Să apărăm familia, credinţa străbună și morala creștină!

Distribuie pe:

Parcurg, cu privirea, noua componenţă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar printre membrii recent aleşi, cu activitate permanentă, văd şi numele judecătorului Vasilică Cristi Danileţ. Parcă nu-mi vine să cred!

Printre multele trăsnăi din ultima vreme, vânturate pe la televiziunile inculturii de azi, se aflăşi „cugetările publice" ale domnului Vasilică Danileţ, membru al CSM. Înţelegem că, pentru el, conform opiniei lui, postată pe facebook, de acum încolo, într-o familie tatăşi mamă nu mai sunt! Mai sunt, printr-o penibilă simplificare, din motive doar de el ştiute, doar părinţi! Aşa, ca să facă pe placul acelui Remus Cernea, senator în Parlamentul României, înfocat apărător al căsătoriilor homosexuale între persoane de aceeaşi sex! Remus Cernea, cel care vrea scoaterea religiei şi a icoanelor din şcoli! Aşadar, insul Danileţ nu mai vrea tatăşi mamă, aşa cum trebuie să fie pentru copii într-o familie, ci doar părinţi! În pledoaria lui pe facebook, el n-are nimic împotriva căsătoriilor homosexuale, dimpotrivă, şi, preocupat mai degrabă de perversiunile sexuale, nu-l interesează educaţia unor copii, dacă ar fi adoptaţi în familiile homosexuale. Nu-l mai preocupă pe dumnealui nici tradiţionala familie românească, formatăîn urma căsătoriilor între un bărbat şi o femeie, aşa cum prevăd credinţa noastră strămoşeascăşi morala creştină! Asta, într-o vreme în care familia tradiţională-i crunt lovită, precum şi credinţa, morala, obiceiurile, rânduielile noastre din moşi-strămoşi, tocmai de un judecător al CSM!

A vrut el doar săşocheze? -se întreabă unii. Este bolnav de publicitate? -se mira chiar o colegă a lui de breaslă. Ar fi prea simplu să fie aşa, într-o ţară tolerantă, din moment ce un membru al CSM, având în vedere poziţia lui, consideră fireşti adopţiile unor copii de către familiile de homosexuali! Fărăsă se întrebe ce educaţie vor primi ei! Dezvăluirile de acest fel, pe facebook, ale unui om al legii sunt jenante. Sunt abjecte. El se descalifică, oficial, ca magistrat, prin frustrări, probabil personale, de natură sentimentală. Românul nu poate accepta prozelitismul gay, nenormalul, derapajele de acest fel, trădarea credinţei în care a fost botezat. Chestiune de educaţie! Încă aşa ceva nu s-a văzut la vreun judecător! Mai ales, repetăm, în calitatea lui. El s-a făcut de băcănie, de râs, cum spune românul. Oare unde-i înţelepciunea minţii lui? Există ea? Ce să înţeleagă tinerii, dacă aşa ceva gândeşte şi spune un judecător? Cine-i aşază pe asemenea inşi în fruntea unui organism atât de important al Statului Român? Încât românul are tot dreptul să se întrebe: unde-i prestigiul justiţiei? Pe mine, ca individ, acest Danileţ nu mă interesează. Nici ca judecător! Ca om nici atât! Mă revoltă, în schimb, felul lui de a gândi.

Deocamdată, prin acele semnături strânse pentru modificarea Constituţiei, Legea fundamentală a ţării, se urmăreşte ca articolul referitor la căsătorie să conţină formularea susţinută de Biserica Ortodoxă Română. Familia, instituţia cea mai stabilă a naţiei, cea binecuvântată în faţa altarului neamului românesc, în Constituţie trebuie să aibă o formulare clară, explicită: „Familia se întemeiază din căsătoria creştinească între un bărbat şi o femeie". Asta-i rânduiala lui Dumnezeu din totdeauna! Asta-i rânduiala creştină, românească. Nu uniunile, nu căsătoriile gay! Nu nefirescul! În România, se ştie, a existat, tot timpul, un semnal negativ împotriva căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, deci a perechilor homosexuale. Ignorarea Bisericii, a rânduielilor creştine, a moralei tradiţionale, constituie o grea lovitură dată familiei, în primul rând, care, după aberaţiile unor săriţi de pe fix, trebuie distrusă. Iar încercările, din 1990 încoace, nu-s puţine!

Plecând tocmai de la această criză spirituală a societăţii de azi, curios, tocmai într-o Românie credincioasă, va fi nevoie de cele 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot, pentru modificarea Constituţiei şi zădărnicirea acestei mizerii, a acestei murdare provocări, a stupidei aberaţii. Acele semnături trebuie să fie obţinute din jumătate din judeţele ţării, fiecare judeţ cu cel puţin 20.000 de semnături. Urmează adoptarea, prin votul Parlamentului, unde-i nevoie de o majoritate de două treimi din totalul deputaţilor şi senatorilor celor două Camere. Apoi urmează referendumul, ca să se pronunţe populaţia României, în proporţie de peste 80% ortodoxă. Deci, până la urmă, totul rămâne în mâna deputaţilor şi a senatorilor. Aici îşi vor da ei examenul de buni români, de apărători ai credinţei străbune, ai rânduielilor şi ai moralei creştine!

Poziţia subsemnatului rămâne aceeaşi, exprimatăşi de la tribuna Parlamentului României, în anul 1996, atunci când, articolul 200 din Codul Penal, privind homosexualitatea, la ordin străin, sub ameninţarea că altfel România nu va fi acceptată în NATO şi UE, a fost modificat. Spre edificare, redau acel punct personal de vedere, aşa cum a fost cuprins şi în cartea de publicistică „Transilvania din suflet", sub titlul: „Articolul 200 - o sfidare a moralei creştine!". Iatăce spuneam atunci: „Mă alătur colegilor mei deputaţi şi sunt împotriva articolului 200, în actuala formulare a textului de la punctul 1, pentru următoarele motive: Una din valorile societăţii româneşti, a neamului nostru atât de mult încercat în existenţa lui, o constituie păstrarea fiinţei naţionale şi prin legi nescrise. Poporul român, născut creştin, şi-a păstrat, de când ne ştim, existenţa pe coordonate precum moralitatea, discreţia, demnitatea, sfiiciunea, bunul-simţ. În contextul în care criminalitatea este în creştere, violenţa devine îngrijorătoare, violurile sunt alarmante, «moartea albă» face ravagii, evaziunile fiscale şi fraudele constituie obişnuinţe zilnice, iar pedepsele sunt prea blânde, prin articolul 200, referitor la relaţiile sexuale între două persoane de acelaşi sex, se cere ceva ce nu concordă cu concepţiile moralei creştine, religioase, cu tradiţiile spirituale ale poporului român. Un popor, cel dintâi născut creştin în Europa, cu „măsură în toate", care a dat o bunăşi curată educaţie familiei şi copiilor, se simte jignit prin acest articol. Articolul 200, privind homosexualitatea, nu-i cerut - s-a spus aici - de Consiliul Europei! El s-a născut la cererea organizaţiilor homosexualilor! Un popor blând, condus de un mare bun-simţ, a fost, este şi va fi, întotdeauna, împotriva nefirescului. Un articol de acest fel constituie o jignire şi o sfidare a moralei, a bunului-simţ românesc, a legilor nescrise ale neamului."

Asta o spuneam, la 5 septembrie 1996, de la tribuna Camerei Deputaţilor, având pe perete, prinsă acolo de poetul imnic Ioan Alexandru, Sfânta Cruce, în şedinţa în plen, în cadrul dezbaterilor asupra Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal, privind acceptarea homosexualităţii. Asta o spuneam atunci, din fermă convingere şi atitudine de iubitor al moralei creştine, al credinţei strămoşeşti. Asta cred, cu sfinţenie, şi azi! După cum ştiţi şi mă cunoaşteţi, eu nu-mi schimb opiniile după cum bat vânturile politicii româneşti şi ale giruetei postdecembriste!

 

Lasă un comentariu