Ar fi cu siguranţă o şansă pentru învăţământul românesc modificarea programei şcolare corespunzător cu ceea ce ar trebui să ştie elevii şi aducerea conţinutului ei în actualitate.
Şcoala are obligaţia de a asigura o stabilitate, un echilibru între cunoaşterea generală care rămâne în sarcina sa şi progresul pe care îl aduce ştiinţa şi tehnica.
Unii dascăli susţin că la clasele mici înlocuirea metodelor şi a mijloacelor de predare mai vechi cu o tehnologie avansată, modernă, prin înlocuirea manualului cu tableta, i-ar proteja pe elevi de monotonie şi i-ar cointeresa.
Cu siguranţă, nu pot fi ignorate avantajele manualului electronic care este mai bogat în ilustraţii, filme, animaţii revelatoare pentru un experiment. Manualul electronic poate fi interactiv ca o bibliotecă în care elevii pot citi sau vedea toţi deodată aceeaşi carte, cu condiţia ca materialul să fie bine făcut sau ales şi profesorul să ştie să-l utilizeze.
Mânuirea computerului, tabletei şi telefoanelor inteligente, folosirea acestora în procesul de însuşire a materiei de către elevii „nativi", trebuie să le fie un sprijin care să-i ajute să acumuleze noţiuni, idei şi informaţii utile, şi nici într-un caz să fie folosite ca mijloace de a-i deturna de la monotonie.
Abuzul sau folosirea în exclusivitate a tehnologiei moderne la predarea şi însuşirea materiei fac din elevii de orice vârstă nişte dependenţi de aceste tehnici şi-i privează de frumuseţea lumii reale. Totul cu măsură, este un slogan pus pe frontispiciul templului lui Apollo, la Delfi.
Lipsa unui dialog adevărat, obiectiv, concret şi real, între cadrul didactic şi elevi, monotonia în clasă, este o cauză certă şi indiscutabilă a plictisului acestora. Din acest motiv credem că interesul pentru comunicare va trebui să ocupe o pondere semnificativă în programa şcolară a acestei vârste.
Este îngrijorător decalajul dintre învăţământul de la oraş şi cel de la sat, abandonul şcolar şi nu în ultimul rând analfabetismul. Pentru această situaţie îngrijorătoare trebuiesc luate măsuri urgente de ameliorare şi chiar eradicare a fenomenului.
În învăţământul preuniversitar, situaţia prezentă impune măsuri mai radicale şi anume regândirea curriculei şi a manualelor şcolare, ca pe o acţiune de urgenţă, imediată.
Astăzi, curricula şi manualele mult prea încărcate, greoaie şi abstracte, abundă în termeni de neînţeles, parcă ar fi puse să transforme elevul într-un „savant". Dar, după un scurt timp, când memoria de scurtă durată se şterge, elevul rămâne cu aproape nimic. Cu siguranţă că excesul programelor şi multitudinea manualelor făcute fără legătură cu psihologia dezvoltării minţii copilului, la anumite vârste, nu este favorabil nici cadrelor didactice şi nici majorităţii elevilor, deoarece predarea nu se poate realiza conform programei, iar elevul este obligat la meditaţii.
Cred că ar trebui limpezite şi înlocuite actualele programe încâlcite, abstracte şi ininteligibile cu programe multidisciplinare. Acestea ar viza în primul rând predarea elementelor structurale, oferind elevului cunoştinţe de bază şi informaţii clare şi precise, fără o acumulare inutilă de date.
Intenţia de a transmite cât mai multe cunoştinţe, cu scopul de a forma din elev un poli-savant este greşită şi dăunătoare. La toate acestea se mai adaugă şi orgoliile unor cadre didactice, care pentru a proba importanţa disciplinei pe care o predau, împovărează exagerat memoria elevului. Este neproductivă încărcarea lecţiilor cu megadate care nu folosesc elevului şi care se pierd odată cu trecerea timpului.
Nu există nicio corelaţie între învăţământul preuniversitar cu cel universitar şi nici între acestea şi cererea pieţii. Din acest motiv se impune modificarea programelor în sensul corelaţiei disciplinelor dintr-un an de studiu şi chiar al anilor de studii între ei. Cum ar fi de exemplu dacă istoria ar fi legată de predarea geografiei, împreună cu vizionarea unor filme? Cu siguranţă ar constitui o bună bază de discuţii, ar duce la naşterea unor întrebări şi ar conduce spre consultarea unor cărţi. Astfel, elevii ar fi aduşi faţă în faţă cu propriile lor experienţe şi dileme. Predarea limbilor străine cu ajutorul filmelor, al teatrului şi chiar al muzicii ar fi cu siguranţă în beneficiul elevilor.
În Finlanda, sistemul de învăţământ a obţinut rezultate remarcabile. Spre exemplu, studiul istoriei a fost abdatat la actualitate, învăţându-se evenimentele contemporane.
În acelaşi timp au fost instituite criterii drastice pentru a putea accede la catedră.
Un distins dascăl se întreba dacă nu ar fi mai util ca „Învăţarea literaturii române să se înceapă în liceu cu creatorii vremurilor noastre, scriitorii contemporani care ar putea să insufle dragoste pentru literatură, le-ar vorbi în limbajul cel mai apropiat de preocupările şi neliniştile lor şi apoi să-i cunoască pe cronicari".
Şcoala trebuie să-i înveţe pe elevi lucruri concrete, să le formeze abilităţi, să le dezvolte gândirea practică şi să le stimuleze creativitatea.
Din acest punct de vedere este necesar şi imperios a aprecia şi a elabora o curriculă şi manuale şcolare din care să reiasă ce şi cât trebuie să cunoască elevul la o disciplină, nivelul de cunoştinţe de bază, fundamentale. Este hilară şi inutilă predarea ecuaţiilor care descriu legile de bază ale electromagnetismului lui Maxwel la o clasă cu profil alimentar, după cum nepotrivită cred că este matematica care se predă la clasele de real unor clase de uman.
Manualele structurate în acest fel şi materia prezentată gradual, de la simplu la complex, vor folosi cât mai multor elevi şi vor deschide astfel şi posibilitatea întocmirii cu adevărat a unor manuale alternative.
Simplificarea sistemului de învăţământ românesc, nu în sensul scoaterii disciplinelor din programa şcolară, ci în sensul introducerii în programă a cunoştinţelor esenţiale, urmată de stabilizarea sistemului, ar fi cu siguranţă un remediu pentru însănătoşirea lui şi o şansă de a înlocui toceala lecţiilor cu obişnuinţa elevului de a înţelege şi de a gândi.
Şcolii îi revine sarcina de a insufla elevilor valori de conduită morală şi de atitudine civică, precum cinstea, curajul, respectul, adevărul, onestitatea, corectitudinea, preţuirea şi dragostea de ţară, însuşiri psihice ale omului fără de care o societate nu poate vieţui.
