ROMÂNISMUL ÎN PUBLICISTICA LUI MIHAI EMINESCU

- Cum apreciaţi românismul prezent în publicistica lui Eminescu şi care ar fi ecourile sale în epocă cât şi în contemporaneitatea noastră?

I.Ş - Publicistica lui Mihai Eminescu constituie o parte importantă a operei sale, pe cât de vastă pe atât de diversă ca tematică. Poate mai mult decât în opera sa poetică, în publicistică naţionalismul său este mai evident, fiindcă ea poartă pecetea implicării ziaristului în existenţa poporului roman. În publicistică, mai mult ca oriunde, este prezentă comuniunea lui Eminescu cu istoria noastră naţională, cu tradiţiile poporului roman, cu tot ceea ce reprezintă valoare activă în evoluţia societăţii româneşti. Aceasta în ciuda celor care l-au acuzat că era străin de problemele politice şi sociale ale timpului său, că a fost nepriceput, a fost pătimaş etc., făcute desigur de cei pe care îi numea ,,mici de zile, mari de patimi..".

Marile personalităţi ale vremii sale, adevăraţii patrioţi, cei care şi-au pus viaţa în slujirea naţiunii române, au apreciat însă, la justa ei valoare, activitatea publicistcă a marelui poet. Au apreciat mai ales spiritul său civic şi satiric, stilul său direct şi curajul de a spune lucrurilor pe nume, au preţuit valoarea pamfletului eminescian, prin care a statirizat parazitismul, mediocritatea, huzurul celor care ,,cu-averea şi mărirea" s-au închis ,,în cercul lor de legi"; demagogia patriotardă etc.

Ca şi în creaţia poetică, în publicistică Eminescu ,,a biciuit frazeologia neadevărată"şi a formulat ,,sinteza unei noi direcţii a istoriei naţionale" (Titu Maiorescu). Iar bucovineanul Sextil Puşcariu a subliniat sensul adevărat al articolelor sale: ,,De pe buzele sale nu s-a desprins glasul unui individ, ci vocea trecutului nostru românesc, în pieptul lui nu s-au sbătut bucuriile şi durerile unui singur om, ci acolo a bătut inima a zece milioane de români cu toate dorurile ce se cuprind de la Nistru până la Tisa".

Aşa este, fiindcă Eminescu are în vedere pe toţi românii, indiferent de locurile în care trăiesc, despărţiţi prin graniţe artificiale, prin acele brâie ,,de lacrimi şi de sânge" (O.Goga). Astfel, deplânge soarta dureroasă a ,,dulcei" Bucovine, demascând fărădelegile şi uneltirile mişeleşti, un fel de ,,afacere dintr-o muiere desfrânată şi între paşii din Bizanţ". ,,Vânzarea Bucovinei va fi o vecinică pată pentru împărăţia vecină, deapururea o durere pentru noi". Demască comportarea mişelească a Rusiei prin ocuparea Basarabiei, în 1812, asupra căreia aceasta nu poate emite nicio pretenţie, fiindcă: ,,Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate(…) Basarabia întragă a fost a noastră pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ de drept al nostru şi cucerit cu plugul şi apărat cu arma".

Este uimitoare cunoaşterea pe care Eminescu o are asupra situaţiei românilor din Transilvania, aflată în componenţa Imperiului Habsburgic. Neiertător este el atunci când se referă la ungurii şovini şi ambiţioşi: ,,E trist a vedea în inima Europei o naţiune ce se află în evul mediu cuprinsă de o febrilă epidemie spirituală". El prezintă adevărul despre unguri, nu le iartă minciunile ,,cu care înşeală Europa": ,,Cele şasesprezece milioane de unguri cu care înşeală Eurpa sunt o minciună". Eminescu nu scapă nicio ocazie ca să-şi manifeste dragostea, dar şi mâhnirea faţă de românii transilvăneni, care duceau o luptă permanetă ca să-şi apere fiinţa naţională şi limba, împotriva celor care doreau ,,să maghiarizeze şi pietrele".

Iată pentru ce consider că publicistica lui Mihai Eminescu s-a bucurat de o apreciere deosebită a majorităţii oamenilor politici, a intelectualilor şi a celor care s-au considerat români, după cum ea se bucură de aceeaşi apreciere şi de către cei din generaţia actuală, de cei ce simt şi gândesc româneşte, de cei care cred că patria lor este România. Fiindcă şi acum, ca şi atunci când a fost scrisă, publicistica eminesciană îşi păstrează aceeaşi valoare şi actualitate, atunci când este vorba despre destinul României şi al poporului român.

Cu toate acestea nu pot să nu constat că în contemporaneitatea noastră publicistica lui Eminescu este destul de puţin cunoscută fiindcă nu se doreşte acest lucru. Fenomenul nu este întâmplător dacă avem în vedere că multe dintre ideile sale privitoare la românism şi la spiritual naţional ,,nu mai sut la modă", nu dau bine, vezi Doamne, pentru ceea ce se încearcă acum a se promova: europenismul şi mondialismul. În învăţământul preuniversitar nu numai publicistica sa, ci chiar şi unele dintre cele mai importante creaţii poetice (vezi Scrisoarea III) sunt puse la index. Cine să mai vorbească acum de naţionalism şi de patriotism, în general, cu atât mai mult când este vorba despre Eminescu, care afirmă categoric că ,,sentimental naţional îl moşteneşti odată cu clocotul sângelui". Adică trebuie ,,să te naşti român pentru a fi în adevăr înţelegător şi iubitor al neamului".

Lasă un comentariu