„Academia Jilava"

Sunt de toată minunea aleşii noştri. Elaborează nişte legi parcă ar fi gândite cu picioarele, pentru că în momentul aplicării lor în viaţă, se potrivesc ca nuca în perete. Mai mult decât atât, menţinerea lor în vigoare pe o perioadă mai lungă de timp, nu numai că bulversează viaţa cotidiană, dar produce nişte monstruozităţi, reacţii adverse de o manieră de-a dreptul de speriat. În consecinţă, ele fac mai mult rău decât bine, iar corectarea lor la intervenţia societăţii civile, sau atunci când la aplicare dau rateuri, se face nu numai anevoios, dar şi cu nişte costuri sociale şi morale care, de asemenea, dau multă bătaie de cap. Singura lege bine pritocită şi elaborată, fără niciun cusur, a fost cea cu privire la majorarea propriilor pensii, dovadă că, atunci când au interes direct, ştiu să gândească, în rest nu e treaba lor, zic ei. Naţia să se descurce!

Dacă ar fi să facem o statistică a legilor bine elaborate şi în interes naţional de către puzderia de parlamentari ai Parlamentului României, credem că ele ar putea fi numărate pe degetele de la mâini. În rest, totul fără nicio noimă. Adică legi la grămadă care să conteze la număr şi doar atât. Drept dovadă, din cauza neconformităţii lor, ele nu numai că nu sunt potrivite pentru reglementarea unor relaţii sociale sau a activităţii în diferite domenii, dar organizarea societăţii după tiparul lor a devenit practic imposibilă. Dovadă, în cei 26 de ani de legislativ cele două instituţii ale Parlamentului, suprapopulate cu inşi care n-au nici în clin nici în mânecă cu interesul ţării, al alegătorilor, n-au fost capabili să contureze un pachet solid de legi organice în măsură să pună pe picioare şi să dirijeze pe calea cea bună un model de societate modernă, bazată pe principiile democraţiei. Modelată astfel ea ar fi permis descătuşarea energilor creatoare a întregii naţiuni, pentru realizarea într-un termen relativ scurt a bunăstării visate şi a unui nivel de educaţie şi de civilizaţie ridicat. Pe lângă faptul că, parlamentarii noştri aflaţi în postura de deschizători de drum spre democraţie, ca emanaţie de „elită" a clasei noastre politice, după principiul „Cum e turcul şi pistolul", ne-au purtat de ne-au zăpăcit prin meandrele nesfârşitei noastre tranziţii, ajunşi la a cincea legislatură, care ar trebui să fie un semn al maturităţii depline, continuă cu aceeaşi nonşalanţă să se joace cu soarta ţării. Elaborează cu aceeaşi largheţe legi „în dorul lelii", nu pentru bunul mers al societăţii, ci cu anumite dedicaţii, ori pentru a se pune la adăpost, în caz de Doamne fereşte, în care protagoniştii sunt ei, iar prevederile acestora vizează, uneori ostentativ, apărarea propriilor interese. Un exemplu cras în această direcţie este prevederea din Codul Penal, de scurtare a timpului de executare a pedepselor privative de libertate a acelor deţinuţi care în timpul detenţiei reuşesc să elaboreze cărţi „ştiinţifice" după principiul cartea şi luna de reducere a pedepsei. Şi, într-adevăr, efectele se văd. În penitenciarele de vază ale patriei, cum este cazul inchisorii Jilava, se produc astfel de „opere" pe bandă rulantă. La această savantă îndeletnicire s-au dedat şi dintre aceeia care în viaţa lor nu şi-au pus semnătura pe altceva decât pe o foaie de cec. Nu ştim care sunt autorii acestei aberante iniţiative legislative, dar din momentul în care ea a fost dezbătută şi a trecut de plenul ambelor camere legislative înseamnă că şi-au însuşit-o. Toţi la un loc şi fiecare în parte, culpa fiind, deci, comună. Urmarea o cunoaştem cu toţii. Penitenciarele, în frunte cu Jilava, au devenit peste noapte foruri ale creaţiei ştiinţifice unde, puşcăriaşi de vază, cu ştaif, care au furat cu ghiotura din banii ţării, făcându-şi averi nesăbuite, dar prinşi cu ocaua mică, au devenit peste noapte mari savanţi în cele mai diverse domenii, uimind lumea prin creativitatea şi prolificitatea lor. Mai mult decat atât, centrul de greutate al cercetării ştiinţifice româneşti, pare a se fi mutat în catacombe, lăsând câmp de afirmare acestui nou experiment, care dă şi rezultate, în sensul că privarea de libertate devine benefică şi constituie modalitatea cea mai adecvată pentru a stimula la români apetitul pentru creativitate şi cercetare ştiinţifică. Concluzia este cât se poate de tristă. Să fie oare gradul prea mare de libertate, deşănţată chiar, al românilor cauza pentru care la noi cercetarea în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, dar şi al creativităţii de orice fel au devenit atât de firave? Pentru că, iată nu mai avem aproape nimic de-al nostru. Nici în domeniul producţiei, dar nici în cel tehnic sau al know-how-ului, deci al ştiinţei, preferând să le importăm pe toate. Dar stăm slab şi în domeniul marii creaţii literare. Operele de anvergură refuză de atâta vreme să iasă din „sertarele" sigilate de un sfert de veac ale scriitorilor. Este un sâmbure de adevăr în faptul că marile reuşite ale omenirii n-au fost opera celor care au trăit în lăfăială, dar modul în care a fost implementată la noi ideea se vede de la o poştă. Ca o sfidare a celui mai elementar principiu de viaţă. O făcătură, prin care se urmăreşte într-un mod şmecheresc, nu numai protejarea, uşurarea detenţiei celor care au furat cu nemiluita şi la nivel înalt, aducând prejudicii enorme statului şi ţării (scriitorii şi cercetătorii au nevoie, evident, de anumite condiţii, nu-i aşa?), ci şi reducerea duratei de încarcerare, care la unii, cu 10-12 volume scrise, a ajuns chiar la un an. Adică un efort conjugat al făcătorilor de legi, ca cei de talia lor, ajunşi în atare situaţie, să li se facă viaţa mai uşoară. Iar dacă la acest bonus asigurat prin lege mai adăugăm şi foarte slaba strădanie a celor însărcinaţi cu confiscarea averilor şi valorificarea acestora în folosul statului, avem imaginea completă a modului în care sunt abordate şi soluţionate problemele majore ale ţării de către aleşii noştri, dar şi de către celelalte instituţii ale statului de drept, implicate. Surprinzător este şi modul în care s-au prins în această ruşinoasă horă a sfidării naţiunii, nu numai conducerile penitenciarelor, care ar avea motive de mândrie prin „intelectualizarea" puşcăriilor, ci şi unele cadre din mediul universitar, care au girat asemenea lucrări, compromiţându-se pe ei înşişi, dar şi instituţiile în care lucrează, prin trocul făcut, desigur nu fără interese materiale, dând ok unor maculaturi, ridicându-le la gradul de lucrări ştiinţifice. Din păcate nu sunt puţini din aceştia.

A trebuit să treacă ani de zile pentru ca cineva să sesizeze bătaia de joc la care s-au dedat aleşii noştri impreună cu celelalte instituţii de resort. Datorită acestor mănării, mulţi care au prejudiciat ţara cu sume astronomice, au trecut prin puşcării ca „raţa prin apă", întorcându-se mult mai devreme în habitatul lor şi cu aureolă de mari intelectuali, pentru a-şi savura în linişte necinstita agoniseală. Aceasta, în timp ce ţara se zbate în nevoi, din lipsă de bani pentru plata pensiilor şi a salariilor, pentru, investiţii strategice şi majore cum ar fi autostrăzile, pentru finanţatea cercetării, a educaţiei şi a sănătăţii, domenii cu implicaţii directe în viaţa tuturor cetăţenilor ţării, aflate însă în mare suferinţă.

Dregerea busuiocului este o problemă pe cât de hilară pe atât de delicată. Pentru că, la urma-urmei, aici este vorba de modul în care se tratează la noi corupţia. Un fel de a lua de la infractori cu o mână şi de a da cu alta. Pe scurt, o bătaie de joc. Aşteptăm, aşadar, de la noul executiv, dar şi de la legislativ, pentru a-şi mai spăla din păcatele faţă de neam şi de ţară, nu numai o „mea culpa", de ochii lumii, ci o atitudine cu totul nouă în tratarea corupţiei, în ansamblul ei, dând greutatea cerută fiecărei faze privind tratarea acesteia, de la încarcerarea inculpaţilor la recuperarea prejudiciilor. Cu severitatea cerută de fapte şi nu cu duhul blândeţii pentru cei care le produc. Este cât se poate de periculos, de asemenea, să acredităm ideea că marile opere ale naţiunii nu pot fi elaborate, create, decât în condiţii de constrângere, în speţă, prin privarea de libertate a autorilor acestora. Iar în privinţa statutului penitenciarelor este iarăşi periculos să lăsăm ştiinţa şi tehnologia, creativitatea pe mâna puşcăriaşilor, transformând puşcăriile în filiale ale forurilor ştiinţifice.

Lasă un comentariu