ÎN „LUPTĂ" PENTRU TROFEUL „UNA SUTĂ DE ANI"!

I-am iubit, i-am stimat şi le-am urat viaţă lungă celor care au depăşit 90 de ani şi se apropie de 100. În ţara noastră sunt mulţi la această categorie de vârstă, statistic vorbind, dar eu mi-am ales trei personalităţi, pe care le-am urmărit cu atenţie şi le-am urmat ca pe nişte călăuze în formarea mea ca intelectual.

Primul cetăţean de onoare al României este Majestatea Sa Regele Mihai I. Pe când era voievod de Alba-Iulia, alături de tatăl său, regele Carol al II-lea, la o sărbătoare a străjerilor, m-a decorat şi mi-a înmânat edictul regal ca şef al celei mai numeroase cohorte de străjeri a judeţului Neamţ şi oraşului Piatra-Neamţ. De atunci, l-am avut în sufletul meu şi al familiei mele.

Acum, este în „lupta" pentru trofeul de „una sută de ani", cu a doua personalitate, domnul Neagu Djuvara. Urmărindu-i viaţa, mai întâi prin ceea ce îmi povesteau bunicii şi părinţii mei, apoi prin emisiunile sale la radio, declar acum, ajuns octogenar, că domnia sa este un intelectual desăvârşit.

A treia personalitate, domnul Radu Beligan, excelent actor de teatru şi de film, este un exemplu de urmat pentru toţi actorii României, dar şi din lume. Cum l-am cunoscut eu? Fiind în turneu, domnul Beligan a venit la oficiul poştal din Piatra-Neamţ ca să expedieze nişte recomandate şi nişte telegrame. Ca elev de liceu, eram obligat să prestez muncă voluntară în vacanţă, aşa că eu am ales oficiul poştal din Piatra-Neamţ, unde mama era dirigintă. Am deschis gemuleţul ghişeului, domnul Beligan a salutat-o cu respect pe mama, am înregistrat scrisorile, am tăiat recipisele şi am preluat monetarul. Servindu-l ireproşabil, marele actor m-a întrebat: „Puştiule, câţi ani ai?" După ce i-am răspuns, a scos din portofelul cu emblema Teatrului Naţional, o cutie cu bomboane fondante (ce erau la modă pe atunci în cofetării) şi două bilete „de favoare", cum se spunea în lumea teatrală, la parter, în rândul doi, invitându-mă să vin seara la spectacol. Se juca o renumită piesă de-a lui Nottara. Apoi, a salutat-o pe mama şi i-a făcut un compliment, spunâdu-i că este o pietreancă frumoasă. La sfârşitul spectacolului, la rampă au ieşit toţi actorii, mulţumind pentru aplauze, iar domnul Radu Beligan ne-a aţintit cu privirea şi ne-a zâmbit. De atunci, i-am urmărit evoluţia în teatru, cinema, televiziune. De câte ori aveam ocazia, îi deschideam uşa cabinei din culise ca să îi spun „Maestre, eu sunt puştiul de la Piatra-Neamţ" şi îi uram sănătate, succes şi viaţă lungă.

Iată că acum, domnul Radu Beligan se „luptă" cu cei mai sus amintiţi în cucerirea trofeului de „una sută de ani".

Lasă un comentariu