Fiecare dintre noi a fost cândva copil. Unii - printre care mă număr şi eu - mai suntem, uneori. Fiecare dintre noi a visat să crească repede şi să devină… mare. Personajul unei cărţi îndrăgite, un adolescent rebel, declară paternalist: „În orice caz, în mintea mea am văzut o mulţime de copii mititei jucând un joc în lanul întins de secară. Mii de copii - şi nimeni în jur, adică niciun om mare, în afară de mine. Şi eu stau la marginea unei prăpastii ameţitoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie. Vreau să spun, când aleargă şi nu se uită unde merg, trebuie să le ies în cale şi să-i prind. Asta aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară. Ştiu că-i o nebunie. Dar e singurul lucru care m-ar tenta. Ştiu că-i o nebunie." Aţi recunoscut desigur personajul - este Holden Caulfield, adolescentul nonconformist din celebrul roman „De veghe în lanul de secară" („The Catcher in the Rye, 1951) al americanului J.D.Salinger.
Născut pe 1 ianuarie 1919, la New York, Jerome David Salinger a început să scrie încă din adolescenţă. „În 1940, a publicat nuvela «The Young Ones», în revista americană «Story», iar în 1942 s-a înrolat în armată, participind ulterior la Debarcarea din Normandia, o experienţă care l-a marcat profund. Revenit în Statele Unite, Salinger publicat, în 1948, în revista «The New Yorker», nuvela «O zi perfectă pentru peştii banana»/ «A perfect day for bananafish», în care-i prezintă cititorilor, pentru prima dată, pe membrii familiei Glass, care vor apărea ulterior în mai multe dintre operele sale." Impunerea sa în lumea literară, însă, vine, categoric, odată cu romanul „De veghe în lanul de secară" (Polirom, 2001; 2005; 2011), devenit deja o operă clasică a literaturii universale. O carte controversată, care a generat nenumărate probleme. Probleme cu care continuăm să ne confruntăm, adesea, indiferent pe ce paralelă sau meridian pământesc ne-a aşezat destinul.
„Romanul «De veghe în lanul de secară» a devenit lectura-simbol pentru furia adolescentină, izolare şi chiar instabilitate emoţională. În plus, povestea a fost învinuită pentru comportamentul anti-social extreme al protagonistului, Holden Caulfield.
În anii 1980 au existat trei crime, pe care unii le-au pus pe seama acestui volum. Mark David Chapman, care l-a împuşcat mortal, în 1980, pe membrul formaţiei Beatles, John Lennon, avea la el cartea «De veghe în lanul de secară» când a comis crima.
În 1981, când un tânăr pe nume John Hinckley a fost arestat pentru o încercare de a-l asasina pe preşedintele american de atunci, Ronald Reagan, tânărul a declarat că a vrut să o impresioneze pe actriţa Jodie Foster cu acea crimă şi a mai spus că «De veghe în lanul de secară» e cartea lui preferată.
Cel de-al treilea criminal cititor de-al lui Salinger a fost Robert John Bardo, care era obsedat de actriţa Rebecca Schaeffer, pe care a urmărit-o până acasă şi a împuşcat-o cu sânge rece. Avea la el volumul «De veghe în lanul de secară», potrivit raportului poliţiei.
Toate aceste cazuri au făcut opinia publică să considere cartea periculoasă pentru tineri, dar adevărul e că toţi cei trei criminali erau deja persoane cu instabilitate psihică."
Cred că eram mai tânără decât personajul principal când am citit volumul, şi bineînţeles că mi-a plăcut. Desigur, trecerea anilor schimbă registrele şi însăşi cheia lecturii. Holden mărturiseşte: „Veşnic mă pomenesc spunând «bucuros de cunoştinţă», deşi uneori nu mă bucur deloc. Dar dacă vrei să trăieşti printre oameni, trebuie să te deprinzi să spui orice". Poate fi considerat Holden un model? Evident, nu! Dar este un prototip excepţional creionat de Salinger, care, paradoxal, s-a opus categoric ecranizării romanului. El a mai scris două romane şi numeroase nuvele după ce s-a retras din viaţa publică, dar nu le-a lansat niciodată.
La trei ani după moartea scriitorului, în ziua de 6 septembrie 2013 avea loc premiera mondială a documentarului „Salinger", regizat de Shane Salerno (scenarist pentru „Savages"/ „Brutele"). „Realizat ca un thriller, incluzând 150 de interviuri cu prieteni, colegi şi oameni din anturajul apropiat lui Salinger, care nu au mai dat mărturii publice despre scriitor până acum", documentarul include şi „secvenţe de arhivă cu Salinger, fotografii şi alte materiale care nu au mai fost văzute vreodată. Philip Seymour Hoffman, Edward Norton, John Cusack, Danny DeVito, John Guare, Martin Sheen, David Milch, Robert Towne, Tom Wolfe, E.L. Doctorow, Gore Vidal şi premianţii cu Pulitzer A. Scott Berg şi Elizabeth Frank vorbesc despre influenţa pe care a avut-o asupra lor J.D. Salinger.
Scriitorul s-a străduit toată viaţa să se înconjoare de un văl de mister, iar acest documentar e primul ce trece dincolo şi ne povesteşte despre copilăria lui Salinger, metodele lui chinuitoare de lucru, căsniciile lui şi secretele pe care le-a lăsat în urmă când a murit în 2010.
Atât, deocamdată, despre acest încă misterios solitar scriitor al lunii ianuarie. O lună, de altfel, bogată în glorii literare.
La 5 ianuarie 1932 s-a născut Umberto Eco, un alt Capricorn senzaţional, scriitor italian, editor, filosof şi semiotician, cunoscut international în special pentru romanul „Numele trandafirului" („Il nome della rosa", 1980), „un mister intelectual în care combină elemente de semiotică în cadrul ficţional, analiză biblică, studii medievale şi teorie literară".
Ecranizarea din 1986, sub bagheta rgizorului Jean Jacques Annaud, transformă romanul lui Umberto Eco într-un inteligent thriller poliţist a cărui acţiune misterioasă se petrece în anul 1327 într-o mănăstire izolată din Italia. Într-o atmosferă medievală foarte riguros creionată de mijloacele cinematografice, călugărul franciscan William de Baskerville, magistral interpretat de Sean Connery, ajunge la abaţie împreună cu novicele său, Adso din Melk (Christian Slater), pentru a participa la o reuniune a reprezentanţilor Papei şi ai ordinului franciscan. La acea vreme aflată sub semnul Inchiziţiei, Biserica trecea printr-o reală criză duhovnicească. Cu siguranţă vă amintiţi ori filmul, ori cartea, deci nu voi insista.
Umberto Eco a mai scris romane, precum „Pendulul lui Foucault", „Insula din ziua de ieri", „Cimitirul din Praga", publicat în 2010, fiind la rândul său un best-seller.
Alte glorii de Gerar: Charles Perrault (n. 1628 - d. 1703) poet francez, prozator şi povestitor, membru al Academiei Franceze, cu rol preponderent în „Cearta dintre antici şi moderni". Devine celebru prin poveştile lui pentru copii: „Contes de ma mére l'oye" / „Poveştile mamei mele, gâsca" (1697) „Barbă albastră", „Tom Degeţel". Desigur, nu vom trece mai departe înainte de a ne aminti că „Poveştile mamei mele, gâsca" i-au inspirat, în 1908, o adorabilă suită pentru pian lui Maurice Ravel, compozitorul impresionist al celebrului „Bolero" , prieten şi coleg, la Paris, cu George Enescu.
Anton Cehov (n. 17/29 ianuarie 1860, d. 2/25 iulie 1904), medic, prozator şi dramaturg rus. De o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afişele teatrelor din România.
Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809 - d. 7 octombrie 1849), scriitor american, poet, romancier, nuvelist şi critic literar, creator al genului de scurte povestiri şi precursor al literaturii moderne de ficţiune ştiinţifico-fantastică.
Lewis Carroll (n. 27 ianuarie 1832 - d. 14 ianuarie 1898), prozator, matematician, logician, cleric şi fotograf englez. Într-o epocă victoriană în care erau la modă povestirile sentimentale, Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii marcată de fantezie, umor absurd şi satiră. Scrierile sale cele mai apreciate din acest domeniu sunt: „Alice în Ţara Minunilor" („Alice`s Adventures in Wonderland", 1865) şi „Alice în Ţara Oglinzilor" („Through the Looking Glass", 1872).
O reuşită adaptare după aceste două romane este filmul fantastic de aventuri „Alice în Ţara Minunilor" (în engleză Alice in Wonderland), regizat în 2010 de Tim Burton, scenariul Linda Woolverton, în distribuţie aflându-se nume mari, precum Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Crispin Glover, Michael Sheen şi Stephen Fry. Filmul, distribuit de Walt Disney Pictures, foloseşte o tehnică de combinaţie a animaţiei cu scenele reale.
Ar mai fi multe de povestit, dar, deocamdată atât!
Să aveţi un an frumos, ca în poveşti!
