesle au pornit să vestească lumii întregi că a venit în lume cel menit să mântuiască. Cuvântul „colind", are origini latine, fiind un derivat al verbului „calare" - a vesti și adânci componente ritualice, de rodire și belșug. Ele au fost împărțite în două categorii: colinde religioase și colinde laice, cu toate că majoritatea au componenta credinței împletită strâns în versurile pline de duioșie și sentimente autentice de respect față de valorile spirituale. Regula tradiției cere ca primii să colinde copiii, urmând ca, în ordinea vârstei, de la tineri până la cei trecuți bine prin viață, să poarte cu demnitate datina colindului până ce începe a înmuguri ziua în umbra cerului.

Se spune că nici o casă nu trebuie să rămână necolindată și că acei care colindă nu sunt altceva decât chipul îngerilor coborâți pentru o fărâmă din eternitate să se bucure alături de credincioși de binecuvântarea Domnului. Colindătorii pot fi omeniți după posibilități, de la fructe, dulciuri și colaci, până la bănuți. Ei trebuie să treacă pragul gazdelor cu aceeași bucurie și dăruire, indiferent de recompensa pregătită pentru mesajul adus și urarea făcută. În unele zone ale țării, cel mai vârstnic membru al familiei la care se mergea cu colindul, arunca boabe de grâu sau de porumb în calea colindătorilor. Boabele peste care călcau aceștia erau date păsărilor pentru a avea spor la ouat, sau se amestecau cu sămânța care se punea în pământ, pentru o recoltă cât mai îmbelșugată. În satele noastre de pe Valea Mureșului, se păstrează tradiția de a ține masa întinsă toată noaptea de Crăciun, iar în zori, primul care intră în casă, trebuie să fie musai un bărbat, pentru a se asigura prosperitatea gospodăriei.

Ca să ajungă deopotrivă la minte și la suflet, colindele sunt cântate și exprimate într-o acuratețe literară și inocență spirituală unice, revărsând asupra tuturor celor care le cântă și le ascultă pace și bucurie dumnezeiască. Chiar dacă societatea românească suferă o continuă transformare, colindele nu pot fi date uitării! Ele fac parte din trecutul nostru, din credința noastră și din noi înșine. Deschideți-vă deci ușile și sufletele în fața colindelor și lăsați spiritul Crăciunului să vă bucure, să vă lumineze și să vă încălzească!

 

Lasă un comentariu