Dacă am avea ce, încă, nu avem! Când ne lipseşte o clasă politică responsabilă…

… Atunci se întâmplă cam tot ceea ce vedem cu ochii în ultimii 25-26 de ani. Şi anume că:

1) Lipsa locurilor de muncă este grav resimţită în pături largi, cu stare materială precară ale populaţiei. Şi în rândul tinerilor mai ales!

2) Întreprinzătorii români, cei care susţin milioane de locuri de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii, sunt sufocaţi de lipsa de credite şi de reglementări fiscale al căror scop continuă să fie susţinerea statului, iar nu a economiei. Iar, dacă lucrurile se vor schimba (în bine, nu în râu!) după adoptarea - cu atâtea discuţii şi peripeţii - a Noului Cod Fiscal, doar viitorul ne va putea răspunde cu „da" sau „nu"!

3) Din 2010 încoace, familiile din România au fostobligate să reducă permanent cheltuielile pentru a face faţă datoriilor sau pur şi simplu pentru a supravieţui. În plus, linia esenţială de guvernare a rămas, cu mici excepţii, aceeaşi, adică obedienţa absolută faţă de programele, de acordurile cu FMI, de ceea ce ne „recomandă" Bruxelles-ul. Acum ne paşte o nouă belea: zeci de fabrici româneşti de lapte ar putea să-şi închidă porţile. Cauza? Piaţa locală va fi invadată, din 2016, de produse ieftine din UE, iar fermele noastre nu-şi vor putea vinde producţia, ca urmare a eliminării cotei de lapte, spun actorii pieţei de profil. Ce ne va spune premierul tehnocrat Cioloş, fost comisar european pe probleme agricole?

Vom vedea…

Dar, cum observăm cu toţii, în această perioadă, ceea ce nu s-a schimbat deloc (în bine, ci doar în rău) este flagelul corupţiei, existând suspiciunea că mulţi din banii împrumutaţi de România au ajuns în buzunarele unora dintre cei pe care acum îi vedem cu cătuşe la mâni! Şi ei sunt din rândul (ori din preajma) puterii! Pentru că s-a demonstrat, nu o dată, că unde-i puterea, acolo-i (şi) corupţia, că „spiritul de gaşcă" a acţionat în mai toate afacerile mari din România. Şi în cele politice, şi economice.

Nu demult s-a făcut oarece caz, vâlvă de faptul că, pe la birourile parlamentare din teritoriu, unii „aleşi" şi-au angajat - aşa, ca-n familie - soţii, cumnaţi, copii, nepoţi sau alte rubedenii. Nimic nou. Practica e veche. Deşi, cel puţin teoretic, aşa-zisul (de uzul proştilor) „conflict de interese" este combătut. Vorba vine…

Dar parcă numai la nivel parlamentar se practică obiceiul angajării rudelor (precum la SRL-uri!)? Nicidecum. Ea este întâlnită şi în sferele, la fel de înalte, ale Guvernului, precum şi în promovarea - tot pe criterii de nepotism - în consiliile de administraţie ale unor societăţi pe acţiuni de interes (zice-se) naţional. Poate, de aceea, Barometrul Global al Corupţiei 2014, publicat de Transparency International arată că România este (a rămas, ca şi în 2013) singura ţară din UE care identifică Parlamentul drept cea mai coruptă instituţie, Legislativul fiind urmat de partidele politice. Astfel, o treime (33%) dintre românii incluşi în cercetarea sociologică consideră Parlamentul ca fiind zona cea mai coruptă, în timp ce 17% au indicat partidele, iar 4% presa.

Paradoxal este însă şi faptul că, deşi România împrumută sume mari de bani, populaţia sărăceşte. Cu toate că peste 3,5 milioane de români se află plecaţi (definitiv ori temporar) în străinătate, pentru cei rămaşi acasă (populaţia majoritară) sărăcia este omniprezentă.

Ce denotă, chiar şi numai aceste exemple? Că, pentru ca „România (să fie) corectă, o Românie socială" - lozinca PSD-ului - este (era) nevoie (nu doar de împrumuturi de miliarde de euro), ci de o clasă politică responsabilă, de un management şi structuri concurenţiale; ca banii din împrumuturi şi cei obţinuţi din privatizare să fi fost folosiţi pentru investiţii, deci pentru dezvoltare, pentru locuri de muncă.

Desigur, în anumite perioade, împrumuturile sunt necesare, doar în măsura în care sunt utilizate pentru… bunăstare, nu ca să ajungă în anumite… buzunare. Căci, la urma urmei, cele circa 1.860 de miliarde de euro pe care România trebuie să le ramburseze, în 2016, către trei instituţii financiare, sunt făcute (rambursările) prin eforturile românilor, ale celor care susţin bugetul prin taxe şi impozite. Iar, dacă ne împrumutăm, normal ar fi să ne şi dezvoltăm!

Lasă un comentariu