Cine și-ar fi putut imagina, înainte de 1989, că manifestările de stradă vor deveni, în democrație, o adevărată putere politică, în stare chiar să răstoarne guverne? Regimul socialist a fost înlăturat, de la putere prin demonstrațiile din decembrie 1989, Guvernul fesenist al lui Petre Roman a căzut din cauza intervențiilor, în forță, ale minerilor din Valea Jiului, conduși de Miron Cosma. În 2012, Guvernul de tristă amintire, condus, din păcate, de un ardelean, a căzut tot din cauza străzii. Guvernul Ponta a demisionat în urma manifestărilor provocate de incendiul de la „Colectiv". Iată doar câteva exemple care mi-au venit în minte, cu întrebarea: Este, oare, strada, o putere politică mai puternică decât vremelnicii guvernanți din Guvern și Parlament? Cred că da. Și ca argument pot aduce recentele proteste ale ciobanilor și transportatorilor.
Să-mi fie cu iertare dacă prezint o opinie personală legată de aceste evenimente. De la bun început vreau să afirm că setea de sânge a politicienilor vânători este o apucătură sălbatică. Niște „boieri" de viță nouă, care și-au însușit moftul de a ucide animalele după modelul grofilor de altădată, și-au scos o lege a lor. Să privim doar la vânătoarea organizată de Ion Țiriac, cu participanți miliardari unul și unul. Pe motivul protejării fondului cinegetic și ocrotirii naturii, parlamentarii noștri au votat o Lege a Vânătorii, cu multe imperfecțiuni. Viața ne-a demonstrat că era necesară o astfel de lege, mai ales că se practică braconajul cu nemiluita. Iepurii sunt prinși, iarna, cu zghilțul, căprioarele sunt amețite cu pâine îmbibată în țuică de prună, apoi ucise de braconieri, indiferent de ce etnie sunt. Am auzit că practică acest obicei chiar și românii, și maghiarii, nu doar țiganii flămânzi. Porcii mistreți sunt prinși în capcane formate dintr-o groapă cu țepușe. Urșii, care s-au înmulțit peste măsură, sunt împușcați ilegal de vânători, pentru talpa picioarelor, un afrodisiac apreciat de bărbații din lumea bună. Dacă luăm vânătoarea ca un sport, o mișcare în aer liber, cu vânatul acelor exemplare în stare să pună în pericol sănătatea sau fondul genetic al unei specii de animale sălbatice, totul este perfect și acceptabil, dar acest demers să fie realizat cu consultarea unor specialiști. Am aflat de la ing. Simion Muntean junior, șeful Ocolului Silvic din Târnăveni, că, în Facultatea de Silvicultură de la Brașov, se predau cursuri speciale la o disciplină de „Vânătoare și Salmonicultură, iar la Colegiul de Silvicultură există o specializare cu denumirea de „Cinegetică", absolvenții fiind subingineri în acest domeniu. Vreau să spun că există specialiști pregătiți, capabili să inițieze o Lege a Vânătorii, nu parlamentari, politicieni animați de interese personale. De pildă, s-au înființat fonduri de vânătoare private administrate de oameni de afaceri. Se pot da numeroase exemple despre societăți de profil chiar și pe terenuri din proprietatea persoanelor fizice, pe care nimeni nu le despăgubește pentru pagubele produse de urși, mistreți sau lupi. Pe de altă parte, nici ciobanii nu sunt îngeri, dovadă asaltul asupra gardului de la Parlament.
Statisticile oficiale arată că, în ultimii ani, s-au diminuat efectivele de bovine și au crescut efectivele de ovine, iar goana după subvențiile acordate de APIA pentru pășunile de ovine și caprine a atras și în acest domeniu mulți oameni de afaceri. Din cei peste 3.000 de protestanți aflați în fața Parlamentului, nu știu dacă 70 la sută erau ciobani adevărați. Treaba cu limitarea numărului de câini este iarăși o problemă discutabilă. Mulți căini ciobănești nu au acel „lemn" la gât, semn că sunt câini de pază, pe lângă faptul că nu pot ucide vânatul, sunt deosebit de agresivi, iar dacă te apropii de o stână singur, riști să fi atacat, iar ciobanul să privească fericit cum ești mușcat. Adevărul este că mult mai ușor crești oi decât bovine, iar dreptul la o pășune subvenționată crește în raport cu numărul de animale.
Așa că, și în acest caz, există niște interese necurate. Din toate timpurile, cu lege sau fără lege, ciobanii adevărați au crescut câini de pază pe lângă stână, după puterea fiecărei exploatații, și vor crește în continuare, indiferent de legea parlamentarilor. Problema constă în respectarea, și de către această categorie profesională, prosperă deocamdată, să nu pășuneze cu oile după cum au chef, pe unde vor. În anii '78-'81 eram inginer-șef la CAP Ieud, din județul Maramureș. Aveam 2.000 de oi și un Regulament de pășunat: toamna și primăvara devreme pășunau pe mejdele de jos, apoi pe mejdele de mijloc, și vara pe mejdele de sus, adică la munte. Pentru nimic în lume nu se încălca acest regulament, iar dacă cineva intra cu oile pe proprietatea cuiva, se isca un scandal imens, fiindcă doar 50 la sută dintre localnici erau înscriși în CAP. Am cunoscut foarte bine regulile și viața acestor ciobani, de aceea am afirmat că nu sunt îngeri, mai ales că am avut numeroase necazuri cu ei. La un moment dat, când i-am prins că vindeau cașul CAP-ului, pe piața din orașul minier Borșa, au intrat într-un fel de grevă și mi-au lăsat oile în grijă trei zile, pe muntele Zâmbruslav, la graniță cu Ucraina, așa că, speriat, le-am îndeplinit toate revendicările.
În cazul celei de-a doua demonstrații de stradă, a transportatorilor, nici aici lucrurile nu sunt tocmai curate. Au dreptate și proprietarii de mijloace de transport, dar au un sindicat care îi reprezintă, cu lideri plătiți cu bani grei. De ce trebuia blocată circulația în Capitală, când revendicările puteau să fie susținute prin alte forme de grevă de lideri, inclusiv prin greva foamei? Obiceiul de a ieși în stradă nu este sănătos, nici benefic pentru societatea românească, mai ales că adevărul este undeva la mijloc, iar interesul personal sau de castă primează. Un exemplu edificator este cel al învățătoarei greviste din Caracal, căreia „greva foamei" i-a deschis drumul spre Senatul României, unde vorbește numai prostii.
