Reghinul cultural are relieful său particular, care l-a remarcat în concertul preocupărilor de a menține vie nevoia de cultură, de a valorifica elanurile și eforturile culturale ale tuturor celor care întrețin o atmosferă benefică pentru promovarea valorilor autentice.
Reghinul își are poezia sa, scrisă de cei care au intrat în rezonanță cu istoria sa, cu aspirațiile sale.
La Reghin, poezia a sunat întotdeauna deosebit, pentru că cei care au ales calea poeziei au crezut în poezie și au avut credință în inima lor. Iar adesea poezia a trecut în cântec, căutându-și loc și acolo unde unii credeau că nu se mai poate ajunge cu nimic.
O antologie din „poemele Cetății" nu face decât să consacre ceea ce ne place să numim „împreună lucrare", acel sentiment profund al comuniunii și dialogului. Un dialog în prețuire și respect față de celălalt.
Reghinul își știe măsura, dar și locul pe care-l ocupă în fenomenul literar național. Nu vrea să fie mai mult decât e, dar nici mai puțin.
Însă contribuția sa nu poate fi ignorată, iar pe scară ierarhică fiecare își va găsi locul său la momentul cuvenit. Până însă la „Judecata de apoi" a poeziei, e atmosfera care e întreținută la Reghin, încât cultura să se simtă la casa și în casa ei, vegheată și susținută de cei care știu care e prețul culturii, care e rostul ei.
De-aceea voi continua să cred că oameni ca Maria Precup, un primar cu adevărat cultural, rămân în istorie și că nimic din tot urâtul lumii nu le va putea mânji imaginea care nu s-a făcut peste noapte și nici în noaptea unor minți, ci în lumina unor mulți ani de sprijin al culturii, recunoscuți și prin cea mai importantă distincție culturală din județ, placheta Eminescu.
