CONCERTE DE COLINDE, LA LUDUŞ

Distribuie pe:

Vestirea Naşterii Domnului Hristos a continuat la Luduş şi duminică, 20 decembrie 2015, prin două concerte de colinde. Primul a fost susţinut, după Sfânta Liturghie, de liceenii componenţi ai ,,Grupului de Iniţiativă'', coordonat de Protopopiatul Ortodox Luduş, de elevii de la Centrul Educaţional ,,Sfântul Mina'', îndrumaţi de doamnele Alina Florea şi Angela Sălcudean, urmat de programul artistic ,,Îngeri de Crăciun'' al elevilor din clasa a III-a B, de la Şcoala Gimnazială ,,Ioan Vlăduţiu'', pregătiţi de doamna învăţătoare Monica Nistor. Felicitaţi de părintele protopop Lucian Voşloban, aplaudaţi îndelung de enoriaşii prezenţi în biserică, toţi colindătorii şi zeci de copilaşi însoţiţi de părinţi au primit daruri din belşug de la Moş Crăciun.

Al doilea concert a avut loc la Casa Orăşenească de Cultură ,,Pompeiu Hărăşteanu'', începând cu ora 17. Intitulat ,,Vine Crăciun cel Bătrânu'', concertul organizat de Protopopiatul Ortodox al Luduşului, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local, a dăruit sutelor de luduşeni prezenţi în sala mare bogăţii spirituale şi teologice din comoara naţională a cântecelor şi colindelor româneşti care celebrează naşterea în trup de om a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

În deschidere, corul preoţilor din Protopopiat, instruit şi dirijat de preotul doctor Daniel Camară, din Sărmaşu, şi avându-i ca solişti pe părintele protopop Lucian Voşloban şi pe preotul Valer Moldovan, din parohia Cipăieni, comuna Sânger, a interpretat, într-o manieră academică, colinde din creaţia compozitorilor români Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Danga, Gheorghe Şoima, I. T. Chirescu, Vasile Popovici, Radu Antofie, ş.a., repertoriu care i-a bucurat şi pe dreptmăritorii creştini din multe alte parohii ale protopopiatului luduşean, începând cu praznicul Sfântului Ierarh Nicolae.

Recitalul de colinde tradiţionale al Domnului Florin Voşloban, cu numele de scenă Florin Vos, interpret de muzică populară şi religioasă, bine cunoscut românilor de pe Valea Gurghiului, din Reghin şi de pe Valea Mureşului Superior, s-a constituit într-o emoţionantă şi plăcută surpriză pentru luduşenii care au avut prilejul să-l asculte şi în timpul concertelor de Crăciun din 2013 şi 2014, de la Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel'', unde slujeşte fratele domniei sale, părintele protopop Lucian Voşloban. De această dată, de pe scena Casei de Cultură, solistul Florin Vos a dovedit nu doar evidente progrese personale în arta interpretativă, ci şi că este un înzestrat scenarist şi regizor de evenimente culturale şi spirituale. Pentru colindul său duios de vestire a Naşterii Domnului Hristos şi-a ales ca parteneri colindători patru instrumentişti de la Filarmonica de Stat din Târgu-Mureş, pe solista Andreea Morariu şi alţi doi elevi de la Liceul Vocaţional de Artă, pe actriţa Anca Florea, excelentă recitatoare şi prezentatoare, pe distinsa doamnă Angela Chiş Mărieşiu, coborâtoare din Cenaclul ,,Flacăra'' al poetului Adrian Păunescu, pe tânărul teolog Anton Grama, fiecare cu contribuţii distincte la frumuseţea şi reuşita concertului de colinde, prezentat în premieră naţională la Luduş. Răsplata publicului luduşean a fost pe măsură, ceea ce i-a determinat pe artisul Florin Vos şi pe distinsa doamnă Angela Chiş Mărieşiu să promită că vor reveni cu drag la Luduş ori de câte ori vor fi invitaţi. În numele colegilor au mulţumit Primăriei, domnului primar Cristian Moldovan, părintelui protopop Lucian Voşloban, pentru primirea făcută şi au urat întregii comunităţi luduşene un „Crăciun Fericit!" şi un An Nou cu bucurii şi frumoase împliniri.

* * *

În aceeaşi zi de duminică, la orele înserării, copiii luduşeni au avut parte de bucuria să fie vizitaţi de Moş Crăciun, care a sosit la Luduş, cu autobuzul său, împodobit de sărbătoare şi plin de daruri, la invitaţia Primăriei oraşului Luduş. Ca şi în ceilalţi ani, Moş Crăciun a fost însoţit de patru Crăciuniţe, care l-au ajutat să împartă pachetele cu dulciuri oferite de Primărie, copiilor din Roşiori, Luduş şi Gheja.

Lasă un comentariu