Omagiu eroilor Revoluţiei

Distribuie pe:

La troiţa ridicată în memoria eroilor martiri căzuţi pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, aflată la ieşirea din Sighişoara spre oraşul Agnita, marţi, 22 decembrie 2015, în prezenţa câtorva reprezentanţi ai revoluţionarilor, alături de şefii unor instituţii publice locale, a avut loc o slujbă religioasă, cu participarea a trei preoţi: părintele ortodox Petru Bleahu - Catedrala „Sfânta Treime" Sighişoara, preotul Johannes Halmen, preotul Hans Bruno - Frohlich - Biserica Evanghelică Sighişoara. În cadrul slujbei a avut loc un Parastas întru pomenirea celor patru eroi , seceraţi de gloanţe în urma nefericitelor evenimente din acele zile de sfârşit de decembrie. Au fost pomeniţi: Şoneriu Horia - Damian, Rimner Mihail, Wultschner Martin, Wultschner Paul, împreună cu eroii neamului românesc, căzuţi pe toate câmpurile de bătălie pentru nesugrumarea hotarelor ţării. În amintirea lor, a vorbit Ioan Săvan, unul dintre artizanii mişcării revoluţionare din Sighişoara, relatând cutremurătoarea întâmplare a acelei mijiri de ziuă dinspre 22 decembrie 1989, când cei trei tineri veneau dinspre localitatea Şaeş spre Sighişoara, o întâmplare nefericită cu un sfârşit năprasnic. Pe seama unor zvonuri că, dinspre Sibiu, se îndreaptă o coloană auto cu terorişti, având misiunea de a restabili ordinea la Sighişoara, moment în care, împreună cu o grupă de militari de la unitatea de pe Chip, s-au constituit la punctele de intrare în oraş baraje. Unul dintre aceste baraje a fost încropit la capătul străzii Ana Ipătescu, pe şoseaua ce duce spre Agnita. Totul s-a întâmplat pe un timp friguros, o dimineaţă umedă, cu pojghiţă de gheaţă lipită pe asfaltul şoselei, ceea ce a făcut ca drumul în curbă să fie nesigur. Fiind şi în pantă, acei tineri, venind spre serviciu, nu

au mai avut timp să oprească, maşina cu care se deplasau a intrat fără altă alternativă în focul direct al puştilor mitralieră de la acel baraj. Acei tineri au fost omorâţi fără nicio somaţie. Totul punându-se pe starea de tensiune şi a zvonurilor dinspre Sibiu, că vin teroriştii. Sub emoţia şi teroarea imaginarilor terorişti, „bravii militari", puşi pe fapte mari, au deschis focul, descărcându-şi încărcătoarele puştilor mitraliere până la ultimul cartuş, ciuruindu-i. Măcelul s-a văzut la finalul împuşcăturilor, odată cu moartea celor trei tineri de etnie săsească, caroseria maşinii le-a fost ciuruită precum sita, stând mărturie zecile de găuri făcute ale gloanţelor trase fără de noimă. La final de carnagiu printre cioburi de parbriz spart, câteva zvâcnete pulsatorii ale unor inimi brutal sfârtecate şi o tăcere culpabilă, devenită probabil, cu anii, apăsătoare şi mustrătoare pentru toţi cei care au apăsat atunci pe trăgaci. Vina, dacă ar fi să ne luăm după regulile oricărui plan şi strategii de luptă, cu siguranţă ar trebui asumată de cineva, ştiind că, în astfel de ambuscade, barajul flintelor îndreptate spre drum, trebuia, ca reper, să aibă un punct înaintat de observare şi control, şi apoi punctul de rupere sau de foc, iar declanşarea de voie a focului trebuia ordonată numai după o prealabilă somaţie. Cineva ar trebui să plătească pentru astfel de crime, ar avea de răspuns chiar şi acei care au cercetat ceea ce s-a întâmplat. Am consemnat cu stupoare spusele unuia dintre implicaţii revoluţionari de atunci, acesta sugerând o anumită stare de fapt, pesemne să-şi motiveze cumva implicarea, nu chiar ca a lui Pilat din Pont, lăsând totul pe seama purei întâmplări, să nu-i spunem neprofesionalism de o gravitate crasă, de neconceput, încercând să ne facă să înţelegem că, vezi, Doamne, „au greşit militarii, aşa s-a întâmplat în toată ţara, a fost confuzie, au fost emoţii pe care nimeni nu le-a mai trăit până atunci, iar în momentele critice, omul reacţionează în diferite feluri". Numai că acolo, domnule revoluţionar, frica a guvernat totul, pe seama acesteia au fost curmate vieţi, zboruri frânte ale unor tineri care aveau dreptul la iubire, la viaţă. Poate, din aceste cutremurătoare întâmplări, lumea va deveni mai bună.

După ceremonialul depunerii de coroane, în jurul troiţei ridicate în memoria acelor tineri au rămas pe mai departe maldărele de gunoaie aruncate de te miri cine, lăsând să se vadă o tristă, răscolitoare şi dezolantă privelişte, în care indolenţa, uitarea, lipsa bunului-simţ, nerecunoştinţa, toate au pus demult stăpânire pe acest loc sfânt unde cu prisosinţă a curs sânge nevinovat al cărui glas cere să se facă dreptate.

 

Lasă un comentariu