Ne-am interesat pentru dumneavoastră! Lucrări în livada de lângă casă

Distribuie pe:

De la ing. Vasile Hangan - administratorul fermei horticole S.C. Heliantus SRL Reghin, unul din cei mai pricepuţi specialişti în practica pomicolă din judeţul Mureş - am aflat că în această perioadă se pot începe lucrările de tăieri de rodire şi fructificare în livezile din grădinile persoanelor fizice şi în fermele specializate. Acolo unde există pomi fructiferi în plantaţii vechi, în declin, sunt recomandate tăierile de reîntinerire, cu scopul de a prelungi rodirea pomului respectiv mai mulţi ani.

Pentru pomii fructiferi tineri, în efectuarea tăierilor se ţine cont de vigoarea pomului şi de producţia planificată. La pomii fructiferi pe rod se va adopta o coroană liberă, prin înlocuirea ramurilor groase, peste 4 cm grosime vor fi reduse la cep, la fel şi ramurile cu unghiuri ascuţite, pentru mai multă lumină în interiorul coroanei. În ultima decadă a lunii februarie se pot efectua şi tratamentele fitosanitare cu uleiuri horticole, sub diferite denumiri comerciale, uşor de procurat prin magazinele de specialitate. Tot în luna februarie sunt recomandate fertilizările cu îngrăşăminte chimice complexe NPK (15-15-15). Fertilizările cu gunoi de grajd se pot face în toate perioadele de vegetaţie.

În ultima perioadă tot mai mulţi cetăţeni preferă locuinţele cu o grădină în care să existe pomi şi arbuşti fructiferi. Pentru cei care şi-au construit locuinţe la marginea oraşelor, dar şi pentru cei din mediul rural, stabilirea amplasamentului pomilor şi arbuştilor fructiferi în grădina familială, pentru a se obţine un efect economic şi decorativ maxim, constituie o problemă ce trebuie rezolvată înainte de înfiinţarea ei. În această perioadă se pot face planuri şi schiţe de viitor, astfel că, în primăvară, pot demara lucrările planificate. Pentru început trebuie să avem în vedere ca suprafaţa de teren destinată grădinii să fie însorită, protejată pe cât posibil de vânt, cu un sol de textură mijlocie, să fie o suprafaţă înierbată. Un posibil exemplu de grădină de lângă casă presupune să se aleagă plante cu tulpini de diferite înălţimi, pentru a fi ocupat terenul în mod corespunzător. Cireşul şi nucul fiind cele mai înalte plante, şi în funcţie de vigoare, urmează: păr cu vigoare mare, păr cu vigoare medie, gutui - soiul Champion cu fruct piriform, măr - soiul Florina, condus în formă de coroană „Fus tufă", agriş arbust sub formă de tufă, alun cu mai multe tulpini, coacăz alb sub formă de tufă, coacăz roşu şi coacăz negru sub formă de tufă, zmeur semiarbust condus sub formă de spalier. Atenţie mare de unde vă procuraţi materialul săditor…!

 

Lasă un comentariu