În urmă cu 26 de ani, fostul dictator comunist a fost nevoit să dezerteze în căutarea unui ascunziş în care să scape de furia mulţimilor dezlănţuite, nu înainte de a le răpi acestora pe 260 dintre fiii lor, deveniţi EROI ai neamului.
Atunci, capul balaurului a fost retezat în urma unui proces cu iz de simulacru dar, în sfertul de secol care a urmat, în locul acestuia au apărut sute de alte capete de dictatori, unul mai hidos decât altul, paşnica ţară numită România (ŢARA NOASTRĂ) fiind sufocată şi cu viitorul periclitat de acţiunile nesimţite ale acestora, care zburdă, în voie, în numele unui stat (STAT AL LOR), protejaţi de pulpanele unor grupări de interese care, cu cinism, se autointitulează partid.
În „Statul de drept" pe care aceştia pretind că l-au construit şi pe care au pretenţia că îi apară, lipsesc cele mai elementare drepturi consfinţite prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, asumată la 10 decembrie 1948, după ce s-a căzut de acord ca, IGNORAREA ŞI DISPREŢUIREA DREPTURILOR OMULUI AU DUS LA ACTE DE BARBARIE CARE REVOLTĂ CONŞTIINŢA OMENIRII, fiind esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii PENTRU CA OMUL SĂ NU FIE NEVOIT SĂ RECURGĂ, CA SOLUŢIE EXTREMĂ, LA REVOLTĂ ÎMPOTRIVA TIRANIEI ŞI ASUPRIRII.
Cu vechile structuri comuniste, demolate într-o grabă suspectă, şi înlocuite cu altele bântuite de stafii ale trecutului, care s-au dovedit ineficiente, România se încăpăţânează să construiască un capitalism fără fundaţie, folosind vechile fundaţii comuniste, noile construcţii crăpând din toate încheieturile la fiecare şoc, aruncând ţara într-o neîntreruptă cursă a reparaţiilor, însoţită de o alta, a începuturilor niciodată terminate, care îi secătuieşte resursele. Democraţia mult visată este înlocuită de anarhie, iar drepturile omului, de drepturile unora împotriva altora.
Revenind la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, obiect de studiu şi „Biblie", necesar a fi afişată în orice instituţie publică a acestui stat, merită a fi redate prevederile art. 29, al.2, în care se precizează că: „în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, EXCLUSIV ÎN SCOPUL DE A ASIGURA CUVENITA RECUNOAŞTERE ŞI RESPECTARE A DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR ALTORA".
Probabil că merită a fi reţinută remarca scriitorului englez C. Dickens, care, în urmă cu 170 de ani, descriind anarhia din administraţia publică engleză, se întreba dacă nu cumva perpetuarea acelei stări va duce Anglia în situaţia de a-şi căuta lăcaş pe Strada „Curtea Inimii Însângerate", realitatea românească de astăzi reflectând, întru totul, constatările de atunci ale marelui scriitor, inclusiv pericolul de care acestuia îi era frică.
