Urcând dealul, așa cum o fac, zi de zi, neîntrerupt de 15 ani, să-mi văd și să-mi hrănesc cățelușii, pe Negruț, Azorel, Mașa și Tița, bucuria mi-a fost umbrită, iar sărbătoarea noastră creștinească, Crăciunul, mi-a fost brutal lovită, călcată în picioare, tocmai cu o zi înainte de ajunul Nașterii Domnului! Aflu că superbele cățelușe - Mașa și Tiță, blândul cățeluș Azorel, în seara de 23 decembrie, acolo pe strada Jean Monnet (fosta stradă Dealul Viile 1 Mai), au fost împușcați! Dintr-un autoturism de teren, cu far deasupra, o mână blestemată, după ce i-a ademenit, i-a luat drept țintă și i-a ucis! Prieteni fără grai ai omului, lăsați de Dumnezeu să trăim împreună, să avem grijă de ei, de cei din lumea celor care nu cuvântă, care n-au făcut niciun rău, aveau doar șapte luni: n-au prădat, n-au mușcat, clar au fost uciși mișelește. Erau câini cu stăpâni, nu ai străzii, bine hrăniți, bine îngrijiți, cu cuștile și adăposturile lor.
Ce suflet negru, de tăciune și cărbune, ce inimă de iască trebuie să aibă un individ, ins doar cu față de om, dar cu trăire de sălbatic, de bestie, ca să apese pe trăgaci și să ucidă o ființă lăsată de Dumnezeu, să ne fie prieten, să-l ocrotim pe cel fără grai, să avem grijă de prietenul omului. Indivizi de acest fel, compromițând sensibilitatea omenească, inși călcând în picioare totul, nemernici ajunși să aibă o armă în mână, oricând, în orice împrejurare, ar fi în stare să iasă în stradă, și, mânați, în sălbăticia lor, de setea de sânge, să mitralieze tot ce le iese în cale! Fără milă! Fără minima logică! Fără reținere! Fără pic de remușcare! Fără acel elementar bun-simț care ar trebui să guverneze un om! Așa s-au născut aceste bestii cu chip de om, așa au fost educați în hrubele acelea ale nopții minții, așa simt. Ei, monștrii aceștia, s-au născut să ucidă! Ei, nenorociții din această teapă, care fac de rușine specia umană, înainte de Crăciun au spulberat bucuria unor oameni maturi, a unor copii dornici să-i mai vadă o dată, și să-i mângâie.
Întrebarea, sâcâitoare, insistentă, e: cine a făcut-o sub vălul nopții, dar și sub întunecimea minții? Cine a fost cel care i-a omorât pe Azorel, Mașa și Tița? Bucuria mea de fiecare zi!
Nu, cumva, același, care, mai an, i-a ucis și pe Negru, Șmecher, Azorel, Rex, Bobiță? Cei trei, cățeluși, de șapte luni, uciși acum, n-au făcut nimănui niciun rău. Bucurie, da! Întrebare cu o continuare: oare cine sunt cei care posedă arme azi? Sunt vânătorii, polițiștii, pădurarii! Ei au permise pentru arme de foc. Întrebare urmată de o altă întrebare: cine le pune în mână acestor nemernici, acestor descreierați, acestor iresponsabili, arme ucigătoare? Arme care curmă vieți!
Ciudat! Mama celor trei a fost, și ea, recent, otrăvită. A murit în chinuri cumplite. Pe cei trei - Azorel, Mașa, Tiță - i-am crescut, cu greu, i-am hrănit în fiecare zi, urcând, așa cum spuneam, dealul la cei ai mei 76 de ani. Doream să-i văd, zi de zi, le-am dus de mâncare, așa cum o fac și pentru ceilalți 15 câini pe care-i hrănesc într-o zonă a municipiului, de care am grijă, fără să cer sprijinul cuiva. O fac din pensia mea! Și vine un dobitoc, un descreierat, un zero ca om, o fleandură umană, și-i ucide! El este insul cu arma. Ei, cățelușii frumoși, au fost neputincioși în fața glonțului ucigaș! Glonț care, cândva, nu se știe, s-ar putea întoarce, prin ricoșeu, în chiar fruntea ucigașului mizerabil. S-a mai întâmplat!
Vaga impresie pe la început, acum tot mai insistentă, ne spune că cineva tare s-a supărat când, la protestul ciobanilor împotriva stupidei, absurdei și aberantei legi a vânătorii, o făcătură nășită de vânători, am publicat, în „Cuvântul liber", acel editorial prin care apăram dreptatea, adevărul și logica. Adevăr, dreptate și logică simplă care trebuie să guverneze o societate, un stat de drept. Poate că, furios că nu s-a făcut pe placul vânătorilor, al celor care doreau imbecilitatea ca, pentru turmele de la câmpie să fie doar un câine, pentru cele de la deal - doi, iar pentru marile turme din munți - trei, că acea parte din lege urmează să fie modificată, a pornit să ucidă câinii! La nimereală! Păcat că, în această țară, în care corabia, încet-încet, se îndreaptă spre stânci, spuneam atunci, vânătorii, sprijiniți de niște javre de parlamentari, 56 dintre ei cu baze proprii de vânătoare, sunt mai puternici decât Parlamentul și Guvernul României! Că așa-i pe la noi. Ca la nimeni prin această Europă. Fiecare cu legile și cu armele lui. Păcat! Iar dacă, deocamdată, furioșii din umbră nu pot îndrepta arma spre un jurnalist, un luptător, zi de zi, prin „Cuvântul liber", pe baricada interesului național și a adevărului rostit, îi împușcă, drept avertisment și represiune, câinii! Patimă oarbă! Mai poți spune că ăsta-i om? Om doar ca arătare. Și atât. Dincolo-i animalul! Fiara. Tipii de felul ăsta n-au nici țară, nici credință, nici milă, nici suflet! Doar ură! Un munte de ură și de venin! Ura care-i macină, care-i coboară, îi sluțește, îl face hâzi și răi.
Lor, celor de teapa ucigașilor de animale, le amintesc rostirea unui învățat, care spunea: „Cine nu iubește animalele nu iubește nici oamenii!". Iată că, și de data aceasta, se confirmă un mare adevăr. E trist că așa-i! Un trist adevăr pe care-l rostea un alt învățat al timpului, printr-un gând concluziv: „Când am cunoscut bine oamenii, am început să iubesc câinii!". Iar insul fără inimă, cel care i-a omorât pe Azorel, Mașa și Tița, nu-i om, ci o zdreanță, o periculoasă prezență printre oamenii adevărați. Ăsta-i adevărul! De aici și întrebarea: cine-i om și cine-i câine?
Celui care a îndreptat arma și a tras, ucigându-mi câinii, îi amintesc că sunt unul dintre iubitorii de animale, de când mă știu, ca fiu de țăran. crescut cu acești prieteni fără grai ai omului, iar de pe acel Deal al Viilor, în 15 ani, am găsit stăpâni pentru 48 de cățeluși. Așadar, 48 de câini azi nu mai sunt pe drumuri. Toți au stăpâni. La viața mea, am ajutat, deopotrivă, și oameni, adulți, dar, mai ales, copii, elevi și studenți, să învețe carte. Toți au absolvit facultăți, azi cu slujbele lor, cu familii frumoase, la casele lor printre ei și studenți basarabeni la U.M.F. Recunoscători? Puțini! Dar asta-i altă căciulă. Nu pentru vreo mulțumire am făcut-o. Treaba lor. Sănătoși să fie și bine să le meargă. Asta le-o doresc! Dar grijă am avut și de animăluțe. Și mă doare cumplit când vine un zevzec, un neisprăvit, un tâmpit și-mi ucide cățelușii.
Eu nu de țara asta, România, m-am săturat, din 1990 încoace, că-i țara mea și mor pentru ea. Bine spunea Nichita Stănescu: „Lumea e plină de țări. Doar una-i a ta!". M-am săturat însă, până peste cap, de oamenii răi, de inși porniți să ne facă viața imposibilă, sprijiniți mereu, în această mafie românească, de legi anapoda, abuzive și stupide. Inșilor de acest fel țin să le amintesc că există un blestem. Iar cel care, tocmai de Crăciun, a frânt bucuria unor oameni, a unor copii, ucigând sufletele acelea nevinovate, spunea omul care, din umbră a urmărit măcelul, gestul acelei bestii, că va simți blestemul lor căzut asupra ucigașului. Blestemul care se va împlini. Dacă insul nu va fi descoperit acum, îi va seca mâna ucigașă. N-aibă pic de noroc! Arde-i-ar inima! Iar sfârșitul lui va fi mărturia plății pentru fărădelegea, pentru faptele lui infame!
P.S. Îi rugăm pe toți prietenii și iubitorii celor din lumea celor care nu cuvântă, pe oamenii de bine, cu suflet, care pot da relații, pentru a afla cine-i nemernicul, să ne sune la telefoanele 0265/266.233, 0741/054.980. Orice detaliu este important. Aceeași rugăminte o adresăm tuturor organelor statului în drept să facă lumină în acest caz. Vă mulțumim!
