SUICIDUL, FAVORIZAT DE DEFICIENŢELE DE AUZ

Distribuie pe:

Specialiştii francezi în dizabilităţi de auz, citaţi de descopera.ro, susţin că tentativele de suicid sunt de două până la trei ori mai frecvente la persoanele cu acest handicap faţă de populaţia generală, motivele ţinând de marginalizarea acestora, care duce la o stare de disconfort profund.

„În Franţa, cinci milioane de oameni au deficienţe de auz, viaţa lor având de suferit. În afara dificultăţilor de comunicare şi a actelor de violenţă la care sunt supuse, persoanele cu deficienţe de auz se confruntă şi cu multe alte dificultăţi. Conform unui barometru de sănătate, gândurile de sinucidere sunt de cinci ori mai frecvente la persoanele cu această categorie de handicap decât la populaţia generală.

De asemenea, tentativele de suicid sunt foarte frecvente, mai precis de trei ori mai mari pentru bărbaţi şi de două ori mai mari pentru femei decât la persoanele care nu suferă de tulburări de auz.

Motivele care explică această stare de rău sunt multe, însă toate se referă la handicapul în sine: oboseala legată de comunicare, limitarea activităţii determinată de handicap şi abuzurile emoţionale la care sunt supuse persoanele cu deficienţe de auz. Cel mai grav este deficitul de comunicare, care duce la un acut sentiment de izolare.

Pentru a lupta împotriva acestei ostracizări a unor categorii de populaţie, de la cea mai fragedă vârstă, un program de depistare neonatală a surdităţii permanente a fost lansat în noiembrie 2014 în Franţa, acesta permiţând accesul la comunicare şi la un limbaj destinat comunicării, care trebuie să rămână un pilon educaţional absolut necesar în astfel de cazuri", cred oamenii de ştiinţă francezi.

Lasă un comentariu