Într-o explozie de lumină şi culoare a zilei de 7 iulie anul 1954, venea pe lume Aurelia, a doua din cei trei copii ai lui Petru şi ai Aureliei. Părinţii, ţărani cooperatori harnici şi înţelepţi, n-au precupeţit niciun efort pentru ca toţi cei trei copii ai lor să înveţe carte.
Mama blândă şi generoasă, plină de candoare, şi-a văzut visul împlinit, atunci când iubita ei fiică, Aurelia, a absolvit Liceul Pedagogic de 5 ani din Tg.-Mureş, în anul 1974. Sperase acest lucru cu toată ardoarea inimii, cu atât mai mult, cu cât în anii de şcoală frecventaţi în comuna natală - Grebenişu de Câmpie - viitoarea educatoare obţinuse mereu rezultate excepţionale. A fost repartizată la Grădiniţa din satul natal, s-a detaşat la Şăulia în perioada 1983-1988, după care s-a transferat la Tg.-Mureş, activând la Grădiniţele nr. 1, nr. 4 (Electromureş) şi nr.20. Din anul 2000, s-a stabilit definitiv în Şăulia.
Aurica avea har de educatoare, nobleţe şi vocaţie. Ştia să treacă prin viaţă cu zâmbetul pe buze şi în privire, considerând că fiecare nor are o aureolă argintie.
Pentru toţi copiii pe care i-a educat în anii de grădiniţă, figura luminoasă a educatoarei Aurelia a rămas în mintea şi sufletul fiecăruia ca o icoană ferecată în aur.
Cu dragoste nemărginită i-a însoţit în lumea plină de taine ce nu pot fi cunoscute şi descifrate decât prin învăţare. În prezenţa ei, fiecare copil se simţea preţuit şi iubit. Lucrarea de gradul I cu titlul „Contribuţia jocului didactic în dezvoltarea vorbirii preşcolarului" a fost o incununare a muncii asidue pe care a depus-o în acest sens. Soţul, Florin, a obţinut rezultate de excepţie la Staţia de Utilaje din Tg.-Mureş, unde a lucrat până la pensionare. Oricât a fost de ocupat, şi-a susţinut permanent soţia în activitatea pedagogică şi a încurajat-o la toate examenele.
Cele două fiice, Diana şi Luciana, lumina ochilor lor le-au adus numai bucurii. Diana este funcţionară la P.T.T.R., iar Luciana este absolventă a Facultăţii de Administraţie Publică, Universitatea „Petru Maior" - Tg.-Mureş.
Cu sufletul mereu tânăr, neuitând nici măcar o clipă că şi ea a fost copil, folosind o fină măiestrie pedagogică, ştia să-i atragă pe copii dar şi pe adulţi în realizarea unor minunate spectacole de teatru, dansuri populare, grupuri vocale.
În acest sens, a obţinut diferite distincţii la concursurile de gen organizate local sau judeţean. Făcând parte din Consiliul de administraţie al şcolii, a pus un accent deosebit pe investigarea relaţiei grădiniţă-familie, considerând că familia şi grădiniţa sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi mediul extrafamiliar pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. Având în vedere faptul că valoarea imaginii artistice rezidă în faptul că face apel la sentiment, antrenează latura afectivă a psihicului, d-na educatoare a publicat în revista şcolii „Anotimpuri literar-artistice", o mulţime de lucrări plastice ale micilor săi preşcolari. Totodată, a scris ea însăşi şi a publicat mai multe articole referitoare la utilizarea limbii ca mijloc de comunicare şi gândire la preşcolari. A făcut adevărate studii în acest sens, experimentând nu doar cu preşcolarii din grupă ci şi cu minunaţii săi nepoţei - Larisa, Alexandru şi Carla - prin întrebuinţarea limbii române în situaţii de viaţă simulate pentru a contribui la dezvoltarea simţului lingvistic.
Era convinsă că: „Prin tot ceea ce întreprinde şi prin exemplul personalităţii sale, educatoarea este un modelator al structurii personalităţii copilului în stadiul hotărâtor al devenirii sale". O educatoare oferă în primul rând dragoste, fără de care nu poate exista nicio legătură, nici colaborare pozitivă.
Aurica a plecat din această viaţă sfinţită de suferinţe, dar transfigurată de visul fericirii din Paradis. Cu siguranţă, ultimele ei gânduri spre copiii şi spre nepoţeii pe care i-a îndemnat să nu plângă pentru ea, să-şi trimită toată durerea pe aripile vântului şi să-şi transforme vieţile în cântece permanente.
