Un sărac, auzind că ban la ban trage, ce se gândi el, ce plănui, că îşi dezlegă chimirul şi scoţând o para, o legă cu aţăşi se duse la vistierie. Râzând îşi zise în sine: „Dacă o fi adevărată zicala, apoi o să mi se umple chimirul de bani." Atunci îşi aruncă paraua pe fereastră în vistierie, şi tot o sălta, trăgând de aţă cu o mână. Cu cealaltă îşi ţinea chimirul, urmărind ca orice va cădea din vistierie să cadă în chimir. Din gură nu înceta să zică: „Ban la ban trage!" dar tot trăgând mereu de aţăşi slăbind-o ca să se lase banul în vistierie, obosi. Şi fărăsă bage de seamă că aţa se rosese, trase mai cu mânie de vreo două-trei ori, când, deodată, văzu că se rupsese aţa şi paraua căzuse în vistierie. Atunci săracul stătu şi cugetă: „Adevărat, banul la ban trage, adică: cei mai puţini la cei mai mulţi. Vezi, asta nu mi-a venit în gând până n-am văzut-o cu ochii mei."
