PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI 2015

Iubiţi fii duhovniceşti,

Cu negrăită bucurie sufletească, toată creştinătatea, de la un capăt la altul al pământului, sărbătoreşte astăzi evenimentul mântuitor al Naşterii Domnului. Ca o Mamă duhovnicească, Sfânta noastră Biserică dreptmăritoare, în armonioasele ei cântări, ne îndeamnă, aşa cum i-a îndemnat, veacuri de-a rândul, pe moşii şi strămoşii noştri: ,,Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!". Aceasta este o chemare de a răspunde cu iubire lui Hristos, Iubirea divină coborâtă pe pământ, pentru ca, „îndreptăţiţi fiind prin harul Său, să devenim moştenitori ai vieţii veşnice" (Tit 3, 7).

Venirea Mântuitorului la noi este asemănată cu răsăritul soarelui, care, înlăturând întunericul nopţii, aduce lumină şi viaţă întregii făpturi. De aceea, praznicul luminos al Naşterii Domnului, de care avem parte în fiecare an, este o veste minunată şi cutremurătoare pentru minte şi pentru inimă. Mesia Cel aşteptat, „Cel mult dorit", născut din Tatăl, mai înainte de veci, ia trup omenesc, Se naşte pe pământ, „pentru ca lumea să se mântuiască prin El" (In. 3, 17). Acest lucru l-a înţeles Dreptul Iosif, care a făcut din viaţa sa o jertfă curată şi o slujire devotată tainei Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Dreptmăritori creştini,

Fiul lui Dumnezeu trebuia să pătrundă în umanitate printr-o familie, în sânul căreia Dreptul Iosif avea menirea de a fi tată ocrotitor al lui Iisus şi cast logodnic al Fecioarei Maria. Când a aflat că logodnica lui era însărcinată, „Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrând s-o dea el în vileag, a vrut s-o lase pe ascuns" (Mt. 1, 19). Fiind bun, cuviincios, atent cu ea, nelăsându-se stăpânit de ură şi gelozie, Iosif nu o învinuieşte, nu o judecă în sinea lui şi nu o ceartă. Preferă mai degrabă să fie el acuzat că a părăsit-o, decât să facă să planeze vreo bănuială asupra aceleia pe care o respecta, sau să-i cauzeze ei ruşine publică.

În acest moment dramatic, Dumnezeu a trimis lui Iosif un mesager ceresc pentru a-i confirma cele spuse de către Fecioara Maria şi a-i deschide o altă cale de ascultare. Arătându-i-se în vis, îngerul îi zice: „Iosife, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria drept femeie ta, fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor" (Mt. 1, 20-21). Pentru că Iosif este „fiul lui David", trebuie să-I fie tată pământesc Pruncului divin, trebuie să-I asigure lui Iisus descendenţa pe linie paternă din regele David. Îngerul Gavriil îl încurajează să înlăture frica şi neliniştea din sufletul său, descoperindu-i adevărul că Maria este o logodnică fidelă pe care o poate lua în casa lui, având şi ea, ca el, o misiune dumnezeiască.

Cunoscând voia lui Dumnezeu, Iosif acceptă taina cu credinţă şi în tăcere, punându-se în slujba realizării planului divin. El se decide s-o ia la el pe „cea plină de har şi binecuvântată între femei" (Lc. 1, 28), acceptând astfel misiunea încredinţată şi asumându-şi pe deplin toate îndatoririle de soţ fidel al Fecioarei şi de tată ocrotitor al lui Iisus. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Iosif, din momentul în care a înţeles voinţa lui Dumnezeu, „nu s-a mai gândit s-o lase pe Preacurata, ci a ţinut-o, şi a slujit întregii iconomii a Întrupării Domnului". De acum înainte, inima mintea şi trupul său sunt adevărate instrumente prin care Cel Preaînalt va împlini planul Său de mântuire, în cadrul căruia Iosif are un rol precis.

În Betleem, Dreptul Iosif este unicul martor al naşterii miraculoase a lui Iisus, contemplând cu uimire faţa Pruncului divin, ghemuit la sânul iubitor al Mamei Sale neprihănite. Smeritul bătrân are fericirea de a-L legăna cu braţele sale tremurânde, ridicându-L cu acestea spre sfântă sărutare. Lui Iosif i se cere să renunţe a avea copii pe cale naturală, pentru a putea deveni părinte pământesc al Aceluia prin Care toţi oamenii vor putea deveni fii ai lui Dumnezeu-Tatăl (cf. Gal. 3, 26). Cu siguranţă el L-a deprins pe Copilul divin cu meseria dulgheriei şi s-a îngrijit de buna creştere şi formare ale Acestuia, în Nazaretul Galileii. Nu ne îndoim că în personalitatea lui Hristos, „fiul teslarului" (Mt. 13, 55), a rămas imprimată figura blândă şi protectoare a lui Iosif, căruia „Domnul în pământeasca-I copilărie i Se supunea şi asculta de el ca de un tată", precum afirmă Sfântul Nicodim Aghioritul.

Dreptul Iosif este o oglindă a virtuţilor, pentru că în trăirea sa strălucesc: credinţa lui Avraam, ascultarea lui Isaac, răbdarea lui Iacov, neprihănirea lui Iosif din Egipt, tăria lui Moise, smerenia lui David şi înţelepciunea lui Solomon. El şi-a asumat cu fermitate jertfa interioară, fiind un om de mare integritate, o persoană sensibilă la călăuzirea lui Dumnezeu şi doritoare să-I facă voia, indiferent de consecinţe. Bătrânul Iosif, pe care o cântare liturgică îl numeşte „văzător al tainei celei înfricoşătoare", este încununat cu inocenţă, discreţie, corectitudine, delicateţe şi stăpânire de sine. De la virtuosul tâmplar primim pildă şi îndemn de a asculta de Ziditorul nostru şi de a ne pune la dispoziţia lui Hristos, Care, ca Om adevărat, înţelege experienţele şi luptele noastre (cf. Evr. 4, 15), iar, ca Dumnezeu adevărat, are puterea să ne ofere ajutorul Său şi iertarea păcatelor (cf. Col. 2, 13).

Iubiţi credincioşi,

Pe măsură ce înaintăm prin veacuri, tot mai mulţi dintre oameni trăiesc fără Dumnezeu şi „nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus" (II Tes. 1, 8). Se răspândeşte pretutindeni eroarea ateismului teoretic şi practic şi se ridică noi idoli, în faţa cărora omenirea se prosternă în adoraţie. Aceştia sunt: plăcerea, banii, orgoliul, lăcomia, necurăţia, prestigiul şi sacrilegiul. În acest timp, egoismul face dure şi insensibile inimile oamenilor, ura se dezlănţuie ca un foc mistuitor, iar războaiele se înmulţesc. Dar să nu ne înfricoşăm, fiindcă Mântuitorul nostru, născut în Betleem, este încă prezent printre noi, cu harul şi cu puterea Sa. El „este acelaşi ieri şi azi şi în veci" (Evr. 13, 8).

Să ne amintim mereu că Iosif cel smerit şi drept a încercat să facă mai primitoare peştera îngheţată şi să transforme ieslea cea săracă într-un leagăn cald şi primitor. Urmând exemplul său de iubire şi de ascultare, se cuvine să-L adorăm pe Hristos Care „S-a arătat în trup" (I Tim. 3, 16), S-a făcut Om, de dragul nostru. El a venit să aducă uşurare oricărei oprimări şi să facă să coboare roua aşteptată asupra pustiului îngheţat al lumii degradate. În ciuda tensiunilor şi durerilor de pe acest pământ, să nu încetăm a nădăjdui în Dumnezeul Întrupat şi Atotputernic, „Cel Ce este, Cel Ce era şi Cel Ce vine" (Apoc. 1, 8). Fie ca El să ne dăruiască tuturor, în Anul 2016 şi întotdeauna, iertare de păcate, ocrotire, sănătate şi mântuire!

Lasă un comentariu