Privind înapoi cu… regrete târzii

Intrăm, aşadar, în curând, în anul 2016. Însă, cu un sentiment amar, deoarece, potrivit sondajelor, a opiniilor, cvasigenerale, suntem şi mai puţini, şi mai săraci. De ce? Întrucât, ca expresie a măsurilor antisociale din ultimii ani (excepţie făcând Guvernul Ponta, plecat, inexplicabil, de la guvernare „pe creştere economică!"), populaţia stabilă a României a ajuns - conform rezultatelor ultimului recensământ - să fie de numai 19 milioane de persoane. Şi asta nu doar din cauza exodului celor circa 3,5 milioane de români, ci şi, deopotrivă, pentru că cei rămaşi acasă au fost împovăraţi cu facturi, taxe şi impozite greu suportabile, iar şomajul (în rândul tinerilor, mai ales) a crescut alarmant, toate, cu consecinţe asupra sporului natural al populaţiei.

Pe de altă parte, conform preşedintelui Curţii de conturi, Nicolae Văcăroiu, „Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual". Şi nu-l are, deoarece - adaugă el - „Pur şi simplu au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică!" Văcăroiu - care ştie ce vorbeşte, el activând şi-n socialism, şi-n capitalism - a mai spus, citat de Agerpres, că „Începând din '90 încoace, cu prea multă uşurinţă am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României".

Poţi să nu-i dai dreptate preşedintelui Curţii de Conturi, câtă vreme, astăzi, în urma privatizărilor păguboase a combinatelor metalurgice, bunăoară, despre unele „citadele" industriale, precum Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelul Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Michel Reparaţii Târgovişte, vorbim la timpul trecut?

…Poţi, dar nu te crede nimeni, şi, cu atât mai puţin, oamenii din zonele respective, rămaşi „pe drumuri", unii, în chiar pragul pensionărilor! Dar „pe butuci" ori, vândute la fier vechi au ajuns şi Rafo Oneşti, Alor Oradea, producător de alumină, iar altele - pe care nu le vom mai cita aici - şi-au schimbat obiectul, iniţial, de activitate, iar, în final, au disponibilizat oameni.

Din păcate, deşi păgubos, acest proces continuă. Încât,nu doar oamenii de pe stradă, ci şi analiştii economici şi-au pus întrebarea: „După aderarea la UE, cu ce ne-am ales? este România o piaţă fără economie?" căci, presată cu uşa, guvernanţii români au acceptat, în mod iresponsabil, să vândă Petrom şi distribuţiile de energie - coloana vertebrală a unei economii -, iar fără prezenţa proprie în punctele nodale şi în sectoarele profitabile ale economiei, a ajuns (ţara, împânzită, altădată, de zeci şi zeci de mari unităţi economice) un fel de legumă, o anexă a vest-europenilor, economia sa rămânând funcţională, dar numai ca piaţă. Or, aşa stând lucrurile, mai poate fi credibilă afirmaţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, potrivit căruia, „România are nevoie de încă zece ani pentru a ajunge la 60% din media UE a PIB/pe locuitor?" Sau, mai ales, ceea ce ne spunea, cândva, fostul premier Victor Ponta că „ar vrea ca la 1 iulie 2019, când România va deţine preşedinţia UE, străinii să vină cu euro, nu cu lei". Ceea ce ar presupune - conform aceluiaşi - că „România trebuie să adopte moneda unică europeană până în anul 2018, când vom sărbătorii 100 de ani de la Marea Unire".

Obiectivul măreţ, însă cam greu de realizat, câtă vreme, aşa cum menţionam mai sus, fără un motiv plauzibil, pe înţelesul omului de rând, am cam vândut totul!

Dar, cine ştie, poate (nutrim, încă, speranţa), că noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, va încerca, probabil, să „corecteze" lucrurile nefericite de până acum. De altfel, îi şi revine o mare responsabilitate, după ce, acum, după demisia lui Victor Ponta, şi-a instalat la guvernare un premier (şi un Guvern de tehnocraţi), Dacian Cioloş, îndeplinindu-i-se dorinţa de a avea „Guvernul Meu". Numai că odată cu „Guvernul său", şi răspunderea evoluţiei economice a ţării cade (şi) pe umerii săi.

Vom trăi şi vom vedea…

Lasă un comentariu