Concursul PREMIILE UZPR - 2015

Distribuie pe:

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul Premiile UZPR pentru anul 2015. Competiţia se adresează profesioniştilor din mass-media, membri ai UZP din ţară şi din Diaspora şi este un prilej de confirmare a valorilor jurnalismului românesc şi de promovare a răspunderii sociale a acestei profesiuni. Sunt alese, în fiecare primăvară, cele mai bune producţii de presă scrisă şi on-line, de carte de specialitate, de radio şi televiziune.

Lucrările apărute ori difuzate în cursul anului 2015 vor fi trimise pe adresa Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România: B-dul Nicolae Bălcescu nr. 21, et. 4, cam 27, sect 1 Bucureşti, până data de 30 ianuarie 2016. Acestea vor fi însoţite de un formular de înscriere cuprinzând datele de contact ale concurentului.

TEMA CONCURSULUI este în acest an: ROMÂNIA - oameni şi idei.

Criteriile de evaluare vor fi creativitatea şi relevanţa pentru tema concursului, originalitatea perspectivei din care este tratat subiectul, capacitatea acestuia de a genera reacţii în rândul publicului.

Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, va alege cele mai bune trei lucrări pentru fiecare secţiune. Premiile se vor decerna în cursul lunii martie 2016, într-un cadru festiv. Rezultatele concursului vor fi publicate pe web-site-ul Uniunii: www.uzp.org.ro şi în revista editată de UZPR.

 

Lasă un comentariu