Festivalul „Vin colindătorii", la Muzeul Etnografic Reghin

Distribuie pe:

Crăciunul reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar anul acesta, ca în fiecare an de altfel, grupurile de colindători au venit să aducă mesajul Nașterii Domnului și în muzeul reghinean, în cadrul Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Vin colindătorii", aflat la a XVI-a ediție, eveniment ce a avut loc în ziua de miercuri, 16 decembrie 2015, de la ora 11. Organizatorii acestui eveniment au fost Primăria municipiului Reghin și Muzeul Etnografic „Anton Badea".

Au fost prezenți colindători din satele din zonă: Șerbeni, Sânmihai, Idicel Sat, Hodac, Dedrad, grupul de colindători „Ramură de brad" din Reghin, grupurile de colindători din Dumbrava (copii și adulți). Lor li s-au adăugat câțiva elevi ai Liceului „Petru Maior" din Reghin, care au încheiat programul artistic.

 Astfel, pentru câteva ore, magia Crăciunului din satul tradițional a fost reînviată de către acești minunați colindători, cărora le mulțumim pe această cale pentru urările și gândurile bune care le-au însoțit colindele.

A fost un eveniment cultural-tradițional deosebit, presărat cu frumuseți ale colindului românesc. Îi felicităm pe toți cei care și-au adus aportul la reușita acestui eveniment de suflet românesc, în special pe doamna dr. Roxana Maria Man, directorul Muzeului Etnografic reghinean, și totodată le urăm mult success ca și pe viitor să desfășoare multe alte activități frumoase pentru sufletele tuturor românilor. 

Lasă un comentariu