„CAVALERII" APOCALIPSEI (II) Vajnicii Lumii Conformiste

Distribuie pe:

„Primul pas pentru a lichida un popor este întotdeauna acela de a-i şterge memoria; să-i distrugi cărţile, cultura, istoria, pentru a scrie alte cărţi, a crea o altă cultură, a inventa o nouă istorie. Astfel că, nu după mult timp, naţiunea va uita ceea ce este şi ceea ce a fost" (A.M. Schlesinger, istoric, fost consilier al preşedintelui american J.F. Kennedy).

„Regizorii" din umbră ai noului tip de stat-universal şi-ar dori să îşi vadă Guvernul Mondial cât mai repede instalat la conducerea lumii, sacrificaţi fiind doar „figuranţii" expuşi public, însă mai multe voci „autorizate" au dezvăluit că planul preluării efective a puterii politice planetare se va înfăptui undeva prin anii 2050-60 (de pildă J. Attali, consilierul preşedintelui francez Mitterand etc). Până atunci, cei care se consideră născuţi special pentru a conduce o masă umană de sclavi lucrează intens, nu deţin încă puterea, dar domină „discret" relaţiile internaţionale şi au o atitudine tot mai tranşantă în numele unor organisme supranaţionale precum O.N.U., U.N.I.C.E.F, U.N.E.S.C.O, N.A.T.O., U.E. etc. Deocamdată, se poate spune că munca depusă în perioada interbelică de corifeii ateismului Şcolii de la Frankfurt nu a rămas fără rezultat, dimpotrivă, căci vicierea tuturor regulilor „lumii vechi" a cam ajuns la apogeu şi, iată, „corectitudinea politică" a pus stăpânire pe S.U.A., atât prin concepţiile preşedintelui antihrist Obama, cât şi prin ale promotorilor „statului secular fundamentalist" din cele două partide de pe scena politică americană! Ce urmează de acum încolo nu este altceva decât americanizarea, exportată propagandistic prin colonizarea mondială cu filme al căror scop este acela de a impune în mentalul omenirii „superioritatea" modelului yankeu de societate. Este însă necesar ca în procesul acesta de „demo(n)cratizare" a ceea ce fusese cândva democratic, să cunoaştem pe câţiva dintre „cavalerii" apocaliptici care au contribuit decisiv la ideologia „corectitudinii politice" (cu precizarea că termenul „corectitudine" nu are nicio legătură cu politica clasică, ci cu una aiurită în care minorităţile vor ajunge să îi conducă pe majoritari).

Mai întâi, trebuie precizat că doi dintre ei au colaborat cu „laboratoarele" serviciilor secrete: Marcusse a fost racolat de O.S.S. (predecesorul C.I.A.), iar marxistul ungur Lukács a „lucrat" ca agent sovietic al Komiternului. Ceilalţi teoreticieni au fost: marxistul italian Gramsci, psihologul social Maslow, marxistul Feuerbach, psihologul Freud, filosofii Marx, Engels, Nietzsche şi ideologii Marschall, Kirk şi Pill. Rezumând însă, după cum au contribuit fiecare la o doctrină care îl sfidează pe Dumnezeu şi pe oameni, se poate afirma că doctrina noii ordini mondiale îl are ca „tată" pe Marcusse (cel care i-a instigat pe adolescenţi la rebeliunea sexuală din anii '60: a inoculat nesupunerea faţă de orice fel de autoritate, a stigmatizat orânduirea patriarhală, a pledat pentru eliminarea completă a oricăror constrângeri morale şi a făcut apologia înlocuirii capitalismului cu o societate sexualizată), ca „bunici" pe ateii Marx şi Engels (cei care au pe conştiinţe, la Ziua Judecăţii, milioane de victime ale comunismului), ca „mamă-surogat" pe psihologul Freud (cel ce a pus bazele psihanalizei - o disciplină contestată ca ştiinţă de psihologul Jung - care consideră că omul trebuie lăsat liber în „fericirea" lui de a-şi satisface dorinţele sexuale refulate, pledând pentru un „paradis" senzual erotic într-o lume anarhic-imorală guvernată de principiul plăcerii) şi ca „naşi" pe ideologii antihrişti Marschall - Kink - Pill etc. În esenţă, toţi s-au exprimat pentru nimicirea completă a fibrei civilizaţiei actuale şi înlocuirea ei cu dictatura soft a unei globalizări cu specific antinaţional, antidemocratic şi anticreştin. Astfel, noul stat, universal, nu va mai fi unul reprezentativ (căci, prin nerespectarea valorilor deja consacrate, nesocoteşte populaţia majoritară), ci va guverna prin legi absolute şi silnice, va pune în aplicare „valorile" născocite de „elite" cu scopul de a elimina… deprimarea (de exemplu, de grija copiilor încă de la naştere se va ocupa statul, nu familia, astfel încât nimeni să nu mai fie „orfan" şi să nu mai treacă prin „şocul" provocat de… decesul părinţilor!) etc. Vom avea deci parte de o „Vajnică" Lume Conformistă, cu un om nou „eliberat" prin alungarea „legală" a lui Dumnezeu din conştiinţe - sistem ce va fi o formă de organizare impusă de tehnologismul celor mai puternice corporaţii economice.

 

Foto: Herbert Marcuse

Lasă un comentariu