Într-o fabulă se spune că un cerb venind la o apă și-a văzut coarnele și a început să le laude pentru mărimea și frumusețea lor. Părându-i-se că picioarele sunt prea subțiri, și le-a defăimat.
Dar în acest timp de cugetare, văzu un vânător venind cu câinii spre el. În momentul următor se repezi spre câmp pentru a se îndepărta de pericol. Intrând în pădurea deasă, coarnele cele falnice i se prinseră între niște crengi. Nu trecu mult timp și câinii îl ajunseră. În ultimele clipe ale vieții, cerbul își zise: Nenorocitul de mine! Cât de târziu recunosc că mai de folos mi-au fost picioarele decât coarnele.
Ceva asemănător se petrece în viața oamenilor. Mulți se amăgesc prețuind lucrurile trecătoare și lasă la o parte sufletul și nevoile sale. Ce sunt oare bucuriile prezente, pământești? Nu sunt ele oare cenușă, țărână și vis? Nu vedem noi oare că totul, aici, este supus stricăciunii, în vreme ce bucuriile de sus sunt veșnice? Împărăția lui Dumnezeu este nesfârșită și fericit este cel ce va locui într-însa.
Din vol. „TINDA RAIULUI - ofertă nelimitată", în curs de apariție la Editura „VATRA VECHE", Târgu-Mureș, 2015
