Dragă cititorule,
Dacă într-o familie când se naşte un copil este o mare bucurie, atunci cu atât mai mare este bucuria tuturor creştinilor când sărbătoresc Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Dacă pruncul nou venit în familie aduce bucurie părinţilor, bucuria întrupării Fiului lui Dumnezeu ne dă certitudinea continuării vieţii noastre în veşnicie. Asta doar dacă ne străduim să urmăm lui Hristos şi să împlinim în viaţa noastră, voia cea sfântă a lui Dumnezeu! Sfinţii Evanghelişti Luca şi Matei ne relatează faptele Naşterii Domnului (Luca 1,1-20; Matei 1,18-25): La un moment dat, Cezarul de la Roma a poruncit să se facă un recensământ al tuturor cetăţenilor din imperiu, o acţiune de rutină, periodică, al cărei principal scop era stabilirea şi evidenţa impozitelor.
Recensământul însă se făcea în localitatea de origine a fiecărui cetăţean, adică acolo unde îşi avea rădăcinile. Maria din Nazaret, ca şi Iosif, ocrotitorul ei, se trăgeau din neamul regelui David, care se născuse în mica localitate Betleem. Aşadar, era normal ca, în calitate de cetăţeni ai imperiului, cei doi să se supună. Ca urmare, au avut de străbătut un drum lung, din provincia Galileea până spre marginea Iudeii, traversând Samaria, îndurând arşiţa zilei, asprimea nopţii şi îmbulzeala gloatelor care mergeau în aceeaşi direcţie. Maria însă purta şi povara stării binecuvântate, adică a sarcinii care se apropia de sfârşit. Odată ajunşi la destinaţie, Maria a simţit că i-a venit vremea să nască. Cei doi aveau neapărată nevoie de un adăpost. Ni se spune că au încercat la hanul din localitate, dar acolo nu mai era niciun loc liber, ceea ce nu e de mirare, dată fiind mulţimea celor ce soseau în fiecare clipă. Aşa se face că, în cele din urmă, cei doi au poposit într-un staul de vite, unde Maica Domnului L-a născut pe Iisus.
Consider că este folositor pentru noi acum, când prăznuim Naşterea Domnului Hristos, să ne reamintim mărturisirile Sfinţilor Evanghelişti cu privire la participarea îngerilor la Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Matei ne istoriseşte că de îndată ce Iosif, bătrânul drept şi temător de Dumnezeu, a constatat că Fecioara Maria pe care o avea în grijă este însărcinată, a vrut „să o lase în ascuns" (Matei 1, 19). Acesta deşi bătrân, trecut de 80 de ani, nu o izgoneşte de la casa lui, n-o ceartă şi nu-i reproşează nimic, şi înainte ca să plece de acasă, Dumnezeu îi descoperă, prin înger, lucrarea Sa: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El v-a mântui pe poporul Său de păcatele lor". (Mt.1, 20-21). Aşadar trimisul lui Dumnezeu i-a adus o bucurie neaşteptată şi nemaiântâlnită.
E demn de reţinut faptul că tot un înger face ca şi bucuria magilor să crească de îndată ce şi ei sunt înştiinţaţi de acesta „să nu se mai întoarcă la Irod şi pe altă cale să se ducă în ţara lor" (Matei 2, 12).
Asemenea magilor se poartă şi bătrânul Iosif atunci când, pentru a doua oară, Dumnezeu îl înştiinţează, prin înger, despre pericolul ce-L păştea pe Pruncul Iisus: „iar după ce au plecat ei, iată îngerul Domnului i se arată în vis lui Iosif, zicând: ridică-te, ia Pruncul şi pe mama Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare. (Matei 2, 13-14). Aşadar îngerul îi spusese că are să se întoarcă: Stai acolo până ce-ţi voi spune eu!
Prezenţa îngerilor la Naşterea Domnului mai reiese şi dintr-un alt moment descris tot de Sfântul Evanghelist Matei. El ne relatează o a treia revelaţie dumnezeiască făcută bătrânului Iosif când se afla în Egipt: „După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: „ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului." (Matei 2, 19-20).
Cele trei înştiinţări pe care Dumnezeu le face prin îngeri bătrânului Iosif, precum şi înştiinţarea făcută magilor au fost relatate pe larg de Sfântul Evanghelist Matei. Şi Sfântul Evanghelist Luca a scris despre Naşterea Domnului în ieslea Betleemului. El ne relatează amănunţit despre o mulţime de îngeri, care se arată unor păstori ce stăteau de veghe noaptea, lângă turmele lor. Aceştia se aflau în apropierea peşterii unde se născuse Pruncul Sfânt: „Şi în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma, făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Şi îngerul Domnului le-a zis: Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că-n cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat în iesle" (Luca 2, 8-13). După ce îngerul a vestit aceste cuvinte, mulţime de îngeri, împreună cu cel ce vorbise au început să-L laude pe Dumnezeu: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Este pentru prima dată când îngerii aduc slavă lui Dumnezeu în faţa păstorilor, cu prilejul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Dacă Bunul Dumnezeu a purtat de grijă prin sfinţii Săi îngeri Pruncului născut în peştera sărăcăcioasă din Betleem, cu siguranţă trimite îngeri spre slujire tuturor celor ce cred în Iisus Hristos. Fiecare dintre noi este rânduit în grija unui înger, adică fiecare om are îngerul său păzitor. Şi dacă pe Domnul Hristos L-au apărat şi slujit în toate momentele vieţii, se cuvine să fim pe deplin încredinţaţi de prezenţa şi lucrarea sfinţilor îngeri pentru mântuirea noastră. Îngerii ne cunosc foarte bine şi se bucură când facem binele şi se întristează când facem răul, ba chiar pot fi puşi în dificultate de noi.
„Cizmarul şi cerşetorul" este o poveste de Crăciun de-a lui Lev Tolstoi. „Spune povestea că, cizmarul întâlneşte pe stradă un amărât în ajunul Crăciunului. Făcându-i-se milă de el îl invită să petreacă sărbătorile cu familia sa. Soţiei sale nu-i place deloc aceasta şi-l priveşte cu dispreţ, servindu-l cu gesturi brutale. De fiecare dată când ea acţiona astfel, cerşetorul se micşora. Atunci când cizmarul era atent cu el, creştea din nou… De fapt, cerşetorul era un înger care creştea odată cu bunătatea şi descreştea odată cu răutatea.
În aceste zile toată lumea are cuvântul Crăciun pe buze. Dar care Crăciun? Cel al stomacului? Cel al copiilor? Cel al petrecerilor? Creştinii nu se pot acomoda cu un asemenea Crăciun. Astăzi pregătirea pentru Crăciun se face mai ales frecventând magazinele având în mână lista de cumpărături şi cadouri. Se face programarea la coafor. Se are în vedere să nu lipsească ceva în bucătărie, vinul şi carnea de porc. Deşi poate părea absurd ne întrebăm uneori: „Ce poate să mai aducă nou Crăciunul anul acesta?" Aceleaşi luminiţe, aceiaşi brazi, aceleaşi globuri, oraşele şi satele, aceleaşi. Nu s-a schimbat nimic. Se pare că, afară de vremea mohorâtă şi de guvernul ţării, nu s-a schimbat nimic în peisajul tradiţional al sărbătorii Naşterii Mântuitorului. În Biserică se citeşte aceeaşi evanghelie de atâţia ani, poate acelaşi preot cu aceeaşi predică, se cântă aceleaşi colinde. Ce am auzit anul acesta am auzit şi anul trecut, şi acum doi ani şi tot aşa. Crăciunul, o sărbătoare a repetărilor. Da, o sărbătoare a repetărilor. Dumnezeu, în fiecare an, în mod special de Crăciun, ne aminteşte că ne iubeşte. Şi nu e o glumă, nu e un basm însoţit de frumuseţea multicoloră a beculeţelor din bradul de Crăciun. E o realitate. Dacă nu ne-ar fi iubit, nu ar fi existat Crăciunul şi mai ales, n-am fi existat să trăim sărbătoarea de Crăciun. Aşa că, noi suntem creaţi pentru Crăciun şi Crăciunul este pentru noi. Şi Crăciun fără Dumnezeu, fără pruncul Iisus nu există. Unde este Dumnezeu, acolo este siguranţă şi prin urmare, bucurie, linişte sufletească, liniştea zilei de mâine. Bucuria trebuie să fie reciprocă.
Vreau să vă amintesc că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea generozităţii, nu a egoismului. De ce nu L-am lăsa pe Dumnezeu să vrea ceva pentru noi?
Vă doresc tuturor ca la aceste sărbători împărăteşti şi pe tot parcursul vieţii să vă trimită Dumnezeu fiecăruia dintre dumneavoastră „înger de pace, credincios îndreptător, păzitor al sufletelor şi al trupurilor!" şi mă alătur şi eu colindătorilor, intrând în casa în care aţi aprins sfeşnicul de lumină al credinţei întâmpindu-vă cu colinda veche: Sculaţi gazde, nu durmiţi,/ ci voi afară ieşiţi!/ Vă uitaţi la răsăritu/ steaua mîndră ce-o ieşitu./ Lângă stea-i lumină mare/ ş-amîndouă ţân o cale./ Amîndouă se-ntrebară/ oare ce veste-i în ţară?/ Veste bună ieste iară,/ c-o născut Sânta Fecioară./ Şi-o născut pe fân uscatu/ pe Iisus adevăratu,/ Care ne-o răscumpăratu/ şi ne ieste Împăratu./ Împăratu Cerului/ şi Cuvântu Tatălui... Corinduţa nu-i mai multă,/ să trăiască cine-ascultă!" Amin.
