Din păcate, românii au puţine prilejuri de bucurie. Din punct de vedere economic stăm prost, din moment ce consumăm mai mult decât producem. Sănătatea şi Educaţia sunt la pământ, iar în privinţa conducerii şi organizării societăţii, totul e vraişte. Nici nu se poate altfel, din moment ce avem o clasă politică imberbă, dar parşivă, care a dat un Parlament de incompetenţi, de afacerişti notorii, un imens rezervor de corupţi, care cred că rolul lor în fruntea ţării este de a se căpătui cu orice preţ şi de a trăi ca nişte nababi, pe întreaga perioadă a mandatului sau mandatelor, în dispreţul unui popor sărac şi sărăcit de către ei înşişi. În plus, ca răsplată pentru hoinăreala şi nemunca lor, pentru legile proaste pe care le-au elaborat şi care sunt, în cea mai mare parte, motivul nefuncţionării societăţii, mai au şi pretenţia unor favoruri cu totul şi cu totul nemeritate, cum sunt indemnizaţiile care se adaugă la pensia clasică şi care în funcţie de numărul de legislaturi petrecute cam degeaba în Parlament variază între 1.600 şi 4.600 de lei. O sumă colosală pe care suntem obligaţi să o suportăm noi, cei mulţi, din veniturile noastre modeste. O adevărată sfidare a principiului contributivităţii după muncă, din moment ce pensia medie a românilor, după un stagiu de 36-40 de ani în câmpul muncii, abia ajunge la 800 de lei, iar cel care atinge 1.600 de lei se poate considera un norocos.
Citind aceste rânduri cititorul se întreabă, pe bună dreptate, ce legătură are una cu alta. Adică sportul, în general şi handbalul în special, cu huzurul parlamentarilor. Păi, are, pentru că aici e vorba de grija faţă de cetăţean şi cheltuirea banului public, iar acesta este dirijat, de aşa-zişii legiuitori ai ţării, după bunul lor plac. Milioanele de nemulţumiţi de netransmiterea pentru prima dată în istoria modernă a ţării a Campionatului Mondial de Handbal Feminin, care a avut loc săptămâna trecută în Danemarca, la care fetele noastre au făcut furori, devenind, în fapt, vedetele competiţiei, deşi au câştigat doar bronzul, trebuie să ştie că lucrul acesta s-a petrecut din lipsă de bani, prădaţi aiurea. Postul public al televiziunii române, care avea această obligaţie, a intrat în colaps financiar după un management derizoriu sub bagheta lui Stelian Tănase. De altfel, noul director general interimar, Irina Radu, a informat printr-o scrisoare Parlamentul României despre această stare de fapt, dar se vede, domniile lor aveau în calcul cu totul alte priorităţi, decât cheltuirea banului pentru bucuria românilor iubitori de handbal, astfel încât le-au blocat acestora accesul la una din puţinele bucurii pe care le mai aveau. Ca urmare, pentru a-şi mai obloji din răni şi a-şi mai peteci din pierderi, conducerea TVR a găsit de cuviinţă să cesioneze acest drept unui post tv privat, Dolce, care, după câte ştim, aparţine Telecom şi pe care îl întâlnim, funcţional, pe la ţară. De ce această conducere interimară n-a vândut acest drept unui post de televiziune, tot privat, dar de largă audienţă, nu ştim. Bănuim că cei de la Dolce au oferit mai mult, iar cât priveşte interesul cetăţeanului prin ale cărui taxe este susţinut financiar TVR, mai vedem. O situaţie fără precedent şi care ne aduce aminte de vremurile triste din ultimul deceniu ale dictaturii lui Ceauşescu, când românii iubitori de sport erau obligaţi să umble pe coclauri pentru a prinde un post TV bulgăresc şi pentru a putea trăi pe viu o competiţie sportivă de anvergură în care erau antrenate echipe ale României. Specialiştii apreciază că atitudinea de nepăsare a Parlamentului, dar şi de sfidare a conducerii TVR, a transformat în nemulţumire totală starea de satisfacţie, aflată în aşteptare, a milioane de români. Aceasta, cu atât mai mult cu cât evoluţia fetelor noastre a fost una de excepţie, ceea ce a atras simpatia tuturor spectatorilor, dar şi a crainicilor de radio şi de televiziune de pe întreg mapamondul. De asemenea, trebuie spus că nicio ţară care a avut echipe participante la acest campionat mondial nu şi-a permis să priveze propriii cetăţeni de dreptul de a vedea pe viu evoluţia compatrioatelor lor. Specialiştii apreciază că prin mânăriile care au avut loc în dispreţul cetăţeanului peste 75 la sută dintre români au fost privaţi de acest drept elementar de a-şi vedea în competiţie propriile compatrioate şi de a se bucura de fulminanta lor evoluţie. Iată ce feluri de cadouri ne sunt oferite nouă, românilor, din când în când, şi mai ales de sărbători, şi apoi ne mirăm de ce naţiunea română este considerată ca una din cele mai nefericite ale continentului.
Condamnarea gestului este cu atât mai mare cu cât handbalul, alături de gimnastică, dar înaintea acesteia, a făcut istorie în sportul mondial, impunându-ne ca o naţiune de prim-rang. Fetele au fost cele care au deschis drumul marilor performanţe, cu handbalul în 11: de două ori campioane mondiale în anii 1956 şi 1960 (Haga), apoi la handbal în 7, în 1962, la Bucureşti, şi vicecampioane mondiale în 1973, la Belgrad. Băieţii au intrat pe scena performanţelor puţin mai târziu, în 1961, când au câştigat primul titlu mondial la Dortmund, Germania, după care au urmat alte trei titluri supreme mondiale, în 1964, la Praga, 1970, la Paris, şi 1974 la Berlin. La Campionatul mondial din 1967, de la Stockholm au obţinut medalia de bronz. Trecând la olimpiade, băieţii au cucerit 4 medalii olimpice: argint, la Montreal (1976), şi de 3 ori bronz la Munchen (1972), Moscova (1980), Los Angeles (1984). Tot românii au dat la handbal pe cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, nimeni altul, decât regretatul Gheorghe Gruia. De altfel, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în gimnastică, cu Nadia Comăneci, care deţine acelaşi titlu, de cea mai mare gimnastă a lumii din toate timpurile. Ce frumos, ce înălţător, dar şi ce mândrie pe noi, românii, performanţe ce dau sentimente şi trăiri sufleteşti de o valoare inestimabilă, dar care pentru cei vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă nouă n-au nicio relevanţă.
Credem că aceleaşi sentimente de profundă nemulţumire pe care le-am avut noi, iubitorii de handbal, le-au trăit şi fetele noastre, împreună cu întreg staff-ul echipei, văzându-se ignorate, părăsite, sfidate de aceşti netrebnici, incapabili să evalueze impactul unor asemenea decizii imbecile. O dovadă că nu-i interesează nimic şi că n-au ce căuta la gestionarea acestor treburi. Oare pentru cine, dacă nu pentru noi, românii, au jucat minunatele fete, care au dat lumii şi pe cea mai performantă jucătoare de handbal a acestui campionat, pe Cristina Neagu. Dar nu departe de ea s-au aflat şi celelalte.
Atitudinea sfidătoare a factorilor de răspundere, din toate domeniile implicate, nu poate fi trecută cu vederea. Societatea civilă, căci ea ne-a mai rămas, este mandatată să intervină, să ia atitudine şi să tragă la răspundere pe toţi cei din vina cărora românii au fost privaţi de una din marile şi puţinele bucurii pe care le pot avea, printre care şi şansa de a fi văzut în tihnă şi de a se bucura de marea performanţă a îndrăgitei echipe feminine de handbal la acest campionat mondial. Şi pentru a nu fi din nou surprinşi, va trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva va avea aceeaşi soartă şi transmiterea Campionatului European de Fotbal din Franţa, la care suntem, de asemenea, participanţi. Mai ştii de ce sunt aceştia în stare?
