„MIHAI EMINESCU, deşi a fost numai incidental, (întâmplător) timp de un an de zile, un om al şcoalei româneşti, totuşi el si-a imprimat şi în acest domeniu, ca orice geniu adevărat, pecetea marii şi netrecătoarei sale personalităţi. Eminescu a fost nu numai poet, ci şi prozator, ziarist, gânditor filosofic, în materie de drept şi cultură. A fost un cetăţean care şi-a valorificat convingerile şi prin acţiune concretă, vie şi organizată. Ca pedagog a fost activ şi practic al şcoalei şi învăţământului românesc. Susţinea că PERSONALITATEA INDIVIDULUI TREBUIE SĂ SE CONTOPEASCĂ CU FIINŢA ŞI ROSTURILE NAŢIEI ".
***
„CRUCEA LUI HRISTOS DUCE LA ÎNVIERE... Trăieşti pe pământ şi vâsleşti către cer. Dacă toţi eroii care întrevăd cerul trebuie să moară şi să rămână deapururi în mutul pământ atunci e o minciună toată zbaterea lor... Dacă Hristos ar fi rămas deapururi în groapa în care a sădit-o Ura şi Minciuna, lui, întruparea umană a Adevărului şi Iubirii, luate din Dumnezeu, atunci deznădejdea ar fi cuprins lumea spre sinucidere... Dar CRUCEA ESTE CALEA, ÎNVIEREA E ŢINTA. Crucea e lupta, Învierea e biruinţa... Învierea este biruinţa patimilor care ne iau moartea, Învierea ne dă viaţă, slobodă de păcate".
***
„SUFLETUL OMENIRII, pentru ca să învie, are neapărat trebuinţă de un Mântuitor viu... Tot eroismul lumii în mijlocul morţii din aşteptarea Învierii s-a alimentat. Iisus este încoronarea, pe veci biruitoare, a tuturor eroismelor lumii; El trebuia să moară pentru ca, odată cu moartea-i să moară deapururi Păcatul ucigaş; El trebuia să învie pentru ca să trăiască deapururi Adevărul şi Viaţa pe care le-a întrupat. PENTRU TINE CREŞTINE NU EXISTĂ MOARTE... CĂCI VIAŢA CEA VEŞNICĂ CE AI PRIMIT ÎN TINE ÎN CLIPA BINECUVÂNTATĂ A PRIMIRII LUI IISUS HRISTOS, TE VEŞNICEŞTE ŞI PE TINE CU VEŞNICIA LUI".
Preot prof. TOMA CHIRICUŢĂ (1887-1971), preot ortodox, teolog, scriitor, profesor, dar mai ales mărturisitor al credinţei şi al libertăţii neamului românesc. Rămâne ca unul dintre cei mai mari şi populari tâlcuitori ai Sfintelor Scripturi din perioada interbelică. După terminarea claselor normale se îndreaptă către Facultatea de Litere şi Filosofie, iar mai apoi către Teologie. Fiind unul dintre cei mai buni studenţi, el va fi trimis în străinătate la Universitatea din Leipzig, unde va studia filosofia, iar mai târziu la Universităţile din Erlangen şi Heidelberg. După terminarea studiilor vine în Botoşani unde este numit profesor de germană, iar mai apoi pedagog. În anul 1913 va fi hirotonit preot, în Botoşani, şi va avea trei fete şi un băiat. Împreună cu poetul naţional George Tutoveanu şi cu scriitorul Tudor Pamfil va întemeia Academia din Bârlad. Este corespondent la revistele: „Revista Moldovei", „Junimea Moldovei de Nord ". Până în anul 1948 va fi profesor de religie la Şcoala Primară din Botoşani apoi la şcoala „Domniţa Ileana" din Bucureşti. A fost DUHOVNIC AL UNOR MARI PERSONALITĂŢI, PRINTRE CARE: „PRINCIPESA ILEANA A ROMÂNIEI" şi „REGINA ELENA A ROMÂNIEI". Va prelua conducerea revistelor: „Ortodoxia" şi „Floarea darurilor". Dată fiind activitatea deosebită comuniştii îl aruncă în închisoare la vârsta de 75 de ani. Eliberat, moare la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
„1001 CUGETĂRI"
