Prevederile din Codul Muncii (art. 60, alin. 1, lit. g), care stabilesc că „este interzisă concedierea salariaţilor pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical", au fost declarate, recent, neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României (CCR).
Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial nr. 950, din 22 decembrie 2015, dată de la care se suspendă aplicarea dispoziţiilor neconstituţionale.
Deşi vechile prevederi reglementau protejarea activităţii sindicale, prin ocrotirea mandatului exercitat de reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, judecătorii CCR au apreciat că „această prevedere instituie o interdicţie absolută, indiferent că există sau nu o legătură între activitatea sindicală desfăşuratăşi motivele concedierii, iar dispoziţiile de lege criticate interzic absolut concedierea salariaţilor cu funcţii eligibile într-un organism sindical (cu cele două excepţii permise de lege, şi anume concedierea pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate şi concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condiţiile legii), indiferent dacă există sau nu o legătură între activitatea sindicală desfăşuratăşi motivele de concediere.
În aceste condiţii, Curtea constată că textul de lege criticat nu distinge între situaţiile în care concedierea pentru unul din motivele prevăzute de art. 61 şi 65 din Codul Muncii ar avea legătură cu activitatea sindicalăşi situaţiile în care nu există această legătură, doar în aceste din urmă situaţii concedierea pentru unul din motivele de la art. 61 şi 65 putând fi justificată. Astfel, textul de lege criticat instituie o prezumţie absolutăa existenţei legăturii între activitatea sindicalăşi unul din motivele de concediere prevăzute de art. 61 şi 65 din Codul Muncii.
Or, protecţia persoanelor alese în funcţii de conducere ale organismului sindical trebuie să funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată, iar nu şi în ceea ce priveşte activitatea profesională de bază a angajatului. Imposibilitatea absolută de a concedia liderii sindicali afectează interesele angajatorilor, care sunt puşi în situaţia de a suporta o sarcină excesivă.
Concret, prevederea declarată neconstituţională obligă angajatorii să plătească în continuare liderii sindicali, în anumite cazuri (de exemplu, arestarea, inaptitudinea fizicăşi/sau psihică, desfiinţarea locului de muncă), deşi aceştia nu îşi mai îndeplinesc atribuţiile de la locul de muncă. Or, în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii care să facă abstracţie de aceste situaţii concrete şi obiective. Protejarea persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatului trebuie asigurată doar în raport cu activitatea sindicală desfăşurată efectiv, ceea ce Codul Muncii prevede deja în art. 220, alin. (2)", se precizează în Decizia CCR.
Prin urmare, chiar dacăun salariat exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical, în afară de concedierea pentru abateri disciplinare ori pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, contractul acestuia poate să înceteze şi înainte din iniţiativa angajatorului, dar şi în cazul arestării preventive sau arestării la domiciliu pentru mai mult de 30 de zile, în cazul inaptitudinii fizice şi/sau psihice; în cazul necorespunderii profesionale şi în cazul desfiinţării locului de muncă.
