…Era o zi mohorâtă de început de iarnă. Pe cer se adunaseră nori negri, prevestitori de omăt. Totuşi, nu ningea. Nici nu burniţa. Nici nu nimic. Guvernul tehnocrat era plecat la Bruxelles, să discute „studiul de impact" asupra economiei naţionale, în caz că se măreşte salariul minim. Nimic nu anunţa furtuna ce avea să vină. Pe scurt, era o zi numai bună de legiferat. Ceea ce senatorii şi deputaţii tocmai făceau: în odăile reunite, la gura caloriferului, ei îşi meştereau, tacticoşi, indemnizaţiile pe care le vor încasa la pensie, conform principiului: fiecăruia după muncă, fiecăruia după nevoi şi după numărul de mandate. Adunau, scădeau, împărţeau, se căzneau să-şi amintească regula de trei simplă, intrau pe „goagăl" să verifice dacă au socotit bine, întrucât, fir-ar să fie, făceau ce făceau, şi le ieşea cu zecimale, se încurcau în „armetică" fiindcă nu era clar dacă să împartă numărul de mandate la suma propusă ori suma propusă la numărul de mandate, ca să le iasă un rezultat cât de cât decent, să aibă şi dânşii de-un colţuc de pâine la bătrâneţe.
Dar ce zgomot se aude pe la fereşti? - tresăriră ei dintr-o dată. Au venit colindătorii cu florile dalbe?
Te uită cum ninge decembre? Aş! Te uită cum vin ciobanii, „cu căciulili pe frunte" (vorba cântecului), zise unul şi, ca la un semn, toţi marii bărbaţi ai patriei se pitiră pe după perdele, cu socotelile neterminate.
Într-adevăr, purtând pancarte pe care erau desenaţi căţei, oi şi berbecuţi, bacii dădeau să rupă gardul Parlamentului, să intre într-însul, să-i „flocăie" oleacă pe legiuitori (verbal, bineînţeles) să vadă şi dânşii cum e stâna fără câini. Atâta că, între timp aleşii apucaseră să dea telefon la 112 şi a venit poliţia călare pe „cai învăţaţi", exact ca-n Mioriţa, ediţie revăzută şi adaptată noilor realităţi.
Ei, şi în acest moment de maximă tensiune, chiar paroxistic, am putea spune, doamna senator Cristiana Anghel a luat hăţurile în mână: înarmată cu nişte hârtii ce conţineau taman rezolvarea revendicărilor ciobăneşti, a coborât printre protestatari, cu pieptul gol (metaforic, fireşte) furtuna să înfrunte. Adică, a făcut dânsa faţă perfuziilor transmise în direct, pe vremea când nu era senatoare, ci doar în greva foamei, şi-acuma să se-mpiedice de nişte oieri şi de pancartele lor infantile? Ei, drăcia dracului! „Eu sunt parlamentar ales în Parlamentul României, eu fac legea. Prostule!" - l-a gratulat scurt şi cetăţeneşte, pe un păstor. „Nu e lege asta, nu e lege" - a cutezat să-i răspundă altul, rupându-i, ce-i drept, foile cu rezolvarea revendicărilor. „Eşti prost?" - l-a apostrofat doamna senator, care a ţinut-o una şi bună: „Nu era cioban, era un agitator prost. Nu mirosea a oaie, mirosea a parfum, ca mine", s-a iţit dânsa la un reporter. Bine, acuma, în materie de parfumuri lucrurile sunt relative, o cercetătoare americană inventând, bunăoară, parfumul cu miros de ouă stricate, pentru a păcăli strigoii, făcându-i să creadă că persoana respectivă e moartă. Aşa că mai bine să nu te pronunţi.
Cert este că, toată ziulica dna senator a fost într-o agitaţie extremă. După ciobani, a trecut direct la Administraţia Prezidenţială: „Toată lumea vorbeşte despre pensiile parlamentarilor, nimeni nu a scos o vorbă despre bugetul mărit cu 40% la Administraţia Preşidenţială. Bugetul preşedintelui conţine un miliard 700 de milioane la dispoziţia lui, poate să-i ia doamnei prime câte rochii vrea". Ce rochii, fie-ne cu iertare? Doar a aflat o ţară întreagă că preşedintelui îi trebuie bani pentru peştii de la Cotroceni, să-i hrănească, să-i adape, să le croşeteze ciorapi, sau cam aşa ceva, nicidecum să-i cumpere rochii „doamnei prime" căreia, slavă Domnului, i s-a mărit salariul de bugetară, poa' să-şi ia chiar şi unele mai jos de genunchi.
N-a isprăvit bine cu ciobanii şi cu Cotrocenii, că dna Cristiana a trecut la presari, care „prezintă lucrurile deformat", habar neavând la câte pericole se expune dânsa: „Mie nu îmi apără nimeni securitatea, poate oricine să bage un cuţit în mine". Plus că nici n-are atâtea rochii. După care, a încheiat apoteotic: „Menirea mea e să lucrez în slujba poporului". Ceea ce se şi vede cu ochiul liber.
Una peste alta, dna senator a avut o zi proastă, dar proastă de tot. A fost, cum s-ar zice, nervoasă cu nervii. Bănuim de ce: dna Cristiana e mare fumătoare. Te şi întrebi cum de a rezistat fără ţigară pe toată perioada cât s-a înfometat în direct. Şi de aceea s-a opus din răsputeri prohibiţiei acestui odios obicei otoman, invocându-l chiar pe Hitler care - zice dânsa - în pornirile sale dictatoriale, a interzis pentru prima dată în istoria Europei fumatul. „Ce fac dragii mei colegi dacă eu, din cauza ţigării, fac stare de sevraj şi, de fiecare dată când e vot în plen, trebuie să mă duc să fumez?" Deci, asta era: supărată pe colegi, că au adoptat legea anti-fumat, s-a răţoit la ciobani, la presari, la preşedinte, la colegi şi la tot ce a întâlnit în cale.
…La ora la care scriem aceste rânduri, Capitala e plină de şoferi nemulţumiţi. Hei, careva să-i dea o ţigară dnei Anghel, să tragă un fum-două înainte de a descinde printre ei, să le rezolve revendicările…
Că, Doamne fereşte, nu se ştie niciodată: o zi care începe nicicum poate sfârşi rău de tot.