„Noi suntem de aici!"

Având în vedere vâltorile prin care am trecut, hărţuirea, prin timp, a urii din partea vrăjmaşilor, nu puţini ne-am întrebat: cum a reuşit să supravieţuiască aceastăţară, acest neam binecuvântat de Domnul pe pământ? Mulţi au fost cei cu ochii lacomi pe aceste meleaguri, care ne-au vrut o naţiune distrusă! Credinţa strămoşească ne-a dat tărie nouă, celor mereu cu tălpile pe pământul strămoşilor, bucuros că nu l-am părăsit, pentru că acolo-i, în vatra strămoşească, puterea noastră. Un pământ cu sevele dăinuirii veşnice. O spunea şi poetul cu „satu-n glas": „O lege-avem, străbună, / Prin veacuri de furtună / Ea n-a putut s-apună, / Strivită de păgâni. / Ne-a fost Cel Sfânt tărie / Şi-n veci o să ne fie, / Sus inima, români!".

Aici, de milenii, suntem cu câmpiile, cu dealurile, cu munţii, cu Carpaţii noştri, cetăţi de piatră, de cremene şi tărie. Cu credinţa asta, a noastră, au luptat înaintemergătorii la Codrii Cosminului, la Baia, la Vaslui (Podul Înalt), la Călugăreni, la Şelimbăr, la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, la Odessa, în Stepa Calmucă, la Cotul Donului - Stalingrad, la Oarba de Mureş, la Debreţin, în Munţii Tatra, până la porţile Vienei. Cu Domnul în inimăşi în minte s-au luptat vitejii pentru dăinuirea acestui neam.

Şi unde a ajuns acest neam românesc, azi sub ameninţări, pericole şi globalizări, pe care nu le-a dorit, sub trădările succesive ale guvernanţilor, sub o sexualizare agresivă în rândul tinerilor, în cei 26 de ani, prin filme stupide, din care tinerimea învaţă tocmai ce nu trebuie. Locul educaţiei moral-creştine a fost luat de: dezmăţul, descreştinarea, lovirea lui Mihai Eminescu, a lui Constantin Rădulescu Motru, Nicolae Iorga, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Radu Gyr, Petre Ţuţea, Nichifor Crainic, Emil Cioran, a altor înaintaşi ai noştri. Rădăcina neamului este lovită, premeditat, sunt dispreţuite modelele de urmat, adevăratele valori, într-un fel de „colonie condusă din afară" - cum spune Dan Puric -, cu „un Parlament European fără creştinism", într-un timp în care unora, ajunşi peste frontiere, le este ruşine că sunt români. Chiar, de ce să-ţi fie ruşine că te-ai născut, că eşti român? „De ce să purtăm haine de împrumut, când le avem pe ale noastre?". De ce ne lăsăm să fim „jucaţi la ruletă" de marile puteri? Că aşa-i la modă?!

Tot mai mult se vorbeşte, azi, despre nevoia de modele. Numai că înaintemergătorii, acele adevărate pilde de urmat, prin legea aceea stupidă, cu numărul 217/2015, sunt atacaţi, terfeliţi. Iar dacă unora le vorbeşti despre popor, limbă, credinţă, patriotism, naţionalism, imediat eşti privit ca un ciumat, eşti etichetat, făcut antisemit, antieuropean! Mai-marii ne-ar vrea slugi pe pământul strămoşilor, moşilor şi părinţilor noştri, dacă s-ar putea răpindu-ne chiar şi dreptul imprescriptibil al acestui neam, născut şi crescut în leagănul etnogenezei numite Sarmizegetusa Regia, străjer mereu aici, la Porţile Răsăritului. Asta se vrea, din moment ce guvernanţii români au hotărât să vândă pământul românesc, cu înaintaşii, cu strămoşii, moşii, părinţii noştri, înmormântaţi în vatra străbună. Dupăce am plătit cu memoria terfelită a elitelor româneşti, azi nu ne mai păstrăm, pentru că aşa vor mai-marii, acea profunzime identitară, la comandă străină, într-o Europă dorită a regiunilor, nu a naţiunilor!

Cu gaura aia în steag, tăiată în decembrie 1989, ne-am ales şi cu o stemă a României de pe care Transilvania lipseşte, pur şi simplu! Săte mai întrebi cum e posibil? În ce lume trăim? La ce ne mai putem aştepta în aceste vremuri ale necontenitelor învolburări, mereu sub semnale de alarmă într-o ţară în care unii au cam uitat că mai sunt români? Oare poţi să te mai miri în faţa gestului incalificabil al lui Lucian Boia, care, în cartea „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări", afirmă stupizenia că românii din Transilvania nu ar fi dorit Unirea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia? Într-o dispută istorică cu prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, cel mai tânăr academician, cel mai tânăr rector din România, al Universităţii clujene „Babeş-Bolyai", Lucian Boia recurge la afirmaţii total deranjante, într-un nepermis conflict cu adevărul, cum că românii din Transilvania habsburgică ar fi dorit o Transilvanie autonomă, prin obţinerea unor drepturi naţionale doar în interiorul Ungariei! Pentru el, 1 Decembrie 1918 nu era împlinirea voinţei majorităţii şi a visului românilor transilvăneni. Ofensei nepermise îi răspunde acad. Ioan-Aurel Pop: „Ideea năstruşnică despre faptul că românii ardeleni nu ar fi dorit unirea - spune el - a fost reiterată, recent, numai de istoricul bucureştean Lucian Boia, care transformă minoritatea în majoritate şi face, din anumite voci izolate, opinie publică." Ioan-Aurel Pop dezaprobă spusele lui Lucian Boia, că, la 1 Decembrie 1918, n-au fost consultate minorităţile (maghiari, germani etc.), iar dacă „s-ar fi organizat referendum, unirea nu s-ar fi făcut în unanimitate." Stupidă logică! „Trebuie spus - precizează acad. Ioan-Aurel Pop - că liderii minorităţilor erau atunci, în mare măsură, ostili unirii, fapt, pe care l-auşi declarat, ritos, prin variate mijloace. Lupta nu era esenţialmente socială, cum pretindeau comuniştii, ci naţională. Şi era o luptă pe viaţăşi pe moarte. Minorităţile din Transilvania - adică, ungurii, secuii şi saşii - erau percepute, de români, drept dominatoare şi asupritoare, iar românii erau priviţi, de aceste «majorităţi» de odinioară, drept «slugi şi supuşi». Cum să-l întrebi pe cel care îţi este stăpân, dacă vrea «să-ţi acorde libertatea»?" Mai-marii stăpânitori îşi pierdeau privilegiile! O minimală parte nu putea elimina voinţa românilor ardeleni de a se uni cu România, majoritatea fiind cea care a decis soarta unui teritoriu. „El falsifică istoria - continuă Ioan-Aurel Pop -, datele istorice. Pleacă de la nişte argumente care sunt în inferioritate, ca număr, şi nu pot demonstra voinţa majorităţii, cu alte cuvinte, culege argumente pro domo".

De-a lungul anilor, disputa între Lucian Bioa, care acuză de „rea-credinţă", şi acad. Ioan-Aurel Pop, în faţă cu adevărul istoric, s-a derulat sub victoria argumentelor tânărului rector al Universităţii „Babeş-Bolyai", acesta aducând în faţa românilor cărţile: „Istorie şi mit în conştiinţa românească" (1997); „Istoria, adevărul şi miturile" (2002) „Anul 1918 - scrie Ioan-Aurel Pop, în „Istoria românilor" -, în ciuda marilor umilinţe şi sacrificii îndurerate, a adus României cea mai mare împlinire din întreaga ei istorie modernă: unitatea politică a tuturor românilor (…) Consiliul Naţional Român a convocat pentru ziua de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, oraşul-simbol, unde domnise, în 1.600, Mihai Viteazul, Marea Adunare Naţională. Ea era formată din 1.228 de delegaţi aleşi, cu drept de vot, trimişi de toate comunităţile rurale şi urbane, de biserici şi de diferite organizaţii. Aceştia reprezentau întregul popor român cuprins în Ungaria. În plus, au mai fost la adunare circa 100.000 de români din toate colţurile Transilvaniei şi din Părţile Vestice. Într-o ordine desăvârşită, prin glasul lui Vasile Goldiş, adunarea a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România (…) Românii există (…) cu Dunărea şi cu Munţii Carpaţi, cu ţăranii Maramureşului, uitaţi parcă de timp, cu mănăstirile pictate ale Moldovei, cu Delta şi cu Marea Neagră, cu hrubele de la Cricova, cu Eminescu, cu Blaga, Enescu sau Brâncuşi".

Oare să se mai mire românul în faţa unor jocuri politice murdare, a unor voturi din Parlament, în urma cărora sute de clădiri emblematice, prin trocuri, tunuri hoţeşti, prin fals, au ajuns în mâna unor urmaşi de-a şaptea spiţă ai unor grofi, criminali de război, despăgubiţi, o dată, în urma „Procesului optanţilor"? Cazurile de la Oradea, Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Alba Iulia, Aiud constituie dovada. Românii, cu a lor conştiinţă clară că sunt români, prin prostia şi slugărnicia mai-marilor puterii, se află sub o agresiune continuă pe timp de pace, din partea celor 5-6%, care mereu ameninţă România cu ruperea Transilvaniei. Ei au cerut „focuri de veghe" pentru marcarea aşa-zisului Ţinut Secuiesc, iar generalul Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier şi ministru al Internelor, a fost de acord, aprobând, de fapt, ce nu există! Ea, această minoritate agresivă, în secolul 21 se încăpăţâneazăsă lovească o majoritate de 89%. Iar mai-marii stupizi se fac surzi şi orbi, că nu văd primejdia din jur. Iar noi, românii, ne încăpăţânăm să nu ne apărăm! Ei, de 1 Decembrie, Ziua Naţională, zi a bucuriei, în libertate şi reculegere, vor doliu pentru România! Avem tot dreptul să ne întrebăm: dacă acel plan criminal, al atentatului, dejucat, de la Târgu Secuiesc, avea loc? Doamne, câte s-au mai făcut şi se fac pe banii lui Sõrõs!

Aici, unii ne vor, cum ceva mai sus scriam, pământul, vândut de nişte iresponsabili guvernanţi, „bogăţia principală a României!". Nouă ne revine datoria să-l apărăm şi să-l îngrijim! Pământul, ameninţat prin retrocedări ilegale, prin înstrăinare iresponsabilă, prin fals, devine fenomen îngrijorător. Pe aici domnesc nu legile Statului Român, ci excepţiile de la regulă! Un fel de talmeş-balmeş de legi care nu se mai respectă.

Şi să te mai miri că 1 Decembrie, moment astral al nostru, este considerat aşa cum e considerat, în starea tulbure, de un Lucian Boia, de UDMR, PCM, PPMT, CNS, Mişcarea Tinerilor din 64 de Comitate, EMI, de aceşti duşmani în acest „decor fierbinte al realităţii", al dezbinării şi neimplicării româneşti?

În acest „haos organizat" din România, la 1 Decembrie 2015, un alt academician - Dinu C. Giurescu - spunea din suflet românesc, cu adâncă credinţă în destinul neamului: „Naţional înseamnă să ai o ţară pentru care să simţi româneşte!". Iar pe un imaginar manual de istorie, domnul academician spunea că ar scrie: „Noi suntem de aici! Asta esteţara noastră! Alţii au venit din alte părţi, dar noi suntem aici! Suntem datori să clădim, în continuare, aceastăţarăşi să o facem mai frumoasă! Pentru asta trebuie să te baţi, pur şi simplu".

„Noi suntem de aici!". Aţi auzit, guvernaţi români?

Poate că aude şi Lucian Boia!

Lasă un comentariu