„Mihai Eminescu, marele poet nepereche, pe bună dreptate a numit Biserica Ortodoxă «Maica spirituală a neamului românesc», cunoscând că ea a fost aceea care a născut din nou, «din apă şi din Duh», pe fiii poporului nostru şi i-a hrănit cu «laptele» Evangheliei şi cu «pâinea» cerească a bunelor vestiri de mântuire. Tot în calitate de mamă duhovnicească, Biserica strămoşească a asigurat unitatea etnică a românilor şi unitatea lor de limbă. În aceeaşi înaltă cugetare, Eminescu a declarat Biserica «azilul de mântuire al ţării», deoarece ea a salvat de la fărâmiţare sufletul naţional, învăţând pe cei dreptcredincioşi ca «toţi să fie una», cum a dorit divinul ei Întemeietor, «Să se ferească de dezbinări» şi să fie «toţi uniţi», precum ramurile verzi pe aceeaşi tulpină".
***
„Religia este un izvor care îşi trimite apele sale binefăcătoare în tot organismul unei naţiuni. Ea deschide larg ferestrele spre orizonturile unei alte vieţi şi prin aceasta stimulează binele, face să înflorească virtutea. Religia seamănă dragoste. Ea inspiră unirea şi pacea. Ea promovează castitatea - această podoabă a creştinătăţii - şi, tot aşa, dreptatea, bunătatea, mila. Religia este pavăză împotriva răului, mijloc de regenerare a forţelor unui neam. Veacul nostru îşi trimite avalanşele sale de corupţie şi imoralitate asupra întregii lumi. Nu există alt scut decât cel al credinţei religioase".
***
„În sânul societăţii de azi se resimte lipsa forţelor care să ridice omenirea bolnavă din smârcurile (capcanele, ispitele) vieţii instinctive spre culmile virtuţii. Tot numai în rezervorul religiei creştine a lui Hristos le putem găsi. Deci reînviorarea vieţii religioase este o poruncă a ceasului de faţă. Scriitorul francez Montesquieu a scris undeva: «Cel care n-are credinţă religioasă este ca acel animal teribil, care nu-şi simte libertatea, decât atunci când sfâşie şi înghite». Omule, află că nu eşti un produs al hazardului, ci opera mâinilor lui Dumnezeu".
Preot ŞTEFAN ŞLEVOACĂ (1912-1998), doctor în teologie la Cernăuţi, exeget în Omiletică, cu studii europene aprofundate, scriitor bisericesc, predicator înduhovnicit la Cernăuţi, Suceava, Câmpulung-Bucovina, misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii. Dintre cărţile editate şi foarte solicitate amintim: „Din tezaurul ortodoxiei», „Raze în lumina lui Hristos», „Familia creştină», „Făclii pentru dreapta credinţă», „Ostroave de frumuseţe» ş.a. Din tot ce a scris şi a dorit să transmită prin cărţile sale se desprinde lecţia simplităţii şi a modestiei. După mărturisirea PS. Epifanie Norocel, în anul 1982 l-a găsit la centru eparhial Buzău, ca un harnic şi vrednic lucrător în via Domnului. S-a remarcat ca un colaborator devotat cu o activitate misionară deosebită, ţinând predici în mod regulat în duminici şi sărbători. O activitate laborioasă a desfăşurat în rândul tinerilor seminarişti din Buzău, unde a dorit să le transmită dragostea de Dumnezeu, de oameni şi poporul român. Spunea adeseori celor care se pregăteau pentru a-L urma pe Hristos în slujire: „Se cere o muncă de scafandru; Trebuie să ne îndeplinim misiunea sacerdotală cu frică şi cu cutremur, dar şi cu mare responsabilitate".
Autor de citate:
- „Fericirea, ca o «fată morgana», cu cât e căutată mai înverşunat, cu atât mai mult se îndepărtează».
- „Veacul nostru este unul al marilor descoperiri şi progrese materiale. Şi totuşi..., societatea omenească suferă cumplit. Orb, orb, orb, de trei ori orb, acela care nu vede sau nu vrea să vadă aceasta".
- „Lipseşte ceva omenirii azi. Un resort nu mai funcţionează ca înainte. Dar care anume? Resortul vieţii duhovniceşti".
- „Biserica nu poate să fie învinsă niciodată. Ea dăinuie mereu..."
„1001 CUGETĂRI”
