Pe adresa noastră, un cititor ni s-a adresat, în scris, cu întrebarea: „De ce nu i-a foc Biblia când politicienii pun mâna pe ea să își spună jurământul mincinos"? De fapt, nu Biblia ar trebui să ia foc, ci drumul politicienilor mincinoși ar trebui să aibă o singură destinație: iadul. Pentru că, odată ajunși „șefi", politicienii „uită" de menirea lor.
Că, în România, se minte cu nerușinare, denotă și Capitolul 1, Art. 16, Alineatul 2, „Nimeni nu este mai presus de lege", din Constituția României, prevedere care nu a existat președinte, premier, ministru, parlamentar sau simplu funcționar care să nu o încalce, după ce a rostit-o în diferite conjuncturi, cu mâna stângă în dreptul inimii, și cu dreapta pe Biblie! Cum poate fi cineva atât de pervers și mincinos, jurând pe biblie și pe Constituție „ceva", pentru ca în secunda a doua să o … întoarcă ca la Ploiești? Păi, iată, că se poate, deoarece, nu întâmplător, în ultimii 25 de ani, carieră în politică au făcut nu oamenii cu frica lui Dumnezeu, cu respectul față de lege (mai ales, a Legii fundamentale - Constituția), ci șantajabilii, cei lipsiți de coloana vertebrală, lichelele, cei lipsiți de onoare și fără caracter. Desigur, cu excepțiile de rigoare. Pentru că sunt (au fost) și politicieni - puțini, e drept - de nota 10.
În realitate, datorită acestui mod de a face politică (șmenurile, trasul sforii și aranjamentele sordide, în scop personal), în Justiție, Educație, Sănătate, Agricultură, Administrație Publică, Infrastructură etc., doar s-a simulat dorința de a schimba ceva. Și „rezultatele" se văd, România anului 2016 a ajuns una care se clatină tot mai nesigur. La tot pasul te lovești de falimente, șomaj, birocrație, decizii economice care par desprinse din altă realitate, scandaluri electorale, instituții incapabile să respecte contribuabilul și, nu la urmă, proteste de stradă, cum au fost, la un moment dat, cele legate de exploatarea de la Roșia Montană, a gazelor de șist. Decizii luate, în culise, peste capul cetățenilor.
În România postdecembristă, fiecare partid politic a făcut promisiuni electorale pe care nu le-a respectat odată ajunse la putere. Fiecare ciclu democratic a început cu o nouă minciună. În plus, s-a furat pe rupte în România de după 1990. De altfel, aceasta este și explicația luptei disperate pentru Putere. De la Băsescu și până la ultimul lider de filială, la ultimul șef de deconcentrate, singurul lucru care a contat a fost propria căpătuială. Banul public o reprezentat (reprezintă, încă) o sursă inepuizabilă pentru profitorii din politică și clicile din jurul acestora.
Tinerii politicieni, în care ne puneam, la un moment dat, mari speranțe? Sunt tot o apă și un pământ, după chipul și asemănarea seniorilor! Să ne amintim doar - ca să dăm un exemplu - de cazul fostului ministru Ridzi, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și delapidare privind cheltuielile făcute pentru Ziua Tineretului. Or, și Ridzi, cât și alți mulți tineri și mai puțin tineri, care au ocupat (ori ocupă) posturi de înalți demnitari (bine plătiți, de altfel!) au jurat, la instalarea în funcții, pe Biblie, pe Constituția țării, după care, odată ajunși… „la comandă" să uite și de Biblie, și de Constituție! Și, unii, ca și Ridzi, au ajuns la… pușcărie!
… Sunt doar câteva argumente care explică de ce, după 25 de ani de democrație, România bate pasul pe loc, în majoritatea domeniilor, în pofida potențialului, uman și material, de care dispune. Mare păcat…
