Bomba de la Târgu Secuiesc și fâsz-ul de la Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Unul dintre aforismele cele mai cunoscute despre Istorie are o dublă paternitate. La remarca lui Georg Friedrich Hegel că, în ipostazele sale importante, „Istoria tinde să se repete de două ori ", cinicul Karl Marx, fie iertat, a comentat: „Istoria se repetă; prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă".

Că așa este, o dovedește faptul că la Târgu-Mureș, orașul care la 20 martie 1990 a trecut prin teribila încercare a unei ciocniri interetnice, în după-amiaza zilei de duminică, 27 decembrie, într-o zonă centrală a municipiului, a avut loc, cu aprobarea autorităților locale (!), o manifestație de susținere a lui Beke István-Attila de către membrii și simpatizanții Mișcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM).

După cum se cunoaște, acesta este liderul din Târgu Secuiesc al HVIM și a fost arestat preventiv pentru că intenționa să detoneze un dispozitiv exploziv în timpul manifestației organizate de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, la Târgu Secuiesc.

În ceea ce privește caracterul Mișcării de Tineret 64 de Comitate, el reiese cât se poate de clar dintr-un material realizat de ziaristul Sipos Zoltán și publicat la 2 iunie 2014 pe transindex.ro, cel mai important portal de informații în limba maghiară din România: „Violența este un mijloc legitim pentru membrii Mișcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM) care se organizează fără îndrumare de la centru, fiind în general alcătuită din celule de acțiune independente. (…) O acțiune nu poate fi exagerat de radicală. Nu există așa ceva. (…) În timp ce mainstream-ul dorește să cucerească autonomia Pământului Secuiesc doar prin mijloace pașnice, liderul principal al HVIM pentru Transilvania afirmă că trebuie să se pășească pe drumul faptelor, «totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate» (sic!)."

Manifestația de la Târgu-Mureș a Mișcării de Tineret 64 de Comitate a avut loc în contextul în care se împlinesc 26 de ani de la uciderea bestială, la „revoluție" a colonelului Dumitru Coman, la Odorheiu Secuiesc, a maiorului Aurel Agache, la Târgu Secuiesc și asasinarea la București a luptătorilor USLA din grupul Trosca.

Spre dezamăgirea organizatorilor și, probabil, spre ușurarea celor care au aprobat manifestația, la ea au participat vreo 40 - 50 de persoane, care au contestat vehement decizia din 22 decembrie a Curții de Apel București. Aceasta, invocând „soliditatea probelor administrate în dosar" a dispus prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul lui Beke István-Attila".

Decizia a fost pronunțată după o perioadă în care fanii lui Beke din câteva orașe din „secuime" continuă să iasă în stradă susținând că acesta e nevinovat și că totul e o înscenare (?!). Ce-i drept, în general participă la manifestații oamenii de rând, pentru că politicienii maghiari au preferat să stea deoparte, „simpatizând" mai degrabă din vârful buzelor cu grupurile de protestatari. În mod evident, ceea ce-i oprește să se expună frontal în cazul lui Beke István-Attila este intuiția că, în perspectivă, faptul de a te fi exprimat în favoarea unei persoane față de care există dovezi care pot dovedi că se face vinovată de acte ce pot fi asociate terorismului, nu va produce o bună impresie, nici în țară, nici în Ungaria și nici în Europa.

Ca jurnalist și martor al dramaticelor evenimente din martie 1990 de la Târgu-Mureș, m-a interesat să merg la Târgu Secuiesc pentru a vedea pe viu un astfel de protest. Am fost acolo, în a doua săptămână a lunii decembrie și trebuie să spun, fără niciun fel de reținere, că am resimțit acut că acțiunea de contestare a deciziilor date de judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, de către susținătorii lui Beke István-Attila, nu este un lucru de bun augur.

Cum se poate oare explica faptul că cineva - chiar fiind un om cumsecade, harnic și cinstit, așa cum sunt cei mai mulți dintre secui - să pună la îndoială, în ciuda evidențelor, decizia unor judecători doar invocând faptul că Beke István-Attila este un „om bun și fără antecedente penale"? Ca și cum absența antecedentelor penale ar putea fi invocată ca o performanță… Sau, cum se poate invoca - așa cum a făcut și Beke István-Attila - că totul a vrut să fie o simplă glumă?

Faptul că în comunicatele DIICOT se face referire la procurarea mijloacelor și instrumentelor necesare confecționării dispozitivului exploziv improvizat care urma să fie detonat în public, exprimarea inechivocă a intenției de a crea în acest fel o stare de panică în rândul populației, folosirea unui limbaj conspirat cu privire la dispozitivul care va crea această panică - așa-numita „pizza" - arată că există probe indubitabile în dosarul cauzei. De reținut însă nuanța: Beke István-Attila nu a negat că nu ar fi luat parte direct la toată această acțiune încă de la începutul ei, pretinde însă că a fost doar o… glumă!

Ca să ne lămurim, surse apropiate anchetei arată că, în motivarea instanței se precizează foarte clar că „În cursul zilei de 10.10.2015, pe raza județului Covasna, a avut loc o întâlnire, înregistrată ambiental, a mai multor membri HVIM, pe parcursul căreia s-a propus amplasarea și detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 2015 pe raza localității Târgu Secuiesc. Pe parcursul respectivei întâlniri s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de inculpatul Beke István, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care «ar face să se aprindă 3-4 petarde simultan», că «mai trebuie doar o baterie» și care a afirmat că de pe telefonul mobil poate accesa camera video amplasată în exteriorul magazinului său situat în centrul localității Târgu Secuiesc și că va putea urmări marșul de ziua națională a României și detona dispozitivul exploziv improvizat de la distanță «chiar dacă va fi plecat din localitate cu familia»."

Și atunci, cum se explică perseverența cu care susținătorii „artificierului cel glumeț" din Târgu Secuiesc pretind că e inocent?

Multe dintre detaliile tehnice privitoare la obiectele identificate și ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate în cazul lui Beke István-Attila au fost făcute publice, cum ar fi cele despre articolele pirotehnice din categoriile II și III a căror deținere este interzisă persoanelor care nu au calitatea de pirotehnicieni. Beke, care nu avea această calitate, a achiziționat materialele explozive, 400 de bucăți (!), de la o firmă din Timișoara, cu încălcarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Acesta a cumpărat, de asemenea, și un dispozitiv de inițiere și temporizare pe o durată de maxim 24 de ore a impulsurilor electrice de 12 V, care putea fi folosit la declanșarea exploziei. Toate acestea spun multe chiar și unui profan în ale actelor teroriste, cum îmi pun speranța că suntem cât mai mulți dintre noi.

Proba forte, care există la dosarul cauzei, arată că „din materialele explozive găsite se putea fără tăgadă crea un dispozitiv a cărui amorsare s-ar fi dovedit mortală pentru persoanele aflate în apropierea exploziei, lăsând la o parte starea de panică ce putea fi indusă".

În această ordine de idei, instanța a reținut că „La data de 23.11.2015, organele de poliție din cadrul IPJ Timiș au efectuat un control la SC DENNY B SRL Timișoara în conformitate cu prevederile Planului Național de Acțiune ,,Foc de Artificii 2015-2016", ocazie cu care s-a constatat faptul că, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, SC DENNY B SRL Timișoara a comercializat către persoana fizică neautorizată Beke István-Attila un număr de 20 cutii conținând 400 bucăți articole pirotehnice cod FP3".

Urmărirea penală a materializat probator faptul că materiile explozive clasa articole pirotehnice având codul de produs FP3 se încadrează în categoria a III-a, fiind interzise la deținere persoanelor fizice și juridice care nu au calitatea de pirotehnicieni, iar „nivelul de risc al acestei categorii de articole pirotehnice se evaluează atât prin raportare la cantitatea de materie explozivă pe unitatea de produs, și mai ales prin prisma numărului ridicat de astfel de produse (400 bucăți) în compoziția cărora intră materii explozive cu efect fugas puternic și care ar putea fi utilizată în realizarea unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI) de mare putere."

În „traducere", efectul fugas este efectul undei de șoc care se manifestă în urma exploziei și ale cărei consecințe sunt mult mai dăunătoare decât efectul schijelor împrăștiate de explozie. Pirotehnicienii cu care am stat de vorbă au fost de părere că efectuarea demonstrativă în poligon a exploziei unei cantități de 400 de articole pirotehnice de tip FP3 de către autoritățile competente ar fi curmat orice încercare de ducere în derizoriu a „glumei" ce urma să aibă loc la Târgu Secuiesc, efectele fiind devastatoare.

Desigur, se poate spune că dezvăluirea DIICOT privind tentativa de atentat terorist în chiar ziua sărbătorii naționale a României nu a fost cea mai fericită idee. Dar, până la urmă, ce ar fi trebuit să facă autoritățile? Să aștepte să vadă cine râde la urmă sau să oprească „zâmbetul" din fașă?

Scandalul atentatului de la Târgu Secuiesc scoate la iveală și un alt aspect șocant: în România oricine poate, cu un simplu click, să comande on-line dispozitivele pirotehnice capabile să fie întrebuințate la confecționarea, amorsarea și declanșarea unui dispozitiv exploziv!

 Din fericire, manifestația organizată de Mișcarea de Tineret 64 de Comitate la Târgu-Mureș a fost un mare fâsz. Se poate totuși pune întrebarea: cunoscând faptul că în 10 martie 2014 marșul organizat de HVIM în localitate a degenerat în violențe, în cursul cărora au fost răniți jandarmi, de ce a fost aprobată într-un context evident încordat o manifestație a celor care susțin „nevinovăția" lui Beke István-Attila?

Nu încape îndoială că incompetența, oportunismul și, nu în ultimul rând, impotența politicienilor români, îndeosebi în ultimele două decenii, au contribuit decisiv la instaurarea unul fel de co-suveranitate româno-ungară în unele județe aflate în chiar centrul României. Totuși, cum și de ce s-a ajuns ca în România să zburde nu numai organizații iredentiste, revizioniste ci și unele evident teroriste ca HVIM?! Adică din acelea care sunt structurate în celule care acționează independent, după modelul Al Qaeda, și organizează tabere paramilitare.

Prelungirea acestei stări de lucruri anormale poate să amorseze transformarea scandalului Beke într-o bombă cu explozie întârziată, să rupă încă o dată crusta de pe rana provocată României de tragicele evenimente din martie 1990 la Târgu-Mureș. Ar fi bine dacă am lăsa, în sfârșit, această rană să se vindece și să se cicatrizeze. Pentru că, oricum, chiar și vindecate, cicatricele cresc o dată cu trupul.

28 decembrie 2015

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu