Valentin Marica, În liturghia ierbii 1

Moto: „A fi simplu nu este o treabă ușoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puțin în fiecare zi, în numele celor mulți, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?"

Grigore Vieru

Am ales ca moto cuvintele poetului basarabean Grigore Vieru, frate întru simțire românească și sensibilitate artistică al poetului Valentin Marica, pentru a îndrăzni să-mi explic titlul volumului de interviuri În liturghia ierbii.

Ce putem fi noi, oamenii, atât de efemeri, raportându-ne la incomensurabilitatea universului, la veșnicie, decât niște muști de o zi (M. Eminescu) sau fire de iarbă ?

Valentin Marica este un scormonitor în profunzimile fiecărui cuvânt al limbii române, simplu, în aparență, precum iarba, și-i descoperă sensuri nebănuite.

Dacă în volumul reprezentând autobiografia lirică a sa, publicat la împlinirea a 65 de ani, Frigul visului (2014), cuvântul iarbă este o metaforă-cheie, iată-l prezent în chiar titlurile volumelor ulterioare - Iarba Golgotei și În liturghia ierbii -, publicate în anul 2015.

Poetul, având har divin - „lumină spirituală" -, oficiază zilnic liturghia cuvântului ziditor, căci „prin cuvânt, binele - crede poetul - se înmulțește precum pâinea și vinul în evanghelie" (p. 6). Actul de creație literară amintește de cel al oficierii unei liturghii, al transformării pâinii și vinului în trupul și sângele Mântuitorului.

Inițial profesor de limba și literatura română, jurnalistul radio a schimbat sala de clasă cu „un amfiteatru imens al Transilvaniei" (p. 33), iar Studioul de radio târgumureșean a devenit amvonul de la care a vorbit ascultătorilor despre „Tărâmul de iubire, Cuvântul", despre „Cina eternă"…, convins că reporterul radio are misiunea de a le transmite „în minte o idee și în suflet un sentiment" (p. 39). Da, cuvântul are putere magică: „Invoc puterea cuvintelor de a ordona spiritul, precum sunetele de toacă din Arca lui Noe de Lucian Blaga sunt invocate înspre a ordona universul." (p. 68)

Trăind la o margine de lume, departe de un mediu cultural elevat, așteptam cu nerăbdare emisiunile sale culturale și le ascultam cu curiozitate, bucurie și admirație, fiindcă ne vorbea despre oameni aleși sau convorbea cu aceștia. Pentru o clipă, cât mi se părea timpul de emisie, aveam acces într-o altfel de lume și îmi hrăneam mintea și sufletul cu fărâme de cultură.

Acum, vibrația vocii sale o regăsim în litera scrisă a cărților. Mă bucur să i le citesc. În acest fel particip, și eu, la liturghia ierbii… Am prilejul să pătrund, și eu, în paradisul și profunzimile cuvântului, să poposesc „pe malul care nu se surpă" - împărăția cărților. Având acces la lecturi esențiale, întâlnind oameni adevărați, bucurându-se de arta spectacolului teatral, Valentin Marica ne oferă în cărțile sale chintesențe de spiritualitate, de cultură. Cultura este cea care „ordonează, civilizează sufletul, ne apără în fața agresivității lumii. Se spune că numai atunci va fi bună civilizația lumii când se va civiliza sufletul. Declinul spiritului contemporan vine din dezordine și din ființa fără Dumnezeu. Nu demult, le-am propus ascultătorilor mei, la rubrica Clipe de reflecție, cuvintele lui Constantin Noica, din Rugați-vă pentru fratele Alexandru: Rugați-vă pentru cei ce rătăcesc în viață fără cultură, dar și pentru cei ce rătăcesc în cultură." (p. 51)

Mă leagă de Valentin Marica formația noastră universitară, beneficiind de prestanța unor intelectuali de „mare finețe", „zei ai Literelor Clujene", care au pus în pământul studenților „sămânța roditoare". Valentin Marica este unul dintre acei care „au știut să primească darul, să-l apere și să-l statornicească". (p. 74) La rândul său, ca scriitor și ca jurnalist radio, conștientizând etica scrierii și etica citirii operelor literare, știe să facă „să odrăslească gânduri". „O creație literară se scrie în lumină spirituală. Este structura ei de rezistență. La fel trebuie receptată. E important să trăiești sentimentul că prin scrierea ta dăruiești, aplanezi, îndrepți, răspunzi, fără să aștepți neapărat răsplată. Constantin Noica ne atrăgea atenția să nu uităm că echilibrul vieții noastre se creează dând totul și neprimind decât ceva. (p. 72)

Valentin Marica este omul și scriitorul care știe să dăruiască totul, dorind, la fel ca și Solomon, „ca slava și bogăția" sa și a familiei „să fie puțină înțelepciune și pricepere". (p. 78)

În liturghia ierbii este o carte de interviuri realizate cu Valentin Marica de Mariana Cristescu, Nicolae Băciuț, Meniuț Maximinian, Zeno Fodor, Liliana Moldovan, Doina Dobreanu, Mișcarea literară, de fapt o carte de confesiuni privind frământările literare și existențiale ale lui Valentin Marica, om de litere, scriitor și jurnalist. Găsim aici gândurile sale despre scriitor și scriitură, despre relația scriitorului cu critica literară și cititorii, despre bucuria scrisului și a lecturii, despre artă, literatură, teatru, despre educația literară, despre cartea clasică și cartea electronică.

Ce sunt arta, poezia, teatrul, în viziunea lui Valentin Marica?

Scriitorul trebuie să cuprindă în scrisul său „esențe de viață". „Eu am scris din durere - mărturisește poetul. Durerea aceea care se preface în cântare, cum scria Marele Blaga. Îl citez mult, pentru că opera lui îmi este carte sfântă (…) Cezara Codruța e în cărțile mele." (p. 47)

„Arta este, desigur, nume al lui Dumnezeu și nesațiu de veșnicie. Prin artă intri în divinitatea ființei (…) te poți împotrivi răului (…), căci „lumea nu se va schimba în bine fără înălțarea spirituală a ființei." (p. 19) „Vreau, spune poetul, să așez răul pe muchia Cuvântului." (p. 47)

„Arta e text și suflet, e viață prin care punem sufletul să vorbească despre Dumnezeu." (p. 46)

„Poezia este civilizare prin înminunare" (p. 16) Prin poezie îmi caut timpul meu propriu, simt infinitul, nu mai sunt în prăpastia lumii, despic burta chitului ca Iona, altfel spus, înving." (p. 8)

Teatrul are ca finalitate „desăvârșirea umanului". Teatrul care dă satisfacție intelectală și sufletească, de înaltă valoare estetică, „poate înnoi gândul".

Actul artistic nu este facil, este asemenea unui joc de-a v-ați ascunselea. Dar, plecând de la convingerea că stând împreună, „împuținând lutul și lărgind cărarea duhului, stând lângă Fântâna Blanduziei", Poetul va descoperi „desăvârșirea și veșnicia".

„Să tot întinerim speranțele și iubirea, fără de care clopot dogit suntem…" Este îndemnul poetului pentru sine, dar și pentru noi toți.

________________________________

 Valentin Marica, În liturghia ierbii. Interviuri, Editura Vatra Veche, Colecția „Marea Unire - 100", nr. 11, Târgu-Mureș, decembrie 2015 

Lasă un comentariu