Un bătrân a fost adus într-o sală de tribunal. Era acuzat că a furat o pâine. Judecătorul l-a întrebat dacă este vinovat. Bătrânul a recunoscut că este vinovat, dar a adăugat:
- Am furat pâinea pentru că îmi era foame.
Judecătorul, om înțelept și bun, care iubea oamenii, a spus omului:
- Domnule, eu vă simpatizez, dar nu putem permite oamenilor să fure pentru că le este foame. Ați încălcat legea și va trebui să plătiți o amendă, sau să mergeți la închisoare.
Bătrânul a clătinat din cap și a spus:
- Nu am bani.
Atunci, judecătorul a făcut un lucru minunat: și-a scos roba de judecător și a lăsat-o pe scaun, apoi a coborât spre locul unde stătea bătrânul. Punându-și mâna pe umărul lui, a spus:
- Ca judecător al tău, trebuie să te condamn, dar ca prieten vreau să plătesc amenda pentru tine.
Judecătorul a scos banii din propriul său buzunar și a plătit amenda bătrânului.
(Vizita - Vasile Voiculescu)
Eu nu știu dacă voi putea urca vreodată la Tine,
Tu, însă, Doamne, cobori când vrei: măcar în treacăt.
Vino, Te-aștept în cămăruță la mine…
…Cum n-am pe nimeni, nici zăvor, nici lacăt,
Pune straja Ta la ușă și la fereastră,
Să nu intre peste noi nici bine, nici rău,
Care să tulbure petrecerea noastră,
O zi întreagă, Doamne, să fiu numai al Tău.
Mai crezi în povești? Dacă da, privește din fereastra deschisă cerul!
Din vol. „TINDA RAIULUI - ofertă nelimitată", în curs de apariție la Editura „VATRA VECHE", Târgu-Mureș, 2015
