Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureş: „Anul 2016 a început în forţă!"

Distribuie pe:

Potrivit datelor furnizate de Garda de Mediu, ceaţa „ciudată" ce s-a înregistrat luni, 11 ianuarie, pe raza municipiului Târgu-Mureş, nu a constituit niciun pericol de natură a crea psihoză în rândul populaţiei, a ţinut să precizeze primarul Dorin Florea în debutul conferinţei de presă de ieri, 12 ianuarie, adăugând, totodată, că se bazează pe o bună colaborare cu această instituţie, în beneficiul cetăţenilor oraşului, îndreptăţiţi la o corectă informare asupra calităţii aerului pe care îl respiră.

Anul 2016 a început „în forţă", în această perioadă atenţia municipalităţii concentrându-se pe definitivarea studiilor de fezabilitate pentru accesarea de fonduri europene cu finanţare nerambursabilă.

În acest an vor continua eforturile şi demersurile vizând dezvoltarea învăţământului profesional la Târgu-Mureş, oraş, de altfel, cu o bogată şi pe nedrept uitată tradiţie în domeniu. Potrivit primarului, unul dintre cele mai importante aspecte rămâne sensibilizarea populaţiei, iar „goana după diplome universitare trebuie să fie înlocuită cu vocaţia către învăţarea unei meserii, lucru deloc dezonorant, în situaţia în care ne confruntăm cu mari probleme privind locurile de muncă pentru absolvenţii de studii superioare".

În perioada 18 - 24 aprilie - a detaliat Dorin Florea - în Cetatea Târgu-Mureş va avea loc Târgul de Arte şi Meserii, manifestare în cadrul căreia instituţiile de învăţământ îşi vor prezenta ofertele, urmărindu-se un parteneriat de anvergură, în care să fie implicate Primăria Târgu-Mureş, universităţile „Petru Maior" şi „Sapientia", reprezentanţii mediului de afaceri din oraş, patronatele din domeniul producţiei, alte entităţi interesate. Evenimentul, cât şi eforturile municipalităţii sunt sprijinite de Primăria din oraşul german Mannheim, Germania fiind, după cum se ştie, una din ţările europene cu cele mai avansate standarde de pregătire profesională şi tehnică. Se are în vedere înfiinţarea, la Târgu-Mureş, a Şcolii mecanice, cu toate componentele pe care le presupune (lăcătuşărie, sudură etc.). SC Electromureş SA a donat, deja, Primăriei o hală de aproximativ 4.000 de mp, spaţiu ce urmează a fi utilizat pentru activităţile practice ale elevilor. Alte domenii vizate sunt alimentaţia publică, industria textilă, igiena personală.

Comentând unele aspecte socio-politice actuale, Dorin Florea şi-a reafirmat convingerea că revizuirea şi stoparea aplicării legilor retrocedării sunt condiţii sine qua non pentru asanarea spaţiului public românesc, actualele prevederi - confuze şi alambicate - continuând să genereze corupţie.

Lasă un comentariu