Se face, parcă, tot mai târziu prin timpul acestei alte ierni arătându-se, cu zgârcenie, în ferestrele lumii şi, în curând, vom pleca într-o altă, de un an, călătorie, încet-încet, cu fiecare firesc dor de o altă zăpadă.
Clopote de cer, de dorit omăt şi de întoarceri în memorie s-aud, de departe venind, cu vis de brazi şi de stejari, ieşind din vremea tăcerii pădurii.
În fumegarea văilor, până departe, după rânduiala noastră românească, răsună colindele strămoşilor şi clopoţeii trezind amintiri pe sub streşini.
Sub sclipirea luminoasă de stele, din credinţa noastră strămoşească şi creştinească, colindele mioritice vin, ca de fiecare dată, cu miros de mere, nuci, covrigei şi de gutui, să învingă grijile prăvălindu-se peste noi, românii, să răzbată peste viscolul îndoielilor, dar să amplifice şi strălucirile dătătoare de încredere şi speranţe.
În noaptea magică, pe care o dorim venind cu fulgii amintirii de altădată, umbrele copilăriei mai trec, o dată, pe lângă noi, cu glasuri de mici colindători.
În înălţare de frumuseţi şi nădejde, l-am aşteptat pe Moş Crăciun, cu numele scris pe o dorită zăpadă, colindând acest întreg pământ.
La ferestre se aud, din depărtări venind, colindele noastre, chiar dacă ninsorile de altădată nu ne mai ning cu fulgii primilor miei.
Mai e un pic şi vom rupe şi ultima filă din calendarul trecerii noastre.
Cu vinul cel bun, cu mesele îmbelşugate, sub zurgălăi şi colinde, cu existenţa noastră din totdeauna aici, a acestui neam supravieţuitor, trecut, nu rareori, prin viforele iernilor potrivnice, prăznuim, ca de fiecare dată, Naşterea Domnului Iisus Hristos.
La ceas de înălţare, să ne amintim că aici am fost, suntem şi vom fi întotdeauna, cu datinile şi sărbătorile noastre, când anul îşi numără ultimele file, iar românii-şi colindă, încă o dată, trăinicia credinţei şi încrederii lor.
Sărbători fericite!
