Linu-i lin

Distribuie pe:

„Se scutură anul în colinde, dăruindu-ne fantasmele (…) Mă simt bun ca pierdut în fildeşul însângerat al unui măr (…) şi cad mereu numai în adevăr pentru cei care îşi ard mâinile în slava stelelor (…) Pe sub geam trec colindători…" (după Fănuş Neagu).

„Linu-i lin / Şi iarăşi lin / bate vântul frunza lin, / lin şi iarăşi lin…".

Ca forme ale creaţiei populare inspirate de sărbătorirea naşterii lui Iisus Hristos, colindele îmbracă veşmânt muzical, fiind acompaniate de anumite instrumente muzicale: cetera (vioara), duba (toba), cobza. Precum în alte poezii populare şi în colinde se foloseşte repetiţia, unele comparaţii din care sunt omişi termenii prin care se realizează asemănarea.

„Trei păstori se întâlniră, (bis) / Raza soarelui, floarea soarelui / Şi aşa se sfătuiră: (bis) / Haideţi, fraţilor, să mergem, (bis) / Raza soarelui, floarea soarelui, / Floricele să culegem (bis) / Şi să facem o cunună (bis) / Raza soarelui, floarea soarelui, / S-o-mpletim cu voie bună (bis) / Raza soarelui, floarea soarelui, / Şi s-o ducem lui Hristos (bis) / Să ne fie de folos. (bis)"

E multă lumină! (cuvântul soare are o frecvenţă mare în textul reprodus). Motivul cununii este cel al rotundului, al perfecţiunii, dar şi al slăvirii celui care va împărăţi lumea. Maica Domnului a născut pe fiul Său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi." (Biblia sau Sfânta Scriptură).

Această „mare taină" numită „veste minunată" aduce „voie bună", „bucurie mare". Fecioara Maria, Curata şi Preanevinovata, avea chipul învăluit în razele stelei răsărite pentru a lumina drumul magilor. Aceştia vor merge după rază / Pe Hristos să-l vază. / Şi dacă sosiră, / Îndată-l găsiră, / La dânsul intrară, / Şi i se închinară / Cu daruri vestite / Lui Hristos menite." Considerate cântece de înaltă slăvire, îndrăznim (făcând semnul crucii!) să reliefăm (fără a diminua mesajul religios) câteva particularităţi lexicale ale „cântecului de stea." Din cele douăzeci şi cinci de cuvinte, opt aparţin clasei verbale, motivându-se astfel „dorinţa grabnică" a magilor de a afla minunata veste şi de a o face cunoscută pentru ca „Marea bucurie / Şi la voi să fie." De remarcat este şi dispunerea verbelor la sfârşit de vers, urmărindu-se accentuarea contextuală a acţiunilor, ordinea lor firească (sosiră…, găsiră, intrară, închinară), dar şi a prezenţei monorimei, atât de întâlnită în poezia populară. Folosirea perfectului simplu ar fi justificată şi de apropierea de un prezent etern (gnomic), dar ne-ar putea determina să circumscriem spaţiul plăsmuirii creaţiei (perfectul simplu este specific graiului muntean).

În colindul „O, ce veste minunată" verbele se folosesc la perfectul compus, formă verbală temporală folosită mai ales în Transilvania: „s-a născut", „au spus, a trimis."

Dat fiind genericul rubricii, am zăbovit (precum cronicarul!) asupra unor aspecte gramaticale, dar gândul ne-a fost mereu la urarea „Un Crăciun fericit tuturor cititorilor ziarului Cuvântul liber!"

 

Lasă un comentariu