Mă bucur că am fost obligat să mă răzgândesc

Distribuie pe:

Cum spuneam şi altădată, a ajuns în fruntea ţării şi a românilor de pretutindeni, din neant şi aproape pe nesimţite, aducând cu sine o mai veche moştenire a străbunilor săi înaintaşi proverbiala fire închisă şi rezervată a vorbitorului matern şi patern de limbă germană. Dovadă că „Omul nostru din Ardeal " este, mai tot timpul, tăcut şi rezervat în vorbele rostite în relaţiile oficiale cu cei din preajma lui. Numai că, în realitate, este extrem de vorbăreţ, de ironic, de certăreţ, de mândru şi de fudul în ascunzişul firii sale, căznindu-se din răsputeri să pară că respectă măcar unul dintre principiile înţelepte ale omului tăcut: acela că cine vorbeşte puţin, n-are cum să mintă mult!

Numai că acum, după trecerea unui prim an de la urcarea sa triumfală pe „tronul prezidenţial", românul simplu şi cinstit stă pe gânduri să-i reamintească sau nu că numele lui a apărut pe buletinul de vot ca o certitudine a „lucrului bine făcut". Şi că faptele de până acum nu întrezăresc înfăptuirea acestui deziderat tare greu de atins la români. Şi, din păcate, n-ar fi pentru prima oară în ultimii 25 de ani de hoţie şi de minciună instituţionalizată şi generalizată, de legea fărădelegilor, când românul cinstit şi harnic se înşeală în aşteptările sale!

Iar aceste întâmplări neîntâmplătoare îmi readuc aminte de spusa, enervant de actuală şi de adevărată, cea a filosofului-moralist francez Jean de Bruyere (1645-1696): „Despre puternicii lumii mai bine să tăcem; să-i vorbeşti de bine înseamnă să-i linguşeşti, să-i vorbeşti de rău e periculos cât sunt în viaţă şi e dovadă de ticăloşie s-o faci după ce ei au murit".

Până mai deunăzi, eram tentat să scriu pe hârtie ceea ce credeam şi anume că dacă o ţine tot aşa, aproape sigur actualul preşedinte nu-şi va încheia nici măcar primul din cele două mandate constituţionale ale sale! Dar iată că a trebuit să vină „Doliul Naţional" ca pe acest om aparent mult prea sobru şi rezervat să-l văd milos şi omenos, cumpătat şi lucid în spusele şi în gesturile sale emoţionale! Şi mă bucur, sincer! Mai puţin pentru el, cât mai mult pentru amărâta şi ghinionista noastră Românie!

Lasă un comentariu