Filosoful, poetul, eseistul, romancierul și dramaturgul român Lucian Blaga spunea odată că „Ardeleanul este gândul dus până la capăt!". Se referea la temeinicia ducerii la sfârșit a unei hotărâri, a unei idei, la seriozitatea înfăptuirii unui gând.
Citind monografia domnului profesor Gheorghe Andreica, dedicată orașului Iernut, mi-am amintit cuvintele blagiene, văzând, într-adevăr, în truda aplecării lui asupra documentelor de arhivă, adunate cu hărnicie de furnică și de albină, pentru realizarea acestei monografii. O trudă de ardelean. Cu adevărat un gând dus, fericit, până la capăt!
Urmărind îndemnul profesorului Dimitrie Gusti, inițiatorul Școlii Sociologice, realizatorul „Muzeului Satului" din București, și acea tradiție interbelică a monografiilor realizate de profesor, și de studenții lui la Șanț, prin alte câteva localități ardelene, profesorul Gheorghe Andreica, autorul monografiei Iernutului, a devenit cronicar și martor ocular al locului, cu acea grijă a intelectualului de a lăsa posterității dovezile existenței, continuității, ale duratei pe aceste meleaguri. De la cadrul geografic (clima, vegetația, solurile, fauna) la evoluția administrativ-teritorială, de la geografia umană la mărturiile lumii vechi și a celei moderne, de la istoricul medieval la dovezile scoase la lumină prin locurile „Hulpiști", „Fundul Bedeelor", „Csontos", cu tezaurul acolo aflat, prin truda arheologului Nicolae Vlasa, descoperitorul „Tablelor de la Tărtăria", nedrept dat uitării.
Nu scapă nimic ochiului de cercetător al profesorului Gheorghe Andreica: Răscoala lui Horea, conscripțiile urbariale, Revoluția de la 1848-1849, implicarea marilor bărbați, Primul Război Mondial, Marea Unire de la 1918, epoca contemporană, reforma agrară din 1921, Al Doilea Război Mondial, Diktatul de la Viena, luptele de la Odessa, Stepa Calmucă, Cotul Donului-Stalingrad, cu dezastrul din iarna aceea: noiembrie 1942 - februarie 1943. Acolo au lăsat os și carne din trupul lor, ostașii români, foarte mulți au plătit cu tânăra lor viață. Întrebat despre acel dezastru, primul ministru ungar Miklos Kallay răspundea, sfidător: „Noi am pierdut 100.000 de oameni! Dar nu vă speriați, nu erau maghiari!".
Ei erau români! Mereu împinși, de „tovarășii de arme", în linia întâi a frontului.
Un capitol aparte este dedicat luptelor, din toamna anului 1944, de la Oarba de Mureș, pentru aducerea la România Mare a părții de nord a Ardealului, pământ românesc răpit de Ungaria horthystă și fascistă, prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940. Acolo, la Oarba de Mureș, unde apa Mureșului curgea roșie de sânge, s-au acoperit de glorie ostașii Diviziei 9 - Constanța, comandată de generalul Costin Ionașcu, de fapt - Divizia Mărășești, care a luptat, pe frontul din Moldova, în Primul Război Mondial, numită și „Divizia ostașilor mării." Celebrul Ordin nr. 11 al generalului Costin Ionașcu, este mărturia cumplitelor bătălii și a jertfelor pentru cucerirea blestematelor cote în toamna anului 1944. În monografia profesorului Gheorghe Andreica avem numele celor căzuți în zona Monumentului de azi!
Cu aceeași tenacitate și acribie intelectuală, autorul monografiei Iernutului se apleacă asupra documentelor privind: reforma agrară din 1945, administrația, viața politică, primarii care au condus Iernutul, monumentele orașului.
N-au scăpat, de asemenea, învățământul și cultura, cu dascălii și elevii eminenți, școala, acțiunile culturale, cum ar fi Ansamblul sculptural „In memoriam - Oarba de Mureș", cu cele 10 ediții, Festivalul de Cântec Popular Patriotic „La Oarba și la Iernut", acțiunile ASTREI, ale Vetrei Românești, ale Clubului Dialog XXI. Biserica și preoții locului au locul aparte, nu zadarnic Imnul de Stat al României conține și versul „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină."
Se înșiruie, rând pe rând, domeniile sănătății, băncilor, sportului, etnografiei, ocupațiilor locuitorilor, portului tradițional, folclorului obiceiurilor (nașterea, botezul, nunta, colindele, Crăciunul, Boboteaza, Floriile, Paștele, Înălțarea Domnului, Cununa de grâu), urmând onomastica, toponimia, doinele, cântecul de cătănie, cântecul de jale, jocurile populare din zonă.
Monografia Iernutului este o necesară întoarcere în timp. O cronică a vremurilor trecute și prezente. O cronică a adevărului scris și grăit. Profesorul Gheorghe Andreica dovedește, și de astă dată, că istoria noastră, a românilor, trebuie să fie scrisă de români. De acei intelectuali dăruiți ai satelor și orașelor. Noi trebuie s-o scriem, nu vreun învingător vremelnic, cum s-a mai întâmplat în a noastră învolburată istorie, s-o scrie cu cerneala când neagră, când roșie, când verde. Noi o să scriem adevărul! Să nu mai acceptăm falsul unor Rolleri de demult. Dar și de azi!
Monografia Iernutului este o carte a locului, scrisă, de profesorul Gheorghe Andreica, cu mintea adevărului, cu gândul curat, cu chemarea sufletului. Ca să nu se uite. Că bine grăia cândva marele istoric, savantul Nicolae Iorga: „Cine uită nu merită!". Sau și mai clar: „Cine își uită istoria merită s-o retrăiască!".
