„Cuvântul liber" îţi aparţine! SĂ REDUCEM DIN INFLAŢIA NEPĂSĂRII

Sunt un cititor vechi al „Cuvântului liber" şi un consumator de presă audio-vizuală, pe care o înţeleg, ca fiecare, în stil propriu. Sigur, ne sunt de folos acei formatori de opinie ce par să ne arate calea, însă, până la urmă, tot în laboratoarele minţii noastre se formează propria idee despre ce se întâmplă în jurul nostru. Nu ştiu dacă alţii simt aşa, dar am impresia că fiecare dintre noi gustă mai mult sau mai puţin din hrana nepăsării. Nu generalizez, sunt destule exemple opozabile, particulare. Zilele trecute, am văzut la televizor cum un tânăr preot din Buzău, de parohie mică şi săracă, se îngrijea cu o masă pe zi de copiii nevoiaşi din sat. Şi ca el mai sunt. Probabil, în fiecare domeniu există câte un bun samaritean.

Oare câţi dintre semenii noştri, oameni aflaţi în suferinţă pe pământ (exemple - Siria, Irak, Africa sau pribegind prin Europa) sunt băgaţi în seamă de către noi, ceilalţi? Oare câţi români de-ai noştri, aflaţi pe afară ca să îşi caute un rost, simt că nouă, celor rămaşi în ţară, ne pasă de soarta lor? Măcar autorităţile să le dea sentimentul că are cineva grijă de cei pe care i-au lăsat acasă în propriile familii, astfel încât să stea liniştiţi, să nu se gândească la sinucidere, ca ultimă soluţie.

Oare câţi veterani de război (atâţia câţi au mai rămas) au sentimentul că ţara le este recunoscătoare, fără să rămână cu impresia că sunt „bifaţi" doar de Ziua Naţională? Oare câţi bolnavi au sentimentul că nu sunt umiliţi de un sistem sanitar aproape prăbuşit, ţinut în viaţă doar de eroismul celor care au rămas să lucreze în el? Oare câţi educatori, învăţători şi profesori au sentimentul, la sfârşit de ore, că vocaţia ţine de foame şi de trai? Oare câţi pensionari zâmbesc atunci când îşi văd cuponul de pensie în antiteză cu lista de cheltuieli? Oare câţi dintre cei care lucrează nu au sentimentul perpetuu al trădării, când aud guvernanţii că „de la anul, gata cu luxul măririlor, al bonurilor de masă şi al altor facilităţi", cerute „obraznic" de la fiecare guvernare şi promise ca o normalitate la fiecare vot? Oare câţi dintre noi nu ar striga într-un glas „Fără supărare, nu ne mai umiliţi cu sărăcia într-o ţară bogată"?

Îi las şi pe alţi semeni de-ai mei să completeze cu ceea ce au de spus şi cu ceea ce simt, poate aşa vom reduce din inflaţia nepăsării, de sus, de la cei care ne conduc, spre noi, cei simpli, ce nu ar trebui să copiem propria lor nepăsare.

Sărbători fericite!

Lasă un comentariu