CEC-ul îşi vinde „jucăria"

Distribuie pe:

Reprezentantul CEC Bucureşti prezent la ultima şedinţă de Consiliu Local Sighişoara (decembrie 2015) a încercat să acrediteze ideea că imobilul CEC lăsat de izbelişte în centrul oraşului Sighişoara este de vânzare şi ar putea fi cumpărat de Primărie, prin acordul consilierilor locali. Construcţia clădirii a început în anul 1996, apoi lucrările au fost abandonate, iar din 2003 a intrat în conservare până în prezent.

Procedura de vânzare agreată de cei de la CEC ar fi licitaţia prin strigare. Potrivit trimisului CEC Bucureşti, vânzarea directă a avut două termene de licitaţie, la care nu s-a prezentat nimeni, urmând să fie programată o a treia licitaţie. Consilierul Petru Oprean a propus cumpărarea clădirii şi transformarea acesteia în sediu pentru Primărie, iar consilierul Adrian Bontea a solicitat trimisului CEC date cu privire la valoarea de inventar a clădirii, de vreme ce costul întregii clădiri este estimat de bancă la 652.900 de euro plus TVA, răspunsul fiind că „acest lucru nu are relevanţă într-o tranzacţie imobiliară pe o piaţă liberă, doar că suma nu cuprinde suma totală care s-a infuzat până în prezent în această construcţie."

În opinia consilierului Adrian Bontea, în situaţia în care se află clădirea, 100.000 de euro ar fi mult prea mult, având în vedere starea „în roşu" a întregii clădiri. Se pune şi problema legalităţii acestei construcţii, dacă nu cumva termenele de finalitate au fost cu mult depăşite, încălcându-se în acest fel legea construcţiilor, ceea ce ar putea duce la obţinerea pentru oraş a întregului edificiu în mod gratuit. Pe acel amplasament, mai există o suprafaţă de 186 mp de teren, care s-a restituit proprietarului de drept, acest lucru putând ridica problema unor alte pretenţii.

Cel de-al treilea termen al licitaţiei urmează să aibă loc prin luna februarie, termen la care Primăria nu se poate înscrie deoarece nu are girul Consiliului Local şi nici nu a iniţiat o dezbatere publică pe această temă.

Construcţia, cu o arhitectură bizară, aflată în vintrea oraşului, îşi va afla în cele din urmă vreun snob cumpărător căruia în vreo plimbare nocturnă i-ar fi plăcut vreo lucarnă „huhurezită"…

Lasă un comentariu