Femeile, mai dezavantajate de sistemul de pensii?!

Distribuie pe:

În prezent, în România sunt 5.162.400 de pensionari - conform statisticilor - pensia medie fiind de 838 de lei.

Ca și în alte sisteme de pensii publice din Uniunea Europeană, și cel din România este constituit pe principiul contribuției care determină nivelul pensiei după ieșirea din activitate. Cu alte cuvinte, cam cât ai muncit și ai plătit asigurări sociale, cam atât va fi și pensia.

Potrivit Luisei Mladen, cercetător la Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale din subordinea Ministerului Muncii - citată de Ev.Z. - „sistemul românesc este un sistem bun". Cu o precizare: unul din punctele slabe ar fi acela că are foarte puține componente de redistribuire de la cei cu venituri mari către cei cu venituri mici.

Mladen mai adaugă că atât timp cât avem sistemul acesta pe bază de puncte de pensie (punctajul se determină ca raport între câștigul salarial avut în perioada respectivă și câștigul salarial mediu brut pe economie) și lucrul acesta se face pentru toată perioada activă, practic, ai foarte puține componente de redistribuire. Or, în aceste condiții, comparativ cu bărbații, femeile au mai mult de pierdut. Ele au întreruperi de carieră mai dese. După ce cresc mai mulți copii se reintegrează mai greu pe piața muncii. Toate acestea au niște costuri. Ele nu mai promovează la fel de facil ca și bărbații, iar din cauza întreruperilor au venituri de muncă mai mici.

Conform unei statistici Eurostat publicată în 2014, nivelul pensiei medii încasată de bărbații din România era de 197 de euro, în timp ce femeile primeau, în medie, 135 de euro. Fapt este că, un sistem de pensii are două obiective. Pe de o parte, trebuie să asigure un nivel adecvat al pensiei și să conserve cumva nivelul de trai din perioada precedentă, în același timp are și un rol de combatere a sărăciei.

„Ar trebui - punctează Luise Mladen - asigurată o solidaritate între membrii sistemului, între participanții la schema publică de pensii. Iar dacă tot vorbim de redistribuire, ultimele acțiuni ale guvernanților privind reintroducerea unor pensii speciale, în loc să redistribuie de la bogați către săraci, pe principiul solidarității în cadrul aceleiași generații, acum redistribuția se face invers, de la săraci către bogați. Dacă plata pensiilor speciale se suportă de la același buget."

Cam așa se întâmplă, din păcate, lucrurile în România, câtă vreme, vorba unei zicale din popor „cine împarte, parte-și face!" Iar cei care fac (aprobă) „legile", „împart" cum le convine lor, nu cu gândul la cei peste cinci milioane de pensionari! 

Lasă un comentariu