Cursuri la Universitatea Cultural-Ştiinţifică din Târgu-Mureş

Distribuie pe:

Recent am avut o discuţie cu profesoara Carmen Moldovan. Îmi spune că tocmai a conceput documentaţia necesară pentru susţinerea unor cursuri la Universitatea Cultural-Ştiinţifică, noutatea demersului bucurând-o tare mult.

Mi-a explicat că este vorba despre cursuri adresate unor cercuri largi de persoane, atât copii, cât şi adulţi sau oameni în vârstă. Susţinute în cadrul Universităţii Cultural-Ştiinţifice, beneficiind de baza materială a acestei universităţi, aceste cursuri pot deveni o necesitate sau un hobby, cursuri necesare profesiei.

Cursuri de limba şi literatura română pentru elevii claselor a VIII-a, care urmează să susţină evaluarea naţională şi care au nevoie ca, în afara orelor de şcoală, să se pregătească mai bine, să aprofundeze materia, să fie îndrumaţi şi sprijiniţi. Pentru a avea rezultate optime la examen.

La fel, cursuri de limba şi literatura română pentru elevii claselor a XII-a, care urmează să susţină examenul de bacalaureat şi care au nevoie de pregătire şi în afara şcolii, pentru a avea rezultatele dorite, pentru a îşi atinge maximul personal.

Cursurile de limba şi literatura română pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat vor urma curriculum-ul, programa pentru cele două tipuri de examene (actualizată, 2016), testele vor urma tipurile de itemi prevăzuţi de către minister pentru examenele 2016, noţiunile vor fi reluate, printr-un demers educaţional modern, în aşa fel încât toată materia pentru examene să fie parcursă şi bine ştiută. Testele iniţiale, de pe parcurs şi finale, vor urmări evoluţia cursanţilor, ca şi aprecierea corectă, din punct de vedere al calităţii lucrărilor.

La preţuri accesibile, reuşita cursanţilor la examenele naţionale poate fi sigură.

Cursurile de franceză pentru începători sunt adresate copiilor, elevilor, adulţilor, oamenilor vârstnici care doresc iniţierea în tainele limbii şi literaturii franceze. CD-uri, DVD-uri, jocuri didactice pentru copii şi adulţi, cărţi în franceză, reviste, dicţionare, literatură franceză pentru diverse tipuri de lectori, sunt materialele cu ajutorul cărora cursanţii vor intra în studiul limbii şi literaturii franceze. Conversaţie uzuală, gramatică minimală, literatură, scriere sunt domeniile acestui curs de franceză pentru începători. Într-un mod atractiv şi plăcut, prin mijloace moderne, cursanţii vor deţine la finalul cursului un bagaj de cunoştinţe suficient pentru a intra în tainele limbii, literaturii, gramaticii franceze şi a se descurca în această limbă.

Cursul de franceză pentru medici, se adresează medicilor tineri sau adulţi, rezidenţilor, asistenţilor, care doresc să aibă o experienţă nouă ca medici sau asistenţi în Franţa sau doresc să realizeze schimburi de experienţă, culturale, cu medicii sau asistenţii francezi. Cursul este conceput în mai multe module, 2 părţi mari, cursul pentru învăţarea limbii la nivel avansat, urmat de cursul pentru aprofundarea termenilor din medicină în franceză.

La preţuri avantajoase, limba franceză poate deveni o limbă preferată, chiar uzuală sau poate ajuta în domeniul profesional.

Când mi-am dat seama că, după discuţiile cu prietena mea voi vrea să merg cât de curând în Franţa şi că îmi va fi necesară o aprofundare a limbii franceze, deci voi vrea să particip şi eu la cursuri, mi-am spus că doresc să vă împărtăşesc această dorinţă şi vouă, lectorilor acestor rânduri, spre a vă sfătui să faceţi la fel.

Cunoscându-i dăruirea şi pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face, cunoscându-i calitatea profesională şi succesele profesionale pe care le-a avut de-a lungul timpului, mi-am dat seama că învăţarea limbii franceze alături de prietena mea va fi un demers didactic foarte plăcut şi atractiv. Sunt convinsă că la fel va fi şi pentru celelalte cursuri. În aşa fel, încât, vă sfătuiesc să urmaţi cursurile Universităţii Cultural-Ştiinţifice, dacă doriţi să aveţi rezultate remarcabile, iar demersul să fie unul foarte plăcut.

Universitatea Cultural-Ştiinţifică se află în incinta Centrului Cultural „Mihai Eminescu", în Cornişa. Relaţii se pot oferi la Secretariatul Universităţii Cultural-Ştiinţifice sau la numerele de telefon: 0746 046.783, 0265 251.118, 0745 092.441.

Lasă un comentariu