La 31 decembrie 2015 am comemorat cu veneraţie pe genialul povestitor din Humuleşti de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 126 de ani.
Minunata lui operă a delectat milioane de cititori din ţară şi străinătate, confirmând adevărul că marea artă nu se învecheşte niciodată.
Şi astăzi, contemporanii noştri, de toate vârstele savurează cu mare plăcere scrierile humuleşteanului, întâlnit în 1875, într-o modestă şcoală de periferie ieşeană, de un alt făuritor de gând românesc, Mihai Eminescu, care a intuit îndată geniul narativ al poporului român în jovialul institutor care-si ascundea cu ciudată umilinţă comoara spirituală ce-o deţinea de la cei mulţi şi anonimi.
Tânărul inspector şcolar, atins şi el de aripa geniului, s-a apropiat sufleteşte de veselul institutor, sfătuindu-l să-şi înfrângă modestia şi să pună pe hârtie, aşa cum ştie el, încântătoarele poveşti, izvorâte din înţelepciunea milenară a poporului şi, în foarte scurt timp, vestita societate literară Junimea din Iaşi a validat cu admiraţie marele talent de povestitor al humuleşteanului care, în 3-4 ani (1875-1878), a pus pe hârtie, cu mare trudă şi-ncântare, minunatele poveşti.
Înainte de a scrie poveşti, fostul diacon a urmat cursurile Institutului Pedagogic din Iaşi, condus de Titu Maiorescu, de la care noul institutor a învăţat „rigorile scrisului". Singur şi cu alţi colaboratori a alcătuit valoroase manuale şcolare, pentru care a compus şi frumoase istorioare: Ursul păcălit de vulpe, Acul şi barosul, Inul şi cămeşa ş.a.
Ion Creangă n-a fost un culegător şi stilizator de folcor, ci un artist individual, care a creat o operă unică, nu folclorică. Poveştile sale au un fundament realist, deşi unele episoade şi personaje sunt proiectate în fantastic, dar toate personajele vorbesc şi se comportă ţărăneşte. În poveşti întâlnim, după opinia lui G. Calinescu, „observaţiuni morale milenare". În Soacra cu trei nurori dăm de veşnicul conflict între noră şi soacră care ţine mai mult la fecior; Capra cu trei iezi este ilustrarea iubirii de mamă; Dănilă Prepeleac dovedeşte că prostul are noroc; Punguţa cu doi bani dă satisfacţie moşilor care nu trăiesc bine cu babele; Povestea porcului arată că pentru o mamă şi cel mai pocit prunc e un Făt-Frumos; Fata babei şi fata moşneagului este vestita dramă a copiilor vitregi; Povestea lui Stan Păţitul e fabula bărbatului; Ivan Turbincă demonstrează că moartea a fost lăsată cu socoteală; Povestea lui Harap-Alb e un chip de a dovedi că omul de soi se vădeşte sub orice strai… În naraţiune, Creangă, joacă pe rând toate personagiile, căci poveştile sunt aproape în totalitatea lor vorbite" (Istoria literaturii române… Ed. Minerva, Buc. 1982).
Ion Creangă a scris şi „prima mare nuvelă românească", Moş Nichifor Coţcariul (1877), în care apare ţăranul moldovean, mucalit şi isteţ. În povestea Moş Ion Roată şi Unirea (1880), apare ţăranul însetat de dreptate şi demnitate.
Pe la 1880, când existenţa îi devenea tot mai tristă, Creangă se întoarce cu gândul la fericita-i copilărie, scriind primul roman al copilăriei ţărăneşti din literatura română, tradus în multe limbi.
În Amintiri din copilărie, Creangă evocă cu nostalgie satul copilăriei cu oamenii şi cu obiceiurile lui.
G. Călinescu susţine că „în Amintirile lui Creangă nu este nimic individual, cu caracter de confesiune sau de jurnal. Creangă povesteşte copilăria copilului universal" (Istoria lit. rom.). Satul Humuleşti e spaţiul geografic şi uman al copilăriei fericite. Nostalgia din Amintiri din Copilărie este generată de evocarea celor mai dragi fiinţe ale lui Nică, iar umorul ţărănesc izvorăşte din exagerarea defectelor fizice şi morale ale oamenilor. Ca şi în zilele noastre, lumea satului e încântătoare prin tradiţiile şi obiceiurile ei, prin felul de a fi al oamenilor simpli, care-şi trăiesc viaţa în muncă, necazuri şi bucurii.
Geniul artistic al lui Creangă a pus în valoare potenţele expresive ale limbii române, creându-şi o limbă plină de moralitate şi poezie, comparabilă cu lirismul eminescian. M. Sadoveanu îl consideră pe I. Creangă drept „cel mai tipic reprezentant artistic al poporului român" iar G. Ibrăileanu l-a numit „Un Homer al nostru". Francezul Jean Boutiere în monografia „Viaţa şi opera lui I. Creangă" îl aşază alături de marii povestitori ai lumii G. Boccaccio, Ch. Perault, Rabelais, Fraţii Grimm, N. Gogol, Ch. Anderson ş.a.
